GSP SPECIAL  »  DIVERSE  »  FRF

Conferinţă de presă a lui Răzvan Burleanu: "Salut decizia lui Mircea Sandu de a renunţa la acel contract megaloman!"

Articol de GSP - Publicat luni, 18 august 2014 00:00 / Actualizat luni, 18 august 2014 14:32

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a susţinut astăzi o conferinţă de presă în care a discutat despre demisia lui Mircea Sandu şi noua direcţie pe care o va urma Federaţia Română de Fotbal.

"Nu vreau să ne îmbătăm cu apă rece, dar începe să se simtă briza schimbării. Moldovan şi Spiel au debutat încîntător la naţionalele de tineret. Proiectul "For the future" începe să capete şi să aibă succes. Avem un nou sistem competiţional la juniori şi futsal.

Mi-aş dori să-l văd pe Mircea Sandu demonstrînd că poate susţine un demers naţional pentru fotbalul românesc, chiar dacă nu va avea nici un interes financiar. Am văzut în conferinţa sa cît de mult confundă o instituţie cu o persoană. Legat de renta viageră, salut decizia lui Mircea Sandu de a renunţa la acest contract megaloman.

Îmi cer scuze ca preşedinte al FRF faţă de membrii Adunării generale şi ai Comitetului executiv faţă de atitudinea de precupeaţă a lui Mircea Sandu. Apreciez că Mircea Sandu nu s-a comportat în ceasul cel din urmă ca vodă Lăpuşneanu. Din partea mea, capitolul Mircea Sandu este unul încheiat", a declarat preşedintele FRF, Răzvan Burleanu.

Citește și:
„Salariile sunt cu 20-30% mai mari aici! Poate mai mult!” » Un român stabilit de 7 ani în Varșovia compară Polonia și România: „Ei n-au treabă să muncească”
Special
„Salariile sunt cu 20-30% mai mari aici! Poate mai mult!” » Un român stabilit de 7 ani în Varșovia compară Polonia și România: „Ei n-au treabă să muncească”
Reacția Simonei Halep, după colapsul AnimaWings: „Am decis să reziliez contractul de imagine”
Tenis
Reacția Simonei Halep, după colapsul AnimaWings: „Am decis să reziliez contractul de imagine”
Mircea Rednic l-a făcut praf pe Gheorghe Hagi: „Nu își dă seama unde e! Cicâldău e peste Stanciu sau Ianis”
Nationala
Mircea Rednic l-a făcut praf pe Gheorghe Hagi: „Nu își dă seama unde e! Cicâldău e peste Stanciu sau Ianis”
Portughezii au identificat motivul nervilor lui Ronaldo » Îl voia și pe fiul lui convocat!
Liga Națiunilor
Portughezii au identificat motivul nervilor lui Ronaldo » Îl voia și pe fiul lui convocat!
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Românii n-au vrut să plătească 100.000 de dolari pentru el » În vară, a fost vândut cu 28 de milioane de euro!

Business-ul românesc care a intrat puternic pe piața din Polonia » Experiment în Varșovia: cât am plătit pe un produs cumpărat cu 2 lei la București


Comentarii (11)
ricco
ricco  •  19 August 2014, 04:11

Pentru "grande balaci": Cazaturi Umane ca tine NU merita nici un raspuns pentru ca esti PREA CRETIN... Din pacate NU am putut sa ma abtin...

margelatu2011
margelatu2011  •  18 August 2014, 14:28

CORECT Razvane! HAI ROMANIA! SANDU & DRAGOMIR dupa fileu - unde ar trebui sa fie!

miguel_alex
miguel_alex  •  18 August 2014, 14:28
Postat de bandoleros pe 18 August 2014, 13:14

Ce n'a inteles Burlanu este ca daca se retrag primariile plus cei 2-3 finantatori care au mai ramas, fotbalul Romanesc ramane in pòpònetul gol, fiind si asa dezbracat trei sferturi.

si ce?sa se retraga?mergem cu ce avem sa ramana 10 echipe care e problema?

Vezi toate comentariile (11)
Comentează