INTERNATIONAL  »  EURO 2016  »  RUSIA - SLOVACIA 1-2

VIDEO+FOTO Slovacii au produs surpriza în fața Rusiei, 2-1, iar lupta din grupa B este tot mai încinsă

FOTO: Reuters +6   FOTO
FOTO: Reuters

Articol de GSP - Publicat miercuri, 15 iunie 2016 17:47

Slovacia a produs o mare surpriză și s-a impus în meciul cu Rusia, 2-1, din grupa B.

Slovacii au avut o primă repriză foarte bună și au marcat ambele goluri până la pauză. Weiss a deschis scorul în minutul 32, iar Hamsik a marcat în minutul 45, cu o superexecuție.

În a doua repriză, slovacii s-au mulțumit cu a păstra scorul, iar rușii au avut marile ocazii. Finalul de meci a fost unul spectaculos. Glushakov a redus din diferență cu 10 minute înainte de final, dar Rusia nu a avut puterea de a egala. 

clsament gruopa b

În prima etapă, rușii au remizat cu Anglia, scor 1-1, în timp ce slovacii au pierdut cu 1-2 întâlnirea cu Țara Galilor. Rușii au însă emoții în ceea ce privește comportamentul propriilor suporteri. FIFA i-a avertizat că în cazul în care vor mai exista incidente provocate de suporterii ruși, naționala va fi exclusă din competiție.

RUSIA - SLOVACIA 1-2 - VIDEO
Au marcat:
  Glushakov 80'/Weiss 32, Hamsik 45

Rusia: Akinfeev - Smolnikov, Berezutski, Ignashevich, Schennikov - Golovin, Neustadter - Kokorin, Shatov, Smolov - Dzyuba

Slovacia: Kozacik - Pekarik, Skrtel, Durica, Hubocan - Mak, Kucka, Pecovsky, Hamsik, Weiss - Duda

 
 

Citește și:
Cristiano Bergodi, un nou scandal-monstru în Superliga » Scăpat de sub control după Dinamo - U Cluj
Superliga
Cristiano Bergodi, un nou scandal-monstru în Superliga » Scăpat de sub control după Dinamo - U Cluj
Chivu a debutat perfect, dar a ocolit o întrebare din conferință: „Eu la asta nu răspund”
Campionate
Chivu a debutat perfect, dar a ocolit o întrebare din conferință: „Eu la asta nu răspund”
ȘOCANT! Ce s-a ales de vila de 2 milioane de euro a lui Vasile Turcu, în 9 ani de la decesul fostului acționar de la Dinamo
Superliga
ȘOCANT! Ce s-a ales de vila de 2 milioane de euro a lui Vasile Turcu, în 9 ani de la decesul fostului acționar de la Dinamo
CSM București, comunicat fără precedent după semifinala cu Gloria Bistrița: „Cine își asumă responsabilitatea?”
Handbal
CSM București, comunicat fără precedent după semifinala cu Gloria Bistrița: „Cine își asumă responsabilitatea?”
FOTO PREMIERĂ în România. Abonamente de parcare în curtea hipermarketului. Autoritățile se pregătesc să înceapă discuții cu marile magazine. Kaufland a lansat deja abonamente, în capitală
Profit.ro
FOTO PREMIERĂ în România. Abonamente de parcare în curtea hipermarketului. Autoritățile se pregătesc să înceapă discuții cu marile magazine. Kaufland a lansat deja abonamente, în capitală
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

ȘOCANT! Ce s-a ales de vila de 2 milioane de euro a lui Vasile Turcu, în 9 ani de la decesul fostului acționar de la Dinamo

Chivu a debutat perfect, dar a ocolit o întrebare din conferință: „Eu la asta nu răspund”


Comentarii (17)
vlad.dracul
vlad.dracul  •  15 Iunie 2016, 17:58

A luat-o Kurwa Sovieţkaya de la nimeni în drum?! Hahahahaha, se tăvălesc miliţienii-n chinuri....

ottobraun
ottobraun  •  15 Iunie 2016, 17:55
Postat de randoom_._ pe 15 Iunie 2016, 17:39

pai nu mai are ce cauta mare britanie in u.e.

Putin doreste scoaterea UK din EU sa o slabeasca economic si militar! totul e politica , britanicii sa se supere pe francezi ca nu au asigurat securitatea suporterilor!

zidane92
zidane92  •  15 Iunie 2016, 17:43
Postat de ottobraun pe 15 Iunie 2016, 17:35

englezii nu mai au ultrasi din 1985 , au fost interzisi de uefa , *** barbare ale serviciilor secrete sunt puse de Putin sa destabilizeze brexit inainte de vot , liderul ultrasilor este prieten cu Putin !

surprinzator adevarul ca in rusia eram singur ca niste baieti isi permiteau actiunile astea la euro fara acceptul tacit al lui tatuca putin, normal ca e ceva organizat la mijloc!

Vezi toate comentariile (17)
Comentează