INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  ARSENAL - BARCELONA 0-2

VIDEO Abracadabra » "Dubla" lui Messi și magia MSN au vrăjit-o pe Arsenal. Barcelona s-a impus cu 2-0 pe Emirates

Brațele de caracatiță ale lui Cech nu-l pot opri pe Messi la 0-1 // FOTO Reuters
Brațele de caracatiță ale lui Cech nu-l pot opri pe Messi la 0-1 // FOTO Reuters

Articol de - Publicat miercuri, 24 februarie 2016 00:00

Prea ușor părea acest meci pentru Barca! Totul era de partea sa. O eliminase mereu pe Arsenal, învingând-o și în finala CL din 2006, iar londonezii nu mai trecuseră de "optimile" Ligii din 2010!

Tripleta Messi - Suarez - Neymar marcase 91 de goluri în acest sezon, de trei ori mai mult decât trioul "tunarilor", Giroud - Alexis - Ozil (34). Wenger, managerul insularilor, vorbea de o "echipă de superclasă" și elogia enervant fiecare star blaugrana, Luis Enrique adăugând ultima picătură: "Le spun «abracadabra» și magia MSN începe. E unicul lucru pe care îl fac".

VIDEO: Vezi AICI fazele meciului!

45 de minute fără șut pe poartă!

Dar aseară, pe Emirates, "abracadabra" nu a mai fost suficientă o repriză. Nici coafura de mohican a lui Iniesta, dedicație pentru fiica sa de 5 ani Valeria, n-a adus noroc. 45 de minute, catalanii nu au găsit poarta. Nu au avut nici un șut cadrat, cum nu se mai întâmplase în Champions din 26 noiembrie 2013, de la 1-2 cu Ajax la Amsterdam.

Messi? Vâna primul său gol împotriva lui Cech, care-l blocase cu succes 6 partide consecutive la Chelsea, și nu putea nici măcar să tragă. Pe contraatac, Oxlade a fost cel mai aproape să deschidă scorul, însă l-a ochit pe Ter Stegen.

După pauză, încă 25 de minute, scenariul a devenit alarmant pentru catalani. Prea relaxați în atac, întrecându-se în ratări, și prea relaxați în apărare, oferindu-le roș-albilor atâtea spații libere.

Șansa lor a fost că nici insularii n-au profitat.

Arsenal? De 6 ori la rând afară din "optimi"

Apoi, dintr-o dată, "abracadabra". Contră-fulger. Suarez, pasă spre Neymar, sprint și minge făcută cadou lui Messi, fentă și scăriță peste Cech. 0-1 (71)!

Imediat, bară Suarez. Și, scăpând miraculos la șansa lui Ramsey, campionii s-au eliberat. Tot Messi, din penalty. 0-2 (83). Barca e 90% în "sferturi". Iar Arsenal se mai oprește o dată în "optimi". A 6-a oară consecutiv.

546de minute a alergat Messi după un gol în poarta lui Cech (în al 7-lea meci)

33de meciuri fără înfrângere în toate competițiile este seria Barcei lui Lucho Enrique

ARSENAL - BARCELONA    0-2

(Messi 71, 83 penalty)

ARSENAL: Cech - Bellerin, Mertesacker, Koscielny, Monreal - Ramsey, Coquelin (82 Flamini) - Oxlade-Chamberlain (50 Walcott), Ozil, Alexis - Giroud (72 Welbeck). Antrenor: A. Wenger

BARCELONA: Ter Stegen - Dani Alves, Pique, Mascherano, Jordi Alba - Rakitici, Busquets, Iniesta - Messi, Suarez, Neymar. Antrenor: L. Enrique

A arbitrat Cuneyt Cakir (Turcia)
Returul va avea loc pe 16 martie.

Citește și:
Scandal la sosirea la Mondial! Jucătorii, tratați precum suspecții pe aeroport: „Umilitor”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Scandal la sosirea la Mondial! Jucătorii, tratați precum suspecții pe aeroport: „Umilitor”
Măsura nemaivăzută care ar urma să fie aprobată în timpul meciurilor la Campionatul Mondial
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Măsura nemaivăzută care ar urma să fie aprobată în timpul meciurilor la Campionatul Mondial
Avem LISTA COMPLETĂ de premieri olimpice, ținută doi ani la secret de COSR și de federații! + Suma totală colosală achitată după JO Paris 2024 și cine e contabila care a luat o primă imensă
Special
Avem LISTA COMPLETĂ de premieri olimpice, ținută doi ani la secret de COSR și de federații! + Suma totală colosală achitată după JO Paris 2024 și cine e contabila care a luat o primă imensă
Ionel Ganea, atac la adresa lui Ciprian Marica: „Un om fără caracter! Vreau și eu să-i transmit un mesaj”
Superliga
Ionel Ganea, atac la adresa lui Ciprian Marica: „Un om fără caracter! Vreau și eu să-i transmit un mesaj”
Retailer român, falimentat de tarifele și războiul lui Trump
Profit.ro
Retailer român, falimentat de tarifele și războiul lui Trump
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Avem LISTA COMPLETĂ de premieri olimpice, ținută doi ani la secret de COSR și de federații! + Suma totală colosală achitată după JO Paris 2024 și cine e contabila care a luat o primă imensă

Noul clasament WTA: locul Soranei Cîrstea după sfertul de la Roland Garros + Salt de 93 de locuri!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează