FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA

Adversar nou: familia stelistă Iordănescu » Steaua merge la Tîrgu Jiu să lupte contra unui nume dintre cele mai importante din istoria ei

Imagine de la mijlocul anilor '80, cu Anghel și Edward Iordănescu pe banca Stelei la un meci din Ghencea // Foto: Arhiva GSP
Imagine de la mijlocul anilor '80, cu Anghel și Edward Iordănescu pe banca Stelei la un meci din Ghencea // Foto: Arhiva GSP

Articol de - Publicat joi, 12 martie 2015 00:00 / Actualizat joi, 12 martie 2015 00:02

Edi va fi în premieră adversar al roş-albaştrilor din postura de ”principal”. Tatăl său, Anghel, a prins un singur joc ”antistelist”, o înfrîngere de pe banca lui Anorthosis, în 1991.

"Nu le sîntem cu nimic inferiori steliştilor, sperăm să-i batem!". Declaraţia sună ciudat cînd îi aparţine unui Iordănescu. Edward va fi adversarul roş-albaştrilor duminică, în calitate de antrenor la Pandurii.

S-a mai întîmplat doar o dată ca un membru al familiei să-şi conducă echipa împotriva Stelei! În 1991, Anghel Iordănescu, tatăl lui Edi, a pierdut în Cupa UEFA în faţa roş-albaştrilor ca tehnician al lui Anorthosis Famagusta. A fost 2-1 pentru români în Cipru, cu Piţurcă pe banca bucureştenilor, ca rival al lui Puiu.

Legendă
"Iordăneştii" sînt mai obişnuiţi să lupte pentru Steaua, nu împotriva ei. Edward a fost junior în Ghencea şi şi-a început cariera de tehnician tot printre "militari", ca secund al lui Ilie Dumitrescu, apoi asistent pentru Lăcătuş şi pentru Ilie Stan. Un CV cu un important procent stelist. Incomparabil însă cu al tatălui său.

Anghel Iordănescu e una dintre legendele roş-albaştrilor. Are 6 titluri de campion, dintre care două ca jucător, plus Cupa Campionilor Europeni, Cupa Intercontinentală şi 6 Cupe ale României.

La 23 de ani şi jumătate de cînd Tata Puiu a antrenat o echipă într-un joc contra clubului de suflet, Edi se va găsi duminică în aceeaşi postură, în Pandurii-Steaua. Anghel l-a avut în echipă în 1991 pe Temur Keţbaia, unul dintre cei mai buni fotbalişti gruzini, Edward mizează în Gorj pe un ex, Mihai Pintilii.

Mijlocaşul defensiv a cîştigat două campionate în Ghencea, dar a ajuns la Tîrgu Jiu în iarna asta fiindcă steliştii l-au refuzat. Al Hilal, clubul proprietar al lui Pintilii, a fost de acord să-l împrumute doar pentru şase luni, condiţie pe care bucureştenii nu au acceptat-o.

De 8 ori peste Dodel
Anghel Iordănescu are 155 de goluri pentru Steaua. Cristi Tănase, decarul roş-albaştrilor din prezent şi un jucător cu atribuţii ofensive, are numai 18 reuşite în 5 sezoane şi jumătate! Puiu a evoluat pentru roş-albaştri între 1968 şi 1982, după ce fusese şi junior al clubului. A fost apoi secund din 1984 pînă în 1986, "principal" între 1986 şi 1990 şi în sezonul 1992-1993.

"Turul păcăleşte"
Edi crede că rezultatul din prima parte a campionatului, 6-0 pentru Steaua în Ghencea în disputa cu Pandurii, nu e relevant pentru duelul de duminică: "Ce s-a petrecut atunci nu a arătat valoarea reală a jucătorilor. Acum sîntem şi presaţi de situaţia complicată din clasament şi ne vom bate de la egal la egal cu Steaua, deşi campioana rămîne o formaţie mai experimentată decît a noastră".

Ce echipă l-a înfruntat pe Iordănescu în '91

Anorthosis Famagusta - Steaua 1-2
Au marcat: Obiku (72 - pen) / Ilie Stan (44), Ilie Dumitrescu (47)

Steaua: Stîngaciu - Panait (79 Sedecaru), Mirea, B. Bucur, Ungureanu - I. Stan, Minea, Panduru, I. Dumitrescu - Andraşi (65 Vlădoiu), Marian Popa. Antrenor: Victor Piţurcă

Citește și:
Remarcatul lui Prunea în Corvinul - Dinamo: „E de mare viitor!”
Superliga
Remarcatul lui Prunea în Corvinul - Dinamo: „E de mare viitor!”
Fiorentina - Frosinone » Bîrligea a debutat în Serie A, într-un meci de coșmar pentru Drăgușin! Rezultat neverosimil
Stranieri
Fiorentina - Frosinone » Bîrligea a debutat în Serie A, într-un meci de coșmar pentru Drăgușin! Rezultat neverosimil
Cele mai ciudate stadioane din lume » Recunoști vreunul?
Campionate
Cele mai ciudate stadioane din lume » Recunoști vreunul?
Transferul lui Vladislav Blănuță a fost oficializat
Campionate
Transferul lui Vladislav Blănuță a fost oficializat
Noul Făt Frumos al industriei auto din Europa: în șapte luni, chinezii au depășit deja vânzările pe tot anul 2025
Profit.ro
Noul Făt Frumos al industriei auto din Europa: în șapte luni, chinezii au depășit deja vânzările pe tot anul 2025
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Asta e lipsă de curaj!” » Decizia luată de Mihai Rotaru în cazul lui Filipe Coelho și primul nume mare care „bântuie” banca Craiovei

Milioane de oameni au văzut imaginile live și nu au crezut că sunt reale » Cât de aproape au trecut două avioane de un stadion plin


Comentarii (1)
ottobraun
ottobraun  •  12 Martie 2015, 09:41

penticostali...

Vezi toate comentariile (1)
Comentează