FOTBAL  »  Superliga  »  REACȚIE

Oficialii Craiovei au luat foc » "Răzvan Burleanu trebuie să demită toată Comisia de Recurs!"

Articol de - Publicat joi, 08 octombrie 2015 20:10

Președintele CSU Craiova, Felix Grigore, a recționat în premieră pentru GSP.RO după ce Comisia de Recurs a FRF a decis să interzică formației din Bănie dreptul la a mai face transferuri pentru următoarele două perioade de mercato.

"Cerem oficial președintelui Răzvan Burleanu să demită Comisia de Recurs, după această decizie luată astăzi. Este cea mai incorectă decizie care s-a dat vreodată în fotbalul românesc! Nu se poate să sancționezi un club pentru o faptă pe care nu a făcut-o. Nu se poate să sancționezi Universitatea Craiova pentru că i-a reziliat contractul lui Dănănae, pentru că noi am mers la FRF și am cerut încetarea relațiilor contractuale cu jucătorul, iar tu, Federație, ai respins asta", spune Grigore.

Acesta a vorbit și depre problemele din ultima vreme din Federație: "Să nu uităm că această Comisie întoarce pe bandă rulantă zeci de decizii care sînt luate de Disciplină sau de cei de la Litigii. U Craiova a cîștigat procesul pe care-l avea cu jucătorul la Comisia de Soluționare a Litigiilor, iar acum cei de la Recurs vin să întoarcă această decizie! Este incredibil cum FRF a sancționat acest club, fără să facă nici o greșeală! Această Comisie de Recurs trebuie să fie demisă în cel mai scurt timp pentru că este incredibil ce poate să facă".

CE SPUNE COMISIA DE RECURS

"Obligă CSU Craiova la plata către jucător a sumei de 49.500 euro net, reprezentând drepturi contractuale pentru perioada 01.10.2015 - 30.06.2016. În temeiul art. 18.9.1, lit. a din RSTJF, sancționează CSU Craiova cu interzicerea dreptului de a efectua transferări de jucători, în calitate de club cesionar, pentru două perioade de transfer"

Citește și:
La 4 ani de la divorțul de Gerard Pique, Shakira se iubește cu un fost star de la Real Madrid
Stiri extrasport
La 4 ani de la divorțul de Gerard Pique, Shakira se iubește cu un fost star de la Real Madrid
FRF și-a ales favoritul și a început discuțiile pentru postul de selecționer al României U21
Nationala
FRF și-a ales favoritul și a început discuțiile pentru postul de selecționer al României U21
A fost spaima ringului, l-a refuzat pe Tyson și 10.000.000 de dolari, iar acum a fost surprins printre gunoaie: „Caut ceva de mâncare!”
Box
A fost spaima ringului, l-a refuzat pe Tyson și 10.000.000 de dolari, iar acum a fost surprins printre gunoaie: „Caut ceva de mâncare!”
Cauza morții subite a lui Daniel Oprea, nutriționistul lotului național și prezentator la TVR » Înmormântat în ziua în care ar fi împlinit 53 de ani
Altele
Cauza morții subite a lui Daniel Oprea, nutriționistul lotului național și prezentator la TVR » Înmormântat în ziua în care ar fi împlinit 53 de ani
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”


Comentarii (9)
valu4ever
valu4ever  •  09 Octombrie 2015, 16:08

la csu.s-au adunat toate cazaturile atat jucatori,antrenori,conducatori...sandoi,felix,cirtu,iliev cine ia-r mai angaja pe astia?

427951077389201
Mihai Tanase  •  09 Octombrie 2015, 07:56

Un club nu poate rezilia unilateral contractul unui jucator , chia daca cel de la Craiova nu este de acord .

decuadi
decuadi  •  09 Octombrie 2015, 00:04

Se duce *** si echipa asta clonata? Adevarata craiova a murit. Odata cu mititelu

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (9)
Comentează