INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  ARABIA SAUDITĂ

Furtună în deșert » Pițurcă atacă titlul cu Al Ittihad, după 1-0 cu liderul Al Hilal

Victor Pițurcă a terminat campionatul saudit trecut pe locul 4, la 12 puncte de campioană
Victor Pițurcă a terminat campionatul saudit trecut pe locul 4, la 12 puncte de campioană

Articol de - Publicat luni, 29 februarie 2016 00:00

Al Ittihad, echipa pregătită de Victor Pițurcă, e de neoprit în Arabia Saudită. Și atacă titlul după ce a izbutit să bată liderul, chiar pe terenul acestuia.

1-0 cu Al Hilal, aflată la al doilea eșec la rând, și Piți (locul 3) s-a apropiat la un singur punct de învinsa de sâmbătă, fiind egalul lui Al Ahli (39 de puncte, dar cu golaveraj inferior).

Victorie fără Sânmărtean (ținut rezervă), care a rămas uimit de admirație la reușita lui Ziyad, un șut de la peste 30 de metri în minutul 6!

Al Ittihad are, după 18 etape, cel mai prolific atac din campionat, 40 de goluri, două peste Al Hilal. Și n-a mai pierdut de două luni, de la 0-1 acasă cu Al Ahli în Cupa Prințului.

Este, de altfel, unica înfrângere a lui Piți în nouă partide din al doilea mandat în Arabia Saudită al fostului nostru selecționer.

7 etapefără eșec are Al Ittihad, 6 victorii și un egal, golaveraj 18-5. Nu a mai pierdut de două luni și jumătate, 0-3 cu campioana Al Nasr

Citește și:
Haosul de la FCSB, explicat din interior: „Becali făcea și lotul! L-am sunat: de ce m-ai scos?”
Superliga
Haosul de la FCSB, explicat din interior: „Becali făcea și lotul! L-am sunat: de ce m-ai scos?”
Emil Grădinescu a desființat principala variantă de antrenor a lui Gigi Becali: „Nu are niciun fel de rezultat”
Superliga
Emil Grădinescu a desființat principala variantă de antrenor a lui Gigi Becali: „Nu are niciun fel de rezultat”
Tudor Băluță a dezvăluit ce a făcut Mihai Rotaru imediat după 5-0 cu FCSB: „Se întâmplă rar”
Superliga
Tudor Băluță a dezvăluit ce a făcut Mihai Rotaru imediat după 5-0 cu FCSB: „Se întâmplă rar”
Becali s-a dezlănțuit în direct, după miezul nopții: „Mă compari pe mine cu Rotaru? Sau «Lavațio» ăia de la Dinamo?”
Superliga
Becali s-a dezlănțuit în direct, după miezul nopții: „Mă compari pe mine cu Rotaru? Sau «Lavațio» ăia de la Dinamo?”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Disputa dintre Ion Țiriac și Eduard Novak: „Chemați toată presa, nu se poate așa ceva”

Hagi anunță vineri lotul, dar GSP a aflat primele nume sigure de convocare » Sunt deja în cantonamentul de la Mogoșoaia!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează