INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SCOȚIA

VIDEO Saved by the Bell! » Performanţa incredibilă a unui portar scoţian: a apărat 3 penalty-uri în 23 de minute!

foto: Guliver/Getty Images
foto: Guliver/Getty Images

Articol de Alexandru Stănilă - Publicat duminica, 11 septembrie 2016 21:26

Performanţă senzaţională reuşită de un portar din Scoţia. Cameron Bell, goalkeeper-ul celor de la Dundee United, formaţie din liga a doua scoţiană, a reuşit să apere trei lovituri de la 11 metri, toate având executanţi diferiţi.

Ieri, în etapa a a cincea din campionatul scoţian, Dundee United o întâlnea, în deplasare, pe Dunfermline. Partida a avut o desfăşurare inedită, arbitrul partidei acordând nu mai puţin de trei penalty-uri în prima repriză, toate pentru gazde.

În minutul 9, Gavin Reilly executa primul penalty al gazdelor, însă o făcea destul de modest, pe mijlocul porţii, la semiînălţime, iar Cameron Bell reușea să respingă.

În minutul 27, acelaşi Reilly obţinea o nouă lovitură de la 11 metri, iar Nicholas Clark încerca să egaleze. La acel moment, cei de la Dundee conduceau cu 1-0, după golul din minutul 21. Bell se opunea din nou, reuşind să-şi menţină echipa în avantaj.

Cinci minute mai târziu, Dunfermline beneficia de o nouă lovitură de pedeapsă. Paul McMullan, al treilea executant, rata şi el, dând astfel ocazia lui Cameron Bell să intre pe o listă scurtă a portarilor care au reuşit să apere trei penalty-uri într-un singur meci.

Până la urmă, echipa sa a reuşit să se impună cu scorul de 3-1, reuşind să urce pe locul 4.

Ultimul caz de genul a avut loc anul trecut, când Jean Francois Gillet, portarul celor de la Mechelen, apăra tot trei lovituri de la 11 metri lui Anderlecht, într-un meci din prima ligă belgiană.

Cameron Bell, în vârstă de 29 de ani, a mai trecut pe la echipe precum Kilmarnock, Queen of the South şi chiar Rangers, pentru trei sezoane, în perioada în care echipa evolua în ligile inferioare scoţiene. Goalkeeper-ul a semnat cu Dundee United în vara acestui an şi a fost integralist în toate partidele din campionat ale echipei.

Bell are în palmares şi un trofeu, Cupa Ligii Scoţiei, obţinut cu Kilmarnock, în sezonul 2011/2012.

La finalul partidei, portarul a primit mingea de la arbitrul întâlnirii, la fel cum se obişnuieşte atunci când un jucător reuşeşte un hattrick.

Citește și:
A renunțat la o sumă uriașă pentru a semna cu FCSB: „El a propus. E mare lucru”
Superliga
A renunțat la o sumă uriașă pentru a semna cu FCSB: „El a propus. E mare lucru”
Răzvan Lucescu, cerere de protecție pentru numele tatălui său: sunt 1.027 de puncte nominalizate de fiul lui Mircea Lucescu
Special
Răzvan Lucescu, cerere de protecție pentru numele tatălui său: sunt 1.027 de puncte nominalizate de fiul lui Mircea Lucescu
Câți bani a câștigat Sorana Cîrstea la US Open » Urcă și în clasamentul WTA
Tenis
Câți bani a câștigat Sorana Cîrstea la US Open » Urcă și în clasamentul WTA
După Dinamo - FCSB, statisticienii au calculat cel mai probabil play-off în acest sezon
Superliga
După Dinamo - FCSB, statisticienii au calculat cel mai probabil play-off în acest sezon
FOTO Lidl pregătește în România cel mai mare supermarket local al său
Profit.ro
FOTO Lidl pregătește în România cel mai mare supermarket local al său
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mărturie tulburătoare » Fostul golgeter brazilian a ajuns pe străzi: „Mai bine ca lumea să știe că am murit!”

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close