FOTBAL  »  Superliga  »  DOCUMENTE

EXCLUSIV Iată protocolul prin care Păunescu a primit toata baza din Ghencea! GSP publică documentul prin care MApN i-a oferit întregul Complex Sportiv Steaua, cu titlu gratuit, pe o perioadă de 20 de ani!

Articol de - Publicat vineri, 20 ianuarie 2017 12:20

După 14 ani, Gigi Becali a pierdut, în instanţă, dreptul de a mai folosi marca şi numele Steaua, astfel că preluarea echipei, produsă în ianuarie 2003, e pusă azi la îndoială oficial de mai multe instanţe din România. Atunci a fost, de fapt, o miniprivatizare.

Adică o trecere de la o asociaţie nonprofit, condusă de Viorel Păunescu, la una pe acţiuni, al cărei acţionar majoritar era Gigi Becali.

Adevărata privatizare a Stelei s-a produs cu 4-5 ani mai devreme. Mai precis în anii '98-'99, când Ministerul Apărării Naţionale s-a aliniat trendului și a scos echipa pe care o "patrona" de sub tutela de club departamental.

Dar cum s-a produs acea privatizare? Cum a fost cedat un club care avea un palmares, un nume, o bază şi o notorietate formidabile unei singure persoane, Viorel Păunescu?

Acesta era preşedintele Asociaţiei Fotbal Club Steaua Bucureşti, un nonprofit, o asociaţie care a primit din partea MApN-ului nu doar echipa, ci şi baza de pregătire din Ghencea. Întreaga tranzacţie a fost obiectul unui protocol, semnat şi ştampilat pe data de 7 martie 1999. În deschiderea acestui document, pe care Gazeta Sporturilor îl publică astăzi în întregime, sunt următoarele semnături:
- Victor Babiuc, ministru de stat în Ministerul Apărării Naţionale
- Constantin Degeratu, general de corp de armată, şeful Statului Major General
- Ioan Mircea Plângu, secretar de stat şi şef al Departamentului pentru Politică de Apărare
- Viorel Păunescu, preşedintele Asociaţiei Fotbal Club Steaua
Toţi cei 4 şi-au pus semnătura peste ştampila instituţiei pe care o reprezentau şi peste cuvântul "Aprob".

Acest protocol, care se întinde pe doar 4 coli A4, prevedea în ce mod se face transferul de proprietate a Stelei, dinspre MApN către AFC Steaua, deţinută de Păunescu. De fapt, era o privatizare parţială, fiindcă nu se producea o vânzare definitivă, ci i se conferea dreptul asociaţiei nonprofit să folosească pe o perioadă determinată tot ce înseamnă baza din Ghencea.

Conţinutul intregral al protocolului dintre MApN şi AFC Steaua, din 7 martie 1999

1. Ministerul Apărării Naționale transmite dreptul de folosință gratuită Asociației Fotbal Club Steaua București pentru spațiile și terenurile aflate în administrarea ministerului, după cum urmează:
- stadionul Ghencea, compus din: tribuna oficială, tribuna I, tribuna a II-a, peluza I, peluza a II-a și parcările de la tribuna oficială
- terenurile de antrenament (nr. 4, 5, 6 și 7);
- terenurile de minifotbal;
- terenul dintre tribuna I și fabrica de confecții, adicent parcării;
- parcările betonate;
- garajul din tablă ondulată;
- clădirea centrului de copii și juniori - parțial;
- baza hipică.

2. Bazele de pregătire sportivă de la Săftica, Snagov, Forban-Predeal, din Calea Plevnei nr. 114 București vor putea fi folosite de Asociația Fotbal Club Steaua București cu acordul Clubului Sportiv al Armatei Steaua București, potrivit calendarului sportiv.

3. Ministerul Apărării Naționale este de acord ca personalul Asociației Fotbal Club Steaua București să aibă acces pentru tratament și recuperare în spitalele militare, policlinicile militare și sanatoriile aflate în administrarea sa, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare.

4. Ministerul Apărării Naționale va asigura, în limita posibilităților și la cererea asociației următoarele:
- cazarea sportivilor și arbitrilor, precum și servitul mesei în hotelurile și căminele militare de garnizoană din București și alte garnizoane
- cazare echipelor de fotbal din țară și din străinătate pentru organizarea de turnee și jocuri amicale sau oficiale.

5. Ministerul Apărării Naționale va asigura Asociației Fotbal Club Steaua București, la cerere, mijloacele de transport necesare desfășurării activității sportive de performanță.

6. Ofițerii și subofițerii aflați pe statul de organizare a fostei secții de fotbal profesionist, din cadrul Clubului Sportiv al Armatei Steaua București, vor fi detașați la Asociția Fotbal Club Steaua București, conform prevederilor legislației în vigoare. Drepturile bănești cuvenite personalului mai sus menționat vor fi asigurate de Asociația Fotbal Club Steaua București.

7. Paza și deservirea bunurilor folosite în exclusivitate de către Asociația Fotbal Club Steaua București se va asigura prin grija acesteia.

