INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  DECLARAȚII

Şi geniile au regretele lor » Care este cea mai mare dezamăgire din cariera lui Sir Alex Ferguson

Articol de Adrian Roman - Publicat marti, 25 octombrie 2016 22:15

Sir Alex Ferguson şi-a manifestat recent cel mai mare regret din cariera sa de antrenor pe Old Trafford, acela fiind înfrângerea din semifinalele Champions League, ediţia 2002, împotriva celor de la Bayer Leverkusen.

Fostul mare antrenor al celor de la Manchester United a dezvăluit faptul că s-a arătat interesat de o reîntoarcere în ţara sa natală, Scoţia, pe stadionul Hampden Park din Glasgow, însă United avea să piardă împotriva "farmaciştilor" în penultimul act al competiţiei. Real Madrid a câştigat trofeul acelei ediţii graţie golului marcat de Zinedine Zidane.

"Cel mai mare regret al meu a fost că nu am reuşit să o duc pe United în finala de pe Hampden Park, atunci când au fost gazda finalei UEFA Champions League. Obiectivul meu la începutul sezonului a fost să o duc pe Manchester United în finală, însă am întâlnit o echipă precum Bayer Leverkusen foarte solidă.

Am avut un mic ghinion. Rămăsesem fără timp. Arbitrul acelui meci nu a putut înţelege timpul meu şi timpul său.

Întotdeauna am fost precaut în ceea ce priveşte autosatisfacţia. Este o boală. Dar despre acel drum spre Glasgow, David Gil a spus că trebuie să merg neapărat la Glasgow şi sa verific hotelurile, pentru că eu le ştiam cel mai bine", a declarat Sir Alex.

Citește și:
„Regele român” » Ianis Stoica, erou în Portugalia: două goluri pentru o revenire spectaculoasă
Campionate
„Regele român” » Ianis Stoica, erou în Portugalia: două goluri pentru o revenire spectaculoasă
Ofertă extrem de importantă pentru Edi Iordănescu » Ce nume mare îl dorește
Campionate
Ofertă extrem de importantă pentru Edi Iordănescu » Ce nume mare îl dorește
Mihai Stoica se afla în studio când a primit mesajul de la Octavian Popescu: „Să vă citesc ce m-a întrebat acum 3 minute”
Superliga
Mihai Stoica se afla în studio când a primit mesajul de la Octavian Popescu: „Să vă citesc ce m-a întrebat acum 3 minute”
Sydney Sweeney, cea mai în vogă imagine de la Hollywood, reclamă la limită pentru o casă de pariuri
Pariuri sportive
Sydney Sweeney, cea mai în vogă imagine de la Hollywood, reclamă la limită pentru o casă de pariuri
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Specialista pe care Burleanu a vrut s-o angajeze la FRF dezvăluie un episod grav: „Am fost urmărită și hărțuită în mod constant de un cetățean român” » Replică pentru Hagi, după 12 ani

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA


Comentarii (2)
ottobraun
ottobraun  •  26 Octombrie 2016, 08:41

care "jeniu" ?! asta numiti voi "geniu" cand ai butoanele la arbitrii si federatia de partea ta 25 de ani !? cand o partida la "jeniu" tinea 96..97 min pana dadeau gol sa castige ?! sa dus Jeniu sa dus si echipa !!

the_gunner
the_gunner  •  26 Octombrie 2016, 00:50

Trebuie sa platesti de trei ori pt un noroc chior ! Solskiajer le-a "furat" victoria lui Bayern In ultimele minute .A urmat plata -Bayer si Barcelona de doua ori .Eu consider ca AF a gresit decisiv cind n-a socotit orgoliul lui Beckham si l-a vindut usor la Real .

Vezi toate comentariile (2)
Comentează