Articol de Andrei Crăiţoiu - Publicat miercuri, 13 ianuarie 2016 00:00
Acesta e efortul financiar al campioanei în cel dintîi sezon în care sîrbul va îmbrăca tricoul roş-albastru, fotbalistul urmînd să încaseze şi 100.000 de euro la semnătură
3 ani! Atît e perioada pe care Marko Momcilovici a semnat ieri cu Steaua. Fotbalistul era în ultimele 6 luni de contract cu Pandurii, însă Gigi Becali a fost forţat de împrejurări să ofere bani în schimbul său. În primul rînd, fiindcă rămăsese cu postul de fundaş stînga descoperit, după ce l-a dat afară pe Guilherme, iar tratativele pentru Camora şi Vătăjelu picaseră.
În al doilea rînd, deşi preşedintele gorjenilor, Narcis Răducan, a încercat să propună Stelei să-l semneze acum, dar să-l ia abia la vară, liber de contract, cînd îi expira înţelegerea cu Pandurii, antrenorul Edward Iordănescu n-a fost de acord: "Dacă semnează de acum cu Steaua, pînă la vară nu mai joacă un minut".
În cele din urmă, cluburile au bătut palma, după care Steaua a reuşuit să-l convingă şi pe Momcilovici. Datele financiare ale tranzacţiei sînt următoarele:
- Transferul: 250.000 de euro
- Prima de instalare: 100.000 de euro
- Salariul în primul sezon: 108.000 de euro
- Salariul în al doilea sezon: 120.000 de euro
- Salariul în al treilea sezon: 132.000 de euro
Practic, efortul lui Gigi Becali, măcar în primul an pe care Momcilovici îl va petrece în Ghencea, atinge aproape 500.000 de euro, sumă netă. După ce s-a ajuns la un acord verbal, fotbalistul a părăsit hotelul unde se afla cu Pandurii şi a mers la sediul clubului Steaua, unde a parafat contractul, după care s-a şi fotografiat în tricoul roş-albastru. Astăzi el va pleca în cantonamentul campioanei din Antalya, unde se va pune sub comanda lui Reghecampf.
În 2013 a venit în teste la Pandurii
Marko Momcilovici a ajuns în România în urmă cu doi ani şi jumătate. În vara lui 2013, el era liber de contract, după ce îşi terminase înţelegerea cu echipa Javor, din prima ligă din Serbia. El a ajuns la Tg. Jiu, însă nu a semnat imediat. A fost chiar folosit atunci, conform site-ului oficial al grupării, într-un joc şcoală, în care a fost testat de antrenorul Cristi Pustai. Acesta şi-a dat acordul şi fundaşul stînga a semnat pe 3 ani cu Pandurii.
Momcilovici la Pandurii
| Sezonul | Meciuri | Goluri | Pase de Gol | Media notelor GSP |
| 2013-2014 | 44 | 5 | 4 | 5,66 |
| 2014-2015 | 41 | 4 | 3 | 5,67 |
| 2015-2016 | 23 | 1 | 1 | 5,95 |
Fundaşii stînga ai Stelei în ultimii 15 ani
- 2015 Guilherme
- 2010-2014 Latovlevici
- 2004-2009 Petre Marin
- 2000-2004 Pompiliu Stoica
Dezavantaj: n-a învăţat româneşte
Un mare handicap pe care Momcilovici l-a avut la Pandurii şi pe care îl va avea în continuare şi la Steaua va fi modul în care va face comunicarea cu colegii săi. Ştie doar limba sîrbă, româneşte abia înţelege şi nici în engleză nu se descurcă. Tocmai din acest motiv, Edi Iordănescu a ales să transfere acum un an un stoper sîrb, pe Vasilijevici, deşi avea şi alte variante, tocmai pentru a-i uşura misiunea lui Momcilovici.
7 centimetriîn plus are Momcilovici faţă de cel pe care îl va înlocui în defensiva Stelei, brazilianul Guilherme, sîrbul măsoară 1,86 metri
1e numărul eliminărilor suferite de Momcilovici în toată cariera lui de fotbalist, s-a petrecut în noiembrie 2010, cînd îmbrăca tricoul lui Javor