SPORTURI  »  TENIS  »  PLANURI

Cu ce a rămas Irina Begu după turneul de la Madrid » Urmează competiția de la Roma

Articol de GSP - Publicat sambata, 09 mai 2015 08:30

 Irina Begu a părăsit turneul de la Madrid în faza sferturilor de finală, după ce a fost învinsă de Petra Kvitova, numărul 4 WTA, scor 5-7, 3-6.

Românca ocupă în acest moment locul 37, însă de luni va urca pînă pe poziția a 31-a WTA. Sportiva noastră recunoaște că turneul abia încheiat i-a dat o doză de încredere și spune că abia așteaptă următoarea competiție de la Roma.

"Din păcate, turneul de la Madrid s-a încheiat pentru mine. A fost o săptămînă foarte bună, care mi-a dat încredere și care mă motivează și mai mult în ascensiunea mea în top 30. Următoarea oprire, Roma", a scris Irina Begu pe contul său oficial de Facebook.

100.315 euro
va primi Irina pentru prezența în "sferturi", al doilea premiu ca mărime după cel de la Australian Open, unde a ajuns în "optimi"

Citește și:
A fost spaima ringului, l-a refuzat pe Tyson și 10.000.000 de dolari, iar acum a fost surprins printre gunoaie: „Caut ceva de mâncare!”
Box
A fost spaima ringului, l-a refuzat pe Tyson și 10.000.000 de dolari, iar acum a fost surprins printre gunoaie: „Caut ceva de mâncare!”
Iată primele imagini! Gigant instalat în baza de 6 milioane de euro de la Ștefănești: „Dan Șucu a vrut să fie ceva special”
Superliga
Iată primele imagini! Gigant instalat în baza de 6 milioane de euro de la Ștefănești: „Dan Șucu a vrut să fie ceva special”
Cauza morții subite a lui Daniel Oprea, nutriționistul lotului național și prezentator la TVR » Înmormântat în ziua în care ar fi împlinit 53 de ani
Altele
Cauza morții subite a lui Daniel Oprea, nutriționistul lotului național și prezentator la TVR » Înmormântat în ziua în care ar fi împlinit 53 de ani
Sydney Sweeney a revenit într-o nouă reclamă controversată, doar în chiloți: „Bărbați în toată firea pariază pe culoarea lenjeriei mele intime”
Campionate
Sydney Sweeney a revenit într-o nouă reclamă controversată, doar în chiloți: „Bărbați în toată firea pariază pe culoarea lenjeriei mele intime”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”


Comentarii (3)
597888413680884
Vasile Tichiris  •  12 Mai 2015, 10:20

ce pacat ca nu putem sa vedem vedea si noi cei aproape 80%din populatia tari meciurile femenine de tenis dela iar tvr cu cea mai mare acoperire ne da sporturi unde romanii nu participa iar digi nu vrea sa preia meciurile de tenis femenin si le transmite pe cele masculine unde romanii au o participare mica e bine dar mai bine era sa preia si meciurile cand joca fetele care merita tote laudele

balauru48
balauru48  •  09 Mai 2015, 11:27

a ramas cu proverbul: "nu am nimic de pierdut". daca faci sport bazandu-te pe aceasta mentalitate, atunci esti un pierzator din start.

gizeh
gizeh  •  09 Mai 2015, 10:44

00000000

Vezi toate comentariile (3)
Comentează