INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  ITALIA

Ianis câștigă cât un pilot Alitalia » Fiul lui Hagi e printre cei mai prost plătiți fotbaliști din Serie A

Ianis Hagi are contract cu Fiorentina până în 2019 și transferul de la Viitorul a costat 2 milioane euro
Ianis Hagi are contract cu Fiorentina până în 2019 și transferul de la Viitorul a costat 2 milioane euro

Articol de - Publicat sambata, 05 noiembrie 2016 00:00

Salariul lui Hagi jr, aflat în topul celor mai prost plătiți jucători din Serie A, cu 90.000 € anual, se poate compara în Peninsulă cu cel al unui broker ori al unui director de companie.

Nu se poate compara cu Higuain, De Rossi sau Icardi, nici măcar cu colegul său de la Fiorentina, Tătărușanu. Ianis Hagi de-abia a împlinit 18 ani, are doar 14 minute disputate în Serie A și a fost inclus de Gazzetta dello Sport în clasamentul celor mai prost plătiți fotbaliști din actualul sezon.

Comparativ însă cu salariile din Peninsulă, mijlocașul român stă foarte bine. Câștigând 90.000 de euro anual, Hagi jr. se situează la nivelul meseriilor bănoase. Un pilot de avion al companiei Alitalia, un broker sau un director de companie încasează 8.000 € pe lună. Ianis are contract la echipa viola cât dublul unui medic primar italian și jumătate față de cel al unui cercetător universitar, 15.000 € lunar.

Din lotul lui Paulo Sousa, doar Federico Chiesa, băiatul lui Enrico, ia mai puțin ca Ianis, 72.000 € anual, în timp ce Borja Valero, liderul financiar viola, primește într-o lună cât Hagi jr. în tot anul!

15.000 €e salariul lunar încasat de Donnarumma, portarul de 17 ani al Milanului câștigând la nivelului unui cercetător universitar italian

7.500.000 €încasează anual Gonzalo Higuain la Juventus, liderul salariilor din Il Calcio

TOPUL CELOR MAI MICI SALARII DIN SERIE A

  Jucător Echipă Vârstă Salariu* Câștigă cât un...
1. Giuliano Palermo 19 1.600 farmacist
2. Perisan Udinese 19 3.000 mașinist feroviar
3. Jankto Udinese 20 3.500 profesor universitar
4. Pezzella Palermo 18 3.500 avocat
5. Nicoletti Crotone 17 4.000 medic de familie

* Sumă lunară exprimată în euro.

Citește și:
Ramona Olaru, vedeta Antenei, antrenament neobișnuit » Antrenorul a rămas surprins: „Dă bine?”
Altele
Ramona Olaru, vedeta Antenei, antrenament neobișnuit » Antrenorul a rămas surprins: „Dă bine?”
Varga a jucat „all-in” în bătălia cu Becali și a ajuns într-o situație-limită » Clauza care dă planurile peste cap la CFR Cluj
Superliga
Varga a jucat „all-in” în bătălia cu Becali și a ajuns într-o situație-limită » Clauza care dă planurile peste cap la CFR Cluj
Gheorghe Ștefan a slăbit 40 kg și e aproape de Liga 1: „Sunt președintele consiliului consultativ”
Superliga
Gheorghe Ștefan a slăbit 40 kg și e aproape de Liga 1: „Sunt președintele consiliului consultativ”
Dinamo a început negocierile: 3 ținte pentru mercato de vară
Superliga
Dinamo a început negocierile: 3 ținte pentru mercato de vară
Wizz Air: Când ești în pădure și apare un urs, nu trebuie să alergi mai repede decât ursul, ci mai repede decât cel de lângă tine. Doar să fii low-cost nu va mai funcționa. Dar epoca de aur a noastră abia urmează!
Profit.ro
Wizz Air: Când ești în pădure și apare un urs, nu trebuie să alergi mai repede decât ursul, ci mai repede decât cel de lângă tine. Doar să fii low-cost nu va mai funcționa. Dar epoca de aur a noastră abia urmează!
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Un fost fotbalist român este judecat în Anglia, după ce a înjunghiat un jurnalist la ordinul Iranului!

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86


Comentarii (38)
zincat
zincat  •  06 Noiembrie 2016, 14:53

Oftica si mare oftica pe voi ziaristii !! Dar cit cistiga un jesepist pentru articolele de 2 lei? Eu cred ca sinteti platiti sub nivelul unui brunet care impinge carucioarele la Lidl.

paul.o.53
paul.o.53  •  06 Noiembrie 2016, 00:08
Postat de jjdinfj pe 05 Noiembrie 2016, 11:51

Domnule, eu sunt profesor universitar in State de 15 ani. Inainte am predat in Romania. Ce meserie e "cercetator universitar"? In primul rind ca nu am auzit de o astfel de meserie si in al doilea ma indoiesc tare ca asta ar fi salariul mediu al unui cercetator in Italia, mai ales daca lucreaza pentru o universitate. Pai majoritatea cercetatorilor sunt profesori universitari, si aia cistiga sub $3500 pe lune, 3500 e un salar bun.

JJ-etc@ - o asemenea aberatie privind salariile din vest nu am vazut pana acum !

mihai231
mihai231  •  05 Noiembrie 2016, 20:53

nu sunt banii multi in Italia la fotbal..nici macar in Franta..cat castiga fotbalisti in Franta..doar la noi...Gigi buricu pamantului rupe tot.si a aruncat cu salarii mari,..pe care unii nu si le merita...In franta...ia in calcul ca---la salariu brut.....jumatate sunt impozitabili...

Vezi toate comentariile (38)
Comentează