8. Asociația va achita furnizorilor cheltuielile pentru utilități (energie electrică, apă-canal, gaze, energie termică, telefon, abonamente etc.) în baza contractelor încheiate de asociație. În perioada folosirii clădirilor, asociația are obligația de a executa în bune condițiuni lucrările de întreținere și reparații necesare, fiind interzisă realizarea de lucrări care afectează strucutra de rezistență sau moficarea acesteia. La sfârșitul perioadei de folosință imobilele vor fi preluate în bună stare, cel puțin la nivelul transmis.

9. Spațiile și terenurile prevăzute la punctul 1 din prezentul protocol vor fi folosite în mod gratuit de către asociație, iar pentru serviciile prevăzute la punctele 2, 3, 4 și 5 din protocol asociația va suporta, în baza unor contracte încheiate, plata tarifelor prevăzute de normele legale.

10. Marca de identificare a Asociației Fotbal Club Steaua București este cea înregistrată la Oficiul de Stat de Invenții și Mărci, conferind asociației dreptul asupra mărcii, dobândit și protejat prin Legea nr. 84/15.04.1998.

11. Lucrările de construcții prevăzute la punctul 1, aflate în momentul încheierii protocolului în execuție și finanțate din alte surse decât bugetul de stat, vor fi continuate de Ministerul Apărării Naționale, prin înscrierea lor în programul propriu de invenții, potrivit prevederilor legale. La finalizare, acestea reprezintă proprietate a statului, în administrarea Ministerului Apărării Naționale, și vor fi folosite, cu titlu gratuit, de Asociația Fotbal Club Steaua București, în condițiile din punctul 1 din prezentul protocol.

12. Datoriile și creanțele CSA Steaua și ale fostei secții de fotbal profesionist, contracte anterior datei de 8 iulie 1998 în exclusivitate pentru componenții echipei de fotbal, tehnicieni și antrenori, precum și cele legate de participarea echipei la competițiile interne și internaționale, vor fi preluate de Asociația Fotbal Club Steaua București în baza unei convenții. Mijloacele fixe și mijloacele circulante existente în gestiunea fostei secții de fotbal profesionist a Clubului Sportiv al Armatei Steaua la data semnării protocolului vor fi preluate de Asociația Fotbal Club Steaua pe baza unui proces-verbal de predare-primire distinct.

13. Prezentul protocol se încheie pe o perioadă de 20 de ani cu începere de la data semnării. Cu acordul ambelor părți, perioada de valabilitate a protocolului se poate prelungi. Protocolul își poate încheia valabilitatea și înainte de expirarea perioadei stabilite, prin notificarea scrisă a uneia dintre părți adresată celeilalte, cu cel puțin 90 de zile anterior datei când se dorește acest lucru.
În caz de nevoi ale Ministerului Apărării Naționale determinate de situații excepționale, Asociația Fotbal Club Steaua București va elibera imediat spațiile și terenurile folosite conform prezentului protocol.

14. Forța majoră exonerează de răspundere partea care o invocă, cu cerința notificării scrise în termen de cinzi zile de la apariția cazului de forță majoră.

15. Spațiile și terenurile care fac obiectul prezentului protocol se vor preda pe baza de proces-verbal, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a Hotărârii de Guvern nr. 66 din 04.02.1999. Predarea-primirea se va efectua în prezența unei comisii constituite prin grija Direcției Construcții și Domenii Militare, alcătuită din reprezentanți ai structurilor care au avizat favorabil prezentul protocol, precum și altele în raport cu nevoile ce se impun.

16. Spațiile și terenurile folosite în exclusivitate de Asociația Fotbal Club Steaua București pot fi închiriate cu acordul prealabil al Ministerului Apărării Naționale, pot face obiectul de activitate al asociației. Pentru realizarea unor investiții sau modificări la structura spațiilor deținute în folosință este necesar avizul prealabil al Ministerului Apărării Naționale.

17. Asociația Fotbal Club Steaua București se obligă să pună la dispoziția Ministerului Apărării Naționale, în mod gratuit pe durata termenului de valabilitate a protocolului: o lojă, 20 de locuri la fotolii și 20 de locuri la tribuna "O" ale stadionului Ghencea.

18. Prezentul protocol conține patru file și s-a încheiat în două exemplare originale, câte unul pentru fiecare parte, urmând ca Direcția Construcții și Domenii Militare să transmită fotocopii structurilor interesate.

Pe ultima filă a protocolului, din partea MApN au semnat nu mai puţin de 6 persoane, printre care şi Comandantul Clubului Sportiv al Armatei Steaua de la acea vreme, Generalul de brigadă Gheorghe Cernat, în timp ce din partea AFC Steaua au iscălit subalternii lui Păunescu: Constantin Dănilescu, care era director executiv, dar şi Iulian Ghiorghişor, director economic.

Amendament după un şi jumătate

În septembrie 2000, deci la distanţă de un an şi jumătate după protocolul respectiv, s-a semnat un amendament prin care se specifica în mod clar că toate datoriile pe care Clubul Sportiv al Armatei le avea:
- datoria de 21,6 miliarde lei, adică în jur de 1,2 milioane de dolari pe care CSA o avea către AVAB
- datoria CSA Steaua către antreprenorul SC Tehnorob
- eventualele litigii după rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti
vor privi în exclusivitate AFC Steaua Bucureşti.
Documentul a purtat semnătura altor demnitari din MApN. Ministru era Sorin Frunzăverde, iar şeful Statului Major General era Mircea Chelaru.

Documente Laurențiu Roșu by Gazeta Sporturilor on Scribd

Citește și:

L-a refuzat pe Dan Petrescu și continuă la rivala din Superligă: „Am avut multe alte oferte”
Superliga
L-a refuzat pe Dan Petrescu și continuă la rivala din Superligă: „Am avut multe alte oferte”
Rapid, o nouă mutare după instalarea lui Neil Lennon » Anunțul lui Victor Angelescu: „Nu voi fi eu”
Superliga
Rapid, o nouă mutare după instalarea lui Neil Lennon » Anunțul lui Victor Angelescu: „Nu voi fi eu”
Dana, soția lui Iosif Rotariu, a murit » Doliu în familia fostului mare internațional român
Media
Dana, soția lui Iosif Rotariu, a murit » Doliu în familia fostului mare internațional român

La fel ca Ionel Ganea! Un nou fotbalist de legendă a reacționat dur după ce nu a fost invitat la meciul de adio: „Eu am construit această Generație de Aur! ”

O imagine postată de Jose Mourinho din vestiarul Arenei Naționale a devenit virală în Italia: „Unicul pe care îl iubesc”


Comentarii (305)
stark
stark  •  20 Ianuarie 2017, 13:19

Talpan este un justitiar, romanii au o admiratie pentru el prin felul in care isi exercita atributiile in fata poporului acesta jecmanit de "oameni de afaceri" ca gigi becali, borcean, giovanne, eu l-as decora pentru curajul si tenacitatea de care da dovada si i-as acorda un premiu de excelenta.

vasglo
vasglo  •  20 Ianuarie 2017, 15:20
Postat de prafpilaf pe 20 Ianuarie 2017, 14:56

Nici pe asta nu am inteles-o, cum dracu a castigat Talpan o sigla DESENATA si INREGISTRATA de Becali ???

Talpan a castigat ceea ce oricum n-a plecat niciodata de la armata (CSA), marca "Steaua Bucuresti". Acest drept de proprietate intelectuala nu poate fi instrainat (vandut) de CSA, ci numai inchiriat/imprumutat. Cu alte cuvinte, Becali a preluat o echipa (la care a renuntat CSA), fara marca/nume, dar echipa asta continua activitatea sportiva de performanta si dupa ce CSA a renuntat la ea 1989. Deci, datorita muncii pline de abnegatie a "expertului" Talpan, daca decizia de la Curtea de Apel Bucuresti ar fi irevocabila, nu MAI EXISTA in Europa o echipa de fotbal profesionist numita Steaua Bucuresti. Avem echipa actuala a lui Becali care a preluat vechea echipa Steaua, dar nu-i mai poarta numele, si un nume, Steaua Bucuresti (CSA) pentru o echipa nenascuta inca......Asta a reusit "geniul" lui Talpan..-:)

saviola2_8
saviola2_8  •  20 Ianuarie 2017, 14:08

Articolul porneste cu o minciuna din START! citez: ``După 14 ani, Gigi Becali a pierdut, în instanţă, dreptul de a mai folosi marca şi numele Steaua, astfel că preluarea echipei, produsă în ianuarie 2003, e pusă azi la îndoială oficial de mai multe instanţe din România. Atunci a fost, de fapt, o miniprivatizare.`` NICIO INSTANTA NU PUNE SAU A PUS LA INDOIALA PRELUAREA ECHIPEI! TOATE PROCESELE DE PANA ACUM INTRE CSA SI GIGI A FOST PE TEMA MARCII INREGISTRATE LA OSIM SI AUTOMAT SI NUMELE STEAUA, NU PE TEMA PRIVATIZARII DIN 2003 SI NICI MACAR PE TEMA CEDARII IN 98 CATRE PAUNESCU. CSA NU A DESFIINTAT ECHIPA LUI GIGI NU I-A RETROGRDAT NU LE-A FACUT NIMIC, DOAR I-A OBLIGAT SA ISI SCHIMBE DENMUIRE SI SA NU MAI FOLOSEASCA O SIGLA, SI ASTA DATORITA FAPTUL CA AU INREGSITRAT SI EI ACEEASI SIGLA LA OSIM, CHIAR DACA AU FACUT-O DUPA BECALI! NU MAI DEZINFORMATI PUBLICUL ZIARISTILOR! SPUNETI ADEVARUL!

Vezi toate comentariile (305)
Comentează