FOTBAL  »  Superliga  »  REMEMBER

Papp era deja în albastru cînd l-a luat Steaua » Campioana a fost la un pas să-l rateze! Scrisoarea care a salvat transferul

Articol de - Publicat luni, 17 noiembrie 2014 00:00 / Actualizat luni, 17 noiembrie 2014 18:38

Paul Papp (25 de ani) e fotbalistul român al momentului după performanţa cu Irlanda de Nord, cînd le-a arătat puştilor că idolii pot proveni şi din fundaşi dreapta.
La ascensiunea lui a contribuit mult decizia de a veni la Steaua, însă inspirata mutare de la finalul lunii august, realizată de soţia lui Laurenţiu Reghecampf şi de avocatul Dan Idita, a fost foarte aproape să nu se mai facă.

Chievo şi Papp negociaseră un împrumut şi cu cei de la Craiova. Oltenii au părut mai decişi şi au pus pe masă o ofertă superioară Stelei. Gigi Becali a insistat pînă la final că Papp îi e necesar lui Gâlcă, iar apoi o intervenţie de ultim moment a preşedintelui clubului italian a făcut ca fundaşul să nu mai apuce să îmbrace echipamentul alb-albastru.

Luca Campedelli a decis că fotbalistul trebuie să meargă în Ghencea datorită posibilităţii de a evolua în Liga Campionilor şi le-a trimis oltenilor o scrisoare prin care îi înştiinţa de hotărîrea luată.

Citește și:
Daniel Pancu are de luat deja o primă decizie la Rapid
Superliga

Șarmanta prezentatoare TV a fost cucerită de stilul lui Cristi Chivu: „Mi-a plăcut ce a încercat el să transmită”
Campionate

Schimbare majoră în Superliga » Modelul pe care LPF vrea să-l preia din Austria: „Altfel n-o să producem rezultate”

Fosta acționarului de la Dinamo, la Festivalul de la Cannes: „6 ani împreună au fost foarte grei”
Stiri extrasport
Fosta acționarului de la Dinamo, la Festivalul de la Cannes: „6 ani împreună au fost foarte grei”
FOTO Model legendar revine după 36 de ani ca mașină electrică și cu preț mai mic
Profit.ro
FOTO Model legendar revine după 36 de ani ca mașină electrică și cu preț mai mic
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Copleșit de emoții în sala Rapid, Van der Vaart i-a atribuit lui Chivu un cuvânt imens: „Știam că așa va fi!”

Concertul lui Max Korzh în București provoacă frenezie! Imagini incredibile: Centrul Vechi, plin de străini

Comentarii (2)
dlq1
dlq1  •  18 Noiembrie 2014, 20:23

Deocamdata a prins cateva meciuri bune . Sa ii vedem dupa un meci slab (vor fi si din astea)....

steaua.libera
steaua.libera  •  18 Noiembrie 2014, 01:36

Ati innebunit? Cum sa-l trimita la tara?! Cat despre posibilitatea de a evolua in UCL, total fals, Papp a venit dupa ratarea calificarii.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează