GSP SPECIAL  »  TRAGEDIE  »  TRAGEDIE

Mirel Rădoi rememorează o întâmplare petrecută alături de Didi Prodan: "La culcare, că mâine e groasă cu Henry"

FOTO: GAZETA SPORTURILOR
FOTO: GAZETA SPORTURILOR

Articol de GSP - Publicat luni, 21 noiembrie 2016 18:20

Lumea fotbalului încă nu-și revine după dispariția prematură a fostului jucător din Generația de Aur, Daniel Prodan.

Mirel Rădoi a rememorat o întâmplare petrecută în cantonamentul naționalei alături de Didi Prodan, înaintea unui meci cu Franța. 

"Am avut deosebita plăcere să-l am coleg de echipă, dar și coleg de cameră. Un om extraordinar și un fotbalist excelent. M-am întâlnit cu el cu puțin înainte să plec din România și era vesel, chiar dacă a avut ceva probleme cu cei de la Federație, el nu vorbea pe nimeni urât.

Îmi amintesc că am stat cu el în cameră înaintea unui meci cu Franța și de obicei mai stăteam după cină la masă și discutam despre adversar. Am mers în cameră, pe la ora 10, și mi-a spus: «Românul meu, hai să stingem televizorul și la culcare, că mâine e groasă cu Thierry Henry». A stins televizorul și apoi, după un minut, a spus că mai bine mai stăm vreo oră. Era un băiat extraordinar, de caracter", a povestit Rădoi la TV Dolce Sport. 

El nu se văita niciodată, nu se plângea de nimic. Pentru mine a fost un șoc să aud că a murit. Din păcate, nu am avut posibilitatea să vin și la înmormântare"
Mirel Rădoi 

Daniel Prodan, fost fotbalist al Generației de Aur, a murit miercurea trecută în urma unui infarct. Fostul fundaș al naționalei avea 44 de ani.

Citește și:
Repriza secundă în Craiova - FCSB: de doi bani speranță pentru oaspeți
Superliga
Repriza secundă în Craiova - FCSB: de doi bani speranță pentru oaspeți
AS Roma - Inter: FABULOS! Cristi Chivu a făcut-o din nou, pe terenul liderului din Serie A!
Campionate
AS Roma - Inter: FABULOS! Cristi Chivu a făcut-o din nou, pe terenul liderului din Serie A!
„Uite, sunt pătrată!” » Noua iubită a lui Icardi s-a dezbrăcat și s-a pozat în oglindă, ca să le dea peste nas criticilor
Stiri extrasport
„Uite, sunt pătrată!” » Noua iubită a lui Icardi s-a dezbrăcat și s-a pozat în oglindă, ca să le dea peste nas criticilor
Nu s-a văzut la TV: „aroganța” Craiovei pe tunel, la adresa jucătorilor lui Becali + Replica veninoasă a lui MM Stoica
Superliga
Nu s-a văzut la TV: „aroganța” Craiovei pe tunel, la adresa jucătorilor lui Becali + Replica veninoasă a lui MM Stoica
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Disputa dintre Ion Țiriac și Eduard Novak: „Chemați toată presa, nu se poate așa ceva”

Hagi anunță vineri lotul, dar GSP a aflat primele nume sigure de convocare » Sunt deja în cantonamentul de la Mogoșoaia!


Comentarii (3)
dl.axinte
dl.axinte  •  21 Noiembrie 2016, 23:14

Dumnezeu sa-l odihneasca in pace !

kwd2015
kwd2015  •  21 Noiembrie 2016, 20:46
Postat de ovidiu_3003 pe 21 Noiembrie 2016, 20:15

Daniel prodan ...un jucator mai mare decat G.Hagi ...

Da , era mai inalt.

ovidiu_3003
ovidiu_3003  •  21 Noiembrie 2016, 20:15

Daniel prodan ...un jucator mai mare decat G.Hagi ...

Vezi toate comentariile (3)
Comentează