GSP SPECIAL  »  IDEILE GAZETEI  »  IDEILE GAZETEI

Frumoasa şi primarul

Articol de - Publicat sambata, 26 ianuarie 2008 00:00

Campania "Fotbalul s-a născut în curtea şcolii", organizată de GSP şi Coca-Cola, a pus faţă-n faţă Colegiul Naţional " Petru Rareş" din Piatra-Neamţ şi o echipă formată din vedetele Ceahlăului, în frunte cu primarul Ştefan, antrenorul Hizo şi Adelina Elisei

Deşi nu au jucat, Adelina Elisei şi Gheorghe Ştefan au încasat un potop de aplauze la meciul de la Piatra-Neamţ

"La războaie îi mergea cu noroc, în tot izbîndiia, lucruri bune făcea, ţara şi moşiia sa ca un păstor bun le socotiia, judecată spre direptate făcea". Nu, nu e caracterizarea lui Gheorghe Ştefan. Grigore Ureche n-a avut şansa să fie contemporan cu "Pinalti", astfel că vorbele i-au fost adresate lui Petru Rareş. Fiul lui Ştefan. Nu, nu al lui Gheorghe Ştefan, ci al celui Mare şi Sfînt. Domnitorul Moldovei care a dat numele Colegiului Naţional din Piatra-Neamţ ce a avut tupeul să-şi măsoare forţele cu greii Ceahlăului şi ai Gazetei.

Deşi ieri n-a avut parte de un cronicar precum Grigore Ureche, Ştefan-primarul tot a strîns caimacul aplauzelor celor peste 400 de liceeni prezenţi în Sala Sporturilor din oraş. Mai ales că a dat startul partidei cu o fentă care l-ar fi făcut să crape de invidie şi pe Ronaldinho. La fel de călduros primită a fost şi mega-surpriza oferită spectatorilor de GSP. Nimeni alta decît vedeta Antenei 3, Adelina Elisei, printre altele prietena lui Cristi Chivu şi fiică a urbei.

Meciul propriu-zis părea să n-aibă istoric. "Brazilienii" Răducan şi Schumacher, dar şi căpitanul regăsit Oprişan au ajutat "oaspeţii" să se distanţeze repede la 3-0, scor care l-a supărat şi pe allenatore Hizo. "Bă, nu-i omorîţi pe copii! Păstraţi-vă, să aveţi forţă şi la Timişoara!", a ordonat "Dulăul" de pe bancă. Păcat că n-avea laptop-ul cu dînsul, poate că indicaţiile pe messenger ar fi fost mai bine pricepute!

Profitînd de relaxarea vedetelor, deja cu gîndul la Barcelona?, puştii au echilibrat disputa. Însă, în ciuda arbitrajului "tip Kosovo", care a tras cu amfitrionii cît a putut, eliminîndu-i absolut gratuit pe Mulţescu şi pe Schumi, "răreşenii" n-au izbutit decît să piardă la limită, 6-7. "Direptate s-a făcut", ar fi spus Ureche.


MVP: Lobonţ de sub Pietricica
Grea sarcină pentru Viorel Hizo să aleagă omul-meciului de la "Rareş"! Într-un final, tehnicianul şi-a amintit că a fost portar şi a decis: numărul 1 dintre copii a fost goalkeeper-ul Andrei Gafiţa. La numai 15 ani, puştiul dintr-a IX-a A nu s-a speriat de puzderia de vedete din faţa sa şi a înşfăcat premiul oferit de Coca-Cola. O tabără de fotbal, la vară, la Şcoala Nicolae Dobrin. Acolo unde se va putea pregăti să-i calce pe urme idolului său, Bogdan Lobonţ.

Echipele
Colegiul Naţional "Petru Rareş": Andrei Gafiţa, Tudor Handaric, Costel Hîrtan, Dănuţ Iosebică, Vlad Diaconu, Răzvan Chiriţă, Horaţiu Zănoagă, Ştefan Păvăluţă, Tudor Bătrînu, Vlad Jegan, Andrei Coserea, Ştefan Popa, Tudor Mihail, Ştefan Mitocaru, Adrian Sîrbu. A1: Ioan Mihalache

Vedete: Cătălin Mulţescu, Alexandru Forminte, Mohamed Hamza, Vojislav Vranjkovici, Narcis Răducan, Constantin Schumacher

Gazeta: Radu Oprişan (cpt), Răzvan Rotaru, Cătălin Popescu, Marian Ursescu, Ciprian Avădanei. Director tehnic: Viorel Hizo, A1: Andrei Vochin

Comentator:
Cristian "Zup" Damian

Citește și:
Iată unde locuiește Zlatan Ibrahimovic în Milano: penthouse de 5 milioane de euro la etajul 34, piscină interioară, mobilier de la designeri faimoși + Ce cartier de lux a ales Cristi Chivu
Special
Iată unde locuiește Zlatan Ibrahimovic în Milano: penthouse de 5 milioane de euro la etajul 34, piscină interioară, mobilier de la designeri faimoși + Ce cartier de lux a ales Cristi Chivu
Gino Iorgulescu și-a ales succesorul la LPF: „Dacă stau să mă gândesc, el ar trebui să fie!”
Superliga
Gino Iorgulescu și-a ales succesorul la LPF: „Dacă stau să mă gândesc, el ar trebui să fie!”
Andrei Nicolescu l-a pus la punct pe Mazilu, după UTA - Dinamo: „Nu ne-a spus. Erau semne”
Superliga
Andrei Nicolescu l-a pus la punct pe Mazilu, după UTA - Dinamo: „Nu ne-a spus. Erau semne”
„Made in Oltenia” » Cu Baiaram și Cicâldău în frunte, jucătorii au petrecut cu manele, la o zi după drama de la Atena: „Pentru Cristina, soția mea”
Superliga
„Made in Oltenia” » Cu Baiaram și Cicâldău în frunte, jucătorii au petrecut cu manele, la o zi după drama de la Atena: „Pentru Cristina, soția mea”
ULTIMA ORĂ Facturi mai mari la energia electrică de la 1 ianuarie
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Facturi mai mari la energia electrică de la 1 ianuarie
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Fotbalistul Anului”, Andrei Rațiu, interviu de gală la Madrid: „Nu sunt arogant. Sunt doar timid” + „Vini jr. cel mai incomod? Nu! El e mult mai electrizant!”

„Trebuie obsesie, dar și liniște” » David Popovici e „Sportivul Anului” și vorbește într-un interviu-eveniment despre o mare provocare: „N-am trecut niciodată prin așa ceva”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează