INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  ITALIA

Fiorentina mută pentru Andone » Italienii s-au interesat de atacantul lui Deportivo: în ce condiții s-ar face transferul

Andone (stânga) ar fi al 3-lea român la Fiorentina, unde mai joacă Tătărușanu și Ianis Hagi // FOTO AFP
Andone (stânga) ar fi al 3-lea român la Fiorentina, unde mai joacă Tătărușanu și Ianis Hagi // FOTO AFP

Articol de - Publicat vineri, 20 ianuarie 2017 00:00

Viola i-a cerut relații lui Chivu despre atacantul lui Deportivo, pe care l-ar vrea dacă îl pierde pe Kalinici.

Fiorentina revine pe pista "Florin Andone"! Cu pași mai hotărâți decât în decembrie, în condițiile în care golgeterul său, Nikola Kalinici, și-a făcut bagajele pentru China și așteaptă doar finalizarea tratativelor cu Tianjin Quanjian.

E favorit în duelul cu Seferovici

Prima oară, atacantul lui Deportivo La Coruna fusese văzut ca o alternativă pentru cazul în care clubul nu reușește să-l aducă înapoi pe Jovetici. Muntenegreanul a ajuns între timp la Sevilla, iar Andone pare să fi devenit favorit la succesiunea lui Kalinici.

Deși în discuții e și elvețianul Seferovici (Eintracht Frankfurt), directorul general al violeților, Pantaleo Corvino, l-a sunat miercuri seară pe Cristi Chivu pentru a-i cere mai multe informații despre "vârful" lui Deportivo.

Jucătorul lunii

Internaţionalul român, achiziționat de La Coruna de la Cordoba, vara trecută, n-a avut un start reușit de sezon în LaLiga. Dar a erupt spre finalul anului. Și dacă în noiembrie a ratat la mustață titlul de "jucătorul lunii", în decembrie a triumfat în fața lui Messi (Barcelona) și Vitolo (Sevilla).

4.000.000 €a costat-o pe Deportivo transferul lui Andone de la Cordoba. Are contract până-n 2021

6goluri și două assisturi a reușit "tricolorul" în 18 meciuri jucate pentru La Coruna în LaLiga 2016-2017 

Citește și:
Audi pentru staff, Volkswagen pentru jucători » Dinamoviștii și-au luat azi în primire noile mașini
Superliga
Audi pentru staff, Volkswagen pentru jucători » Dinamoviștii și-au luat azi în primire noile mașini
Abia s-a despărțit de iubita influencer și Barcelona vrea să-l vândă acum dintr-un motiv stânjenitor
Campionate
Abia s-a despărțit de iubita influencer și Barcelona vrea să-l vândă acum dintr-un motiv stânjenitor
Banii în 24h sau excluderea din cupele europene!
Superliga
Banii în 24h sau excluderea din cupele europene!
Starul lui Liverpool a făcut show la nunta „ca în România”
Campionate
Starul lui Liverpool a făcut show la nunta „ca în România”
DOCUMENT Chinezi reclamați în România ca suspect de ieftini. Oferta cu care constructorul unei părți din A0 a câștigat licitația fotovoltaică din Oltenia - reevaluată
Profit.ro
DOCUMENT Chinezi reclamați în România ca suspect de ieftini. Oferta cu care constructorul unei părți din A0 a câștigat licitația fotovoltaică din Oltenia - reevaluată
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Simona Halep i-a răspuns public lui Ion Țiriac junior, după comentariul legat de imaginile din loja de la Wimbledon

Le mai recunoști? Fostele prezentatoare ale știrilor sportive au atras toate privirile la evenimentul lui Cătălin Botezatu


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează