SPORTURI  »  BOX  »  OPINIE

Octavian Pescaru comentează meciul pierdut de Cristian Ciocan în faţa lui Tyson Fury » Execuţie sumară la Londra

Articol de GSP - Publicat luni, 02 martie 2015 00:00 / Actualizat duminica, 01 martie 2015 22:52

Ciocan bătut fără drept de apel de Fury prin tko.

Meciul dintre Tyson Fury şi Cristian Ciocan n-a avut practic istoric. Fury, 2,06 cm şi 117 kg, a făcut ce-a vrut în ring, deşi a dat impresia că nu boxează decît la jumătate din capacitatea sa. Pentru Ciocan, acest meci cu Fury s-a dovedit a fi o pălărie mult prea mare.

Totodată, englezul a demonstrat că ideea potrivit căreia românul ar fi putut boxa curînd într-un meci de titlu mondial contra lui Vladimir Kliciko n-a fost altceva decît o găselniţă a unor televiziuni pentru a mai face ceva audienţă.

În ciuda gabaritului, englezul s-a mişcat mult, a trecut cu uşurinţă din gardă normală în gardă inversă şi a eschivat permanent evitînd atacurile lui Ciocan pe care l-a bombardat cînd şi cum a vrut. În vreme ce Fury îşi privea atent adversarul de fiecare dată cînd plasa cîte o lovitură, căutînd cel mai bun unghi, românul, mult mai lent în execuţii, se arunca pur şi simplu orbeşte în atac încercînd să lovească unde-o da Dumnezeu.

În runda a 5-a, Ciocan a fost numărat după o combinaţie încheiată cu un croşeu de dreapta şi a terminat runda cu chiu-cu vai. Din păcate, românul n-a lăsat nici o clipă impresia că l-ar putea pune în dificultate pe britanic. Loviturile lui Ciocan au nimerit de cele mai multe ori aerul, garda adversarului sau, în cel mai bun caz, au atins zona pieptului, în vreme ce se vedea cu ochiul liber cum pumnii lui Fury îl zguduie efectiv pe gălăţean chiar şi atunci cînd aterizau pe gardă.

Ciocan a căutat de mai multe ori o lovitură decisivă cu braţul drept însă intenţiile sale erau atît de previzibile încît Fury a eschivat de fiecare dată cu zîmbetul pe buze. Inerţie mare şi la colţul românului, acolo unde antrenorii şi managerul n-au reuşit să-i dea un sfat cît de cît înţelept prin care să schimbe într-o anumită măsură desfăşurarea meciului.

Cea mai înţeleaptă decizie a fost luată după runda a 8-a cînd colţul lui Ciocan a anunţat abandonul. În acel moment, cardurile celor trei arbitri judecători arătau identic : Fury vs Ciocan 80-71, adică gălăţeanul nu cîştigase nici o rundă.

Citește și:
Ratarea începutului de sezon în Superligă » Nici autorul n-are explicație: „Ce să zic? Era poarta goală...”
Superliga
Ratarea începutului de sezon în Superligă » Nici autorul n-are explicație: „Ce să zic? Era poarta goală...”
Ianis Zicu i-a amintit lui Mihai Stoica de momentul „mai bine locuiesc într-o cutie de carton”
Superliga
Ianis Zicu i-a amintit lui Mihai Stoica de momentul „mai bine locuiesc într-o cutie de carton”
Toți ochii pe ea! » Reporterița care a „înnebunit” fanii din Formula 1: „Iată de ce Leclerc a terminat cursa de la Monza atât de repede”
Formula 1
Toți ochii pe ea! » Reporterița care a „înnebunit” fanii din Formula 1: „Iată de ce Leclerc a terminat cursa de la Monza atât de repede”
Renaște fotbalul pe un stadion uitat din România, lăsat de izbeliște în ultimii ani » GSP a intrat în bază și are detalii despre noul proiect
Superliga
Renaște fotbalul pe un stadion uitat din România, lăsat de izbeliște în ultimii ani » GSP a intrat în bază și are detalii despre noul proiect
ULTIMA ORĂ Revoluție la cel mai mare constructor auto din Europa. Volkswagen vinde prima fabrică din pachetul de patru uzine din Germania condamnate la închidere
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Revoluție la cel mai mare constructor auto din Europa. Volkswagen vinde prima fabrică din pachetul de patru uzine din Germania condamnate la închidere
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mărturie tulburătoare » Fostul golgeter brazilian a ajuns pe străzi: „Mai bine ca lumea să știe că am murit!”

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA


Comentarii (8)
nusu_d
nusu_d  •  02 Martie 2015, 16:41
Postat de brancusi pe 02 Martie 2015, 15:35

Salut,Nusule!Sper sa se "faca" meciul intre favoritul tau S.O.G si al meu G.G.G,sa putem vedea box la cel mai inalt nivel,si sa-i dea nitel omor kazahul:))

Salut. Ar fi un meci interesant, dar e clar in avantaj Andre Ward. In primul rand ca e mai mare, mai puternic si mai inalt. Ward a fost campion olimpic la semigrea la amatori 81 de kg. Acum e rege la supermijlocie. Golovkin e campion la mijlocie. Nu mai vorbesc de calitatile celor 2, amandoi au mari calitati, dar avand in vedere cele spuse mai sus nu-i dau nici o sansa lui Golovkin. Insa la mijlocie unde boxeaza acum pe Golovkin nu vad sa-l bata nimeni momentan.

brancusi
brancusi  •  02 Martie 2015, 15:35
Postat de nusu_d pe 02 Martie 2015, 15:10

Un meci foarte urat. Fury intr-adevar a parut ca nu s-a intrebuintat prea mult ceea ce e cu atat mai grav pentru Ciocan. Fury nu are sanse cu boxeri precum Klitschko sau Wilder. Se pare ca urmatorul sau meci va fi cu unul dintre cei 2. Va iesi pe scut si asta pentru ca in afara de gabarit nu prea am vazut nimic. L-am vazut in trecut pus la podea de boxeri mult mai usori decat el de unde tragem concluzia ca nici nu e incasator. In meciul de sambata nu a avut ce sa incaseze pentru ca Ciocan "a boxat" cu aerul. Cred ca Fury ar avea mai mult succes la circ decat in box.

Salut,Nusule!Sper sa se "faca" meciul intre favoritul tau S.O.G si al meu G.G.G,sa putem vedea box la cel mai inalt nivel,si sa-i dea nitel omor kazahul:))

nusu_d
nusu_d  •  02 Martie 2015, 15:10

Un meci foarte urat. Fury intr-adevar a parut ca nu s-a intrebuintat prea mult ceea ce e cu atat mai grav pentru Ciocan. Fury nu are sanse cu boxeri precum Klitschko sau Wilder. Se pare ca urmatorul sau meci va fi cu unul dintre cei 2. Va iesi pe scut si asta pentru ca in afara de gabarit nu prea am vazut nimic. L-am vazut in trecut pus la podea de boxeri mult mai usori decat el de unde tragem concluzia ca nici nu e incasator. In meciul de sambata nu a avut ce sa incaseze pentru ca Ciocan "a boxat" cu aerul. Cred ca Fury ar avea mai mult succes la circ decat in box.

Vezi toate comentariile (8)
Comentează