FOTBAL  »  Superliga  »  ANCHETĂ

EXCLUSIV Joc tip Caritas în rândul arbitrilor și observatorilor! Vassaras, investigat de procurori: “E posibil să fie suspectul principal”

Articol de GSP - Publicat marti, 28 februarie 2017 00:00

În vârtejul mai multor scandaluri la vârf în fotbalul grec, măcinat de jocuri de culise și de corupţie, fapt care a determinat UEFA să intervină în controlul Federaţiei, un alt subiect a apărut la finalul lui 2015.

Conform presei elene, care, pentru un timp, a tratat pe larg cazul, după “explozia” sa în public, personajul principal ar fi Kyros Vassaras, actualul șef al Comisiei Centrale a Arbitrilor din România.

Gazeta a luat legătura cu ziariști din Grecia pentru a afla care mai este situaţia cu ancheta începută în 2016 în acest caz. Aceștia au acceptat să vorbească, dar au solicitat să nu fie citaţi. Aceștia au confirmat că, “din câte se știe, de la începutul investigaţiei, Kyros Vassaras, care este considerat iniţiatorul acestui joc piramidal și «creierul» întregii operaţiuni, a fost audiat de două ori”.

Detalii despre aceasta situație și cum a reacționat Răzvan Burleanu aflați din ediția tipărită de azi și de pe platforma digitală!

Alte subiecte exclusiv print:

Citește și:
A intrat în direct și a anunțat plecarea „Bestiei” de la Craiova, imediat după remiza cu Getafe
Conference League
A intrat în direct și a anunțat plecarea „Bestiei” de la Craiova, imediat după remiza cu Getafe
„Scoală-te, Adolf, aprinde cuptoarele!”» Scene îngrozitoare în Conference League, s-au făcut de râsul Europei!
Conference League
„Scoală-te, Adolf, aprinde cuptoarele!”» Scene îngrozitoare în Conference League, s-au făcut de râsul Europei!
Mihai Stoica, accident în București: „Sunt bine. Mașina e daună totală. E o intersecție ciudată acolo”
Superliga
Mihai Stoica, accident în București: „Sunt bine. Mașina e daună totală. E o intersecție ciudată acolo”
Și-a înșelat soțul cu Dan Alexa și a decis să vorbească: „Da, am trădat, vă spun cum s-a întâmplat”
Stiri extrasport
Și-a înșelat soțul cu Dan Alexa și a decis să vorbească: „Da, am trădat, vă spun cum s-a întâmplat”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”


Comentarii (13)
daweroirl
daweroirl  •  28 Februarie 2017, 10:19
Postat de jim_raynor pe 28 Februarie 2017, 01:09

huo prostovane, grecoteiul si cu nea bricheta au facut cadou fesebeee-ului doua campionate! ***!

si unul Astrei !:))

iosif_vs
iosif_vs  •  28 Februarie 2017, 09:50
Postat de jim_raynor pe 28 Februarie 2017, 01:09

huo prostovane, grecoteiul si cu nea bricheta au facut cadou fesebeee-ului doua campionate! ***!

***

iosif_vs
iosif_vs  •  28 Februarie 2017, 09:49
Postat de zecs93 pe 28 Februarie 2017, 02:54

***

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (13)
Comentează