INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  FIORENTINA

Decizie radicală pentru Tătăruşanu şi colegii lui » Oficialii Fiorentinei au făcut un anunţ neaşteptat

Articol de GSP - Publicat marti, 09 iunie 2015 12:21

Fiorentina a avut un sezon foarte bun, în care a reuşit să termine pe locul 4 în Serie A şi să ajungă pînă în semifinalele Europa League, unde a fost eliminată de Sevilla.

Aceste lucruri n-au fost de ajuns pentru oficialii formaţiei italiene care au decis să-l demită pe antrenorul Vicenzo Montella, cel care era la cîrma echipei de 3 ani.

Principalul motiv pentru demiterea tehnicianului invocat de conducerea "viola" este faptul că Montella a anunţat că nu ştie dacă să mai continue la Fiorentina.

"Am decis, spre binele clubului, să-l demitem pe Montella", scrie în comunicatul făcut public de Fiorentina.

Demiterea lui Montella poate fi văzută şi ca o veste proastă pentru Tătăruşanu, deoarece antrenorul anunţase că în sezonul viitor îl va folosi titular pe goalkeeperul român. Favorit să vină pe banca tehnică este Paulo Sousa, antrenorul celor de la Basel.

Citește și:
„Mulțumim, Marius Baciu!” » Campioana Craiova a desființat-o pe FCSB, 5-0! Roș-albaștrii au jucat de parcă au vrut să scape de antrenor
Superliga
„Mulțumim, Marius Baciu!” » Campioana Craiova a desființat-o pe FCSB, 5-0! Roș-albaștrii au jucat de parcă au vrut să scape de antrenor
AS Roma - Inter: FABULOS! Cristi Chivu a făcut-o din nou, pe terenul liderului din Serie A!
Campionate
AS Roma - Inter: FABULOS! Cristi Chivu a făcut-o din nou, pe terenul liderului din Serie A!
„Uite, sunt pătrată!” » Noua iubită a lui Icardi s-a dezbrăcat și s-a pozat în oglindă, ca să le dea peste nas criticilor
Stiri extrasport
„Uite, sunt pătrată!” » Noua iubită a lui Icardi s-a dezbrăcat și s-a pozat în oglindă, ca să le dea peste nas criticilor
Nu s-a văzut la TV: „aroganța” Craiovei pe tunel, la adresa jucătorilor lui Becali + Replica veninoasă a lui MM Stoica
Superliga
Nu s-a văzut la TV: „aroganța” Craiovei pe tunel, la adresa jucătorilor lui Becali + Replica veninoasă a lui MM Stoica
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Disputa dintre Ion Țiriac și Eduard Novak: „Chemați toată presa, nu se poate așa ceva”

Hagi anunță vineri lotul, dar GSP a aflat primele nume sigure de convocare » Sunt deja în cantonamentul de la Mogoșoaia!


Comentarii (2)
ovidiu_3003
ovidiu_3003  •  09 Iunie 2015, 14:44

Tataruseanu ...este un portar mediocru ...pe care Montella nu l mai vroia in lot ...asa ca nici Sousa n o sa l vrea ...

10153265676692248
Daniel Balteanu  •  09 Iunie 2015, 13:32

De ce e veste proasta pentru Tatarusanu domnilor jurnalisti?Daca romanul e bun, sa traga tare si sa-i arate lui Sousa ca merita sa fie titular...

Vezi toate comentariile (2)
Comentează
Close