FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Căpitan nou la Dinamo » El este văzut ca lider de coechipieri dacă pleacă Alexe

Vojnovici a fost adus de Mircea Rednic.
Vojnovici a fost adus de Mircea Rednic. "Pentru Mister am venit, m-a convins cu filosofia lui", a povestit croatul

Articol de - Publicat marti, 14 iulie 2015 00:00

Croatul Alioșa Vojnovici i-a cucerit pe ”cîini” în trei săptămîni de la sosire și chiar dacă este nou și stranier, dinamoviștii spun că are calitățile necesare să-i conducă din teren pe coechipieri. Banderola îl așteaptă după plecarea lui Alexe.

Dinamo se pregătește să aibă primul căpitan stranier din istoria grupării! Marius Alexe este în discuții avansate să părăsească "haita", iar roș-albii sînt deciși să-i ofere  croatului Alioșa Vojnovici onoarea de a purta banderola "cîinilor".

Mijlocașul central de 29 de ani a sosit de trei săptămîni la clubul din Ștefan cel Mare, însă nu mai este un secret că i-a cucerit pe coechipieri, dar și pe oficialii grupării.

Gazeta Sporturilor a mai informat despre aprecierile pe care fotbalistul le-a născut în interiorul formației, Vojnovici fiind un catalizator de energii pentru New Dinamo 2015/2016.

"Dacă am mai avea patru ca el, am defila în România! Are un fel de a fi care-l recomandă ca lider. Poate fi noul căpitan al echipei și dacă Alexe rămîne, Alioșa impune respect și oferă încredere colegilor", au declarat ieri roș-albii.

După remiza de la Tîrgu Mureș, Vojnovici a mers și a spus cîte o "vorbă bună" fiecărui coleg, după care, în parcare, a stat să se fotografieze cu cîțiva fani ai "cîinilor", fiind chiar el cel care i-a pozat pe alții cu Mevlja și cu Feussi.  

Mircea Rednic are încredere în el și consideră că se va putea impune și în fața românilor, și în fața stranierilor din lot. "Alioșa a început deja să învețe limba română, pentru a se înțelege și mai bine cu colegii, cu antrenorii, cu oficialii, dacă va fi nevoie", au dezvăluit cei din club.

Vojnovici va fi primul căpitan străin din istoria de 67 de ani a lui Dinamo. Demollari, N'Doye și Bilinski, de exemplu, au mai purtat banderola la diverse meciuri sau în momente din timpul partidelor, dar niciodată n-au fost, oficial, căpitani ai roș-albilor.

Alexe, la preț redus

Marius Alexe este tot mai aproape de Karabukspor. Aseară, urmau să fie alte negocieri între Dinamo și turci. Așa cum a informat GSP.ro ieri, știind că atacantul de 25 de ani și-a manifestat dorința specială de a părăsi Liga 1, "cîinii" sînt de acord să-l lase să plece și pe mai puțin de 200.000 de euro, cît era prețul fixat inițial.

Dacă turcii achită fie și 50.000 de euro acum, iar restul la toamnă, Marius va ajunge în liga secundă turcă. Bucureștenii vor să-l lase pe Alexe să plece, mai ales că nu se știe dacă el va mai fi concentrat la meciurile echipei, după ce Karabukspor îi oferă 20.000 de euro pe lună, un salariu de trei mai consistent decît are aici.

"Mă simt foarte bine la Dinamo și cred că pot oferi multe lucruri pozitive pentru club și pentru fani. Cred că fotbalul nostru se va îmbunătăți în săptămînile ce vor urma"
Alioșa Vojnovici, mijlocaș Dinamo

2 echipedin Liga 1 mai au căpitani străini, Steaua (Varela) și CFR Cluj (Camora)

 

600.000 €este cota mijlocașului de 29 de ani, conform transfermarkt.de

Alte știri despre Dinamo:

"Am respins fără dureri"

Vitautas Cerniauskas a avut o intervenţie salvatoare la Tîrgu Mureş şi şi-a ajutat echipa să nu încaseze gol: "Sînt mulţumit că am început experienţa la Dinamo cu un meci în care am păstrat poarta neatinsă. Dar şi colegii m-au ajutat. Mă bucur şi că mîna dreaptă a rezistat, am putut boxa fără probleme, fără dureri. Pînă la urmă, a fost o remiză echitabilă. După o perioadă de pregătire foarte scurtă, cu jucători veniţi tîrziu, e normal ca relaţiile să se închege mai greu. Oricum, veţi vedea că la Dinamo se va face treabă, atmosfera e foarte bună".

Starokin, apt contra lui Hagi

Mijlocașul Orlin Starokin (28 de ani), care poate evolua și central, și în banda stîngă, a început de ieri antrenamentele normale, bulgarul trebuind să recupereze perioada în care nu s-a pregătit cu echipa. Venit de cinci zile în România, fotbalistul nu va evolua contra craiovenilor, vineri, chiar dacă se antrenează și suplimentar. Totuși, Starokin va fi apt de luat în calcul pentru etapa a 3-a, cu Viitorul lui Gică Hagi.

Citește și:
Execuție în stil mafiot, chiar pe terenul de fotbal » Trei oameni împușcați mortal! Atenție, imagini cu puternic impact emoțional
Campionate
Execuție în stil mafiot, chiar pe terenul de fotbal » Trei oameni împușcați mortal! Atenție, imagini cu puternic impact emoțional
Cum explică Guvernul României noile impozite auto » De ce taxele pentru autoturismele hibrid sunt și de zece ori mai mari
Noutati auto
Cum explică Guvernul României noile impozite auto » De ce taxele pentru autoturismele hibrid sunt și de zece ori mai mari
Prezentatoarea știrilor sportive a fost suporter Dinamo: „Copilărie alb-roșie. Mi-a rămas în suflet”
Superliga
Prezentatoarea știrilor sportive a fost suporter Dinamo: „Copilărie alb-roșie. Mi-a rămas în suflet”
După despărțirea de Badosa, Tsitsipas s-a cuplat cu o altă jucătoare de tenis! Primele imagini împreună
Tenis
După despărțirea de Badosa, Tsitsipas s-a cuplat cu o altă jucătoare de tenis! Primele imagini împreună
VIDEO
Profit.ro
VIDEO "Trenul cu care facem cruce" - imagini dintr-un tren modernizat cu vagon restaurant
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Orașul are și alte nevoi...” » Primarul din Botoșani a reacționat după dezvăluirile de pe GSP: „Mi-au cerut un milion de lei”

Sabalenka are echipament nou pentru Australian Open » Fosta ei rivală a făcut topul costumelor din tenisul feminin: Sorana Cîrstea e pe podium!


Comentarii (21)
w.c.s.b.
w.c.s.b.  •  14 Iulie 2015, 20:33

C'mon Super Reds !!

zecs93
zecs93  •  14 Iulie 2015, 17:20

Eu ridic mana pentru Vojnovici sa fie noul capitan :))))) acuma glumind, chiar este capitanu de care am avea nevoie, asta dupa fata si dupa jocul de la targu mures pare un jucator rau ( in sens bun al cuvantului) chiar merita sa fie capitan, mai ales ca are si sange de croat !!!

zecs93
zecs93  •  14 Iulie 2015, 16:26
Postat de bogdared9 pe 14 Iulie 2015, 11:12

sper sa scapam de Alexe...

si eu sper sa plece alexe si inca mai sper ca intr-un bagaj de-al lui spre turcia sa se regaseasca si matei !!!

Vezi toate comentariile (21)
Comentează