FOTBAL  »  LIGA 2  »  ARAD

AJF Arad salvată de la faliment: ”Suntem transparenți, vrem să plătim datoriile ca să pornim, după, proiecte inteligente pentru copii”

Articol de - Publicat marti, 29 martie 2016 15:43

După publicarea materialului "Salvează Aradul de la faliment" în Gazeta Sporturilor, în care se preciza faptul că FRF va sprijini financiar AJF-ul local spre a evita falimentul, asociația fiind deja de doi ani în insolvență, președintele Adrian Lucaci a ținut să facă precizări vizavi de situația forului pe care-l conduce.

AJF Arad a obținut de la FRF suma de 250.000 de lei, împrumut.

"Pe scurt, în urma unei expertize contabile imediat după ce-am preluat șefia AJF Arad s-a ajuns la concluzia că există plăți restante către ANAF, iar asociația a intrat în insolvență și trebuie să achite suma de 360.000 de lei. Ne-am ținut de planul de reorganizare, am achitat o parte din restanțe, am fost plătitori de bună credință, însă tot mai sunt de achitat 300.000 de lei.

Am făcut o cerere de împrumut rambursabil către FRF, care a fost validată în Comitetul Executiv. Noi n-am gestionat prost activitatea, ne-am putea descurca bine, chiar am avut profit anul trecut, însă a trebuit să plătim din datoriile moștenite. Am cerut ajutor, totul legal, transparent, fiindcă dacă am intra în faliment am periclita situația tuturor echipelor înscrise la AJF Arad.

Luni, am fost la ANAF, să facem procedurile pentru a plăti datoriile, iar până la data de 30 de iunie să fim curați financiar. Pentru a putea participa la sesiuni de proiecte pentru copii. Ne considerăm inteligenți și vrem să mișcăm lucrurile în mod pozitiv, dar, momentan, am fost blocați de datorii", a comentat Lucaci pentru GSP.RO.

Citește și:
Celebra prezentatoare TV dă o nouă lovitură! Și-a petrecut ziua de naștere cu un fotbalist din Serie A
Diverse
Celebra prezentatoare TV dă o nouă lovitură! Și-a petrecut ziua de naștere cu un fotbalist din Serie A
Neașteptat: echipa din Superligă s-a despărțit astăzi de antrenor
Superliga
Neașteptat: echipa din Superligă s-a despărțit astăzi de antrenor
Cutremur la CCA: „Banii sau demisionăm toți!” » Colțescu, primul care face pasul în spate: „M-am născut elegant și demn, așa o să și mor!”
Superliga
Cutremur la CCA: „Banii sau demisionăm toți!” » Colțescu, primul care face pasul în spate: „M-am născut elegant și demn, așa o să și mor!”
Sarah Rizea, înotătoarea cu părinți români, aleasă Miss Italia 2026! » „Tatăl meu, Marian, e tâmplar”
Altele
Sarah Rizea, înotătoarea cu părinți români, aleasă Miss Italia 2026! » „Tatăl meu, Marian, e tâmplar”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Suedezul trecut prin Superliga dezvăluie ce l-a uimit în România și solicită: „UE trebuie să se implice, ceva trebuie făcut la voi”

Soția a răbufnit pe internet după ce jucătorul a părăsit lotul naționalei României: „Rușine să vă fie! Lacrimile mele au fost infinite”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează