FOTBAL  »  NATIONALA  »  FRF

Burleanu, numit într-o funcție importantă la UEFA » Va lucra direct cu reprezentanții Uniunii Europene

Răzvan Burleanu și Aleksander Ceferin, președintele UEFA // FOTO: frf.ro
Răzvan Burleanu și Aleksander Ceferin, președintele UEFA // FOTO: frf.ro

Articol de GSP - Publicat marti, 28 februarie 2017 13:01

 Răzvan Burleanu, președintele FRF, începe să devină un nume important la UEFA, așa cum s-a întâmplat și cu predecesorul său, Mircea Sandu.

FRF a anunțat că Burleanu este noul președinte al grupului de lucru al UEFA cu Uniunea Europeană. Astfel, Burleanu se va ocupa de relația dintre UEFA și reprezentații Uniunii Europene.

Primul obiectiv este dezvoltarea fotbalului din Europa de Est, iar Burleanu deja discută la Tibilisi despre acest subiect.

Printre principalele direcții ale grupului de lucru se vor număra susținerea Regulamentului de Fair-Play Financiar și fixarea unui parteneriat pentru EURO 2020.

Biroul UEFA va fi deschis pe 1 martie la Bruxelles.

 Comunicatul integral al FRF:

După activitatea desfășurată în cadrul grupului de lucru pentru Diplomație Sportivă din cadrul Comisiei Europene, președintele FRF a fost propus în noua funcție în contextul deschiderii, la 1 martie 2017, a biroului UEFA de la Bruxelles.

Grupul de lucru UEFA-Uniunea Europeană s-a constituit ca urmare a impactului major pe care deciziile autorităților publice europene îl au asupra reglementării, guvernării, reputației și comercializării fotbalului.

UEFA a identificat nevoia continuării și intensificării abordării proactive pentru a ajuta la configurarea mediului politic astfel încât acesta să favorizeze obiectivele strategice ale forului fotbalistic continental. Parteneriatul istoric de cooperare încheiat în 2014 între UEFA și Comisia Europeană este nu doar unic în rândul entităților sportive, ci poate furniza un fundament pentru întărirea și dezvoltarea cooperării UEFA cu instituțiile Uniunii Europene într-o serie de zone esențiale.

Principalele direcții ale grupului de lucru vor consta în susținerea Regulamentului de Fair-Play Financiar și a interzicerii transferurilor drepturilor federative ale jucătorilor, fixarea unui parteneriat în contextul Euro 2020, asistență pentru asociațiile membre UEFA în accesarea fondurilor publice UE, precum și configurarea dialogului social în sensul minimului de cerințe aplicabile contractelor jucătorilor prin acordul din 2012 (împreună cu FIFPro Europe, European Club Association, European Professional Football Leagues precum și partenerii sociali europeni).

Numirea președintelui FRF ca lider al acestui grup de lucru vine în contextul deschiderii, pe 1 martie 2017, la Bruxelles, a biroului UEFA pentru consolidarea relațiilor cu instituțiile Uniunii Europene, Consiliul Europei și guvernele țărilor membre UEFA.

Primul proiect, în derulare în perioada 28 februarie – 2 martie la Tbilisi, Georgia, va fi Summitul UEFA dedicat creșterii participării la fenomenul fotbalistic în Europa de Est, organizat cu sprijinul Consiliului Europei. Delegația Federației Române de Fotbal condusă de Răzvan Burleanu va participa însoțită de reprezentanții Ministerului Educației și Ministerului Tineretului și Sportului.

Citește și:
Acestea sunt grupele de la Campionatul Mondial din 2026 » România ar juca într-o grupă UȘOARĂ dacă s-ar califica
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Acestea sunt grupele de la Campionatul Mondial din 2026 » România ar juca într-o grupă UȘOARĂ dacă s-ar califica
Grupa MORȚII la Campionatul Mondial: Norvegia, ghinion la prima participare după 28 de ani
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Grupa MORȚII la Campionatul Mondial: Norvegia, ghinion la prima participare după 28 de ani
Starul din Premier League s-a ferit, însă camerele tot l-au surprins cu celebra prezentatoare TV
Campionate
Starul din Premier League s-a ferit, însă camerele tot l-au surprins cu celebra prezentatoare TV
Aventura cu o blondă căsătorită a pus capăt căsniciei cu Ana
Campionate
Aventura cu o blondă căsătorită a pus capăt căsniciei cu Ana
Nouă fabrică în România, investiție de 10 milioane euro FOTO
Profit.ro
Nouă fabrică în România, investiție de 10 milioane euro FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Acuzații SEISMICE împotriva lui Gheorghe Tadici: „S-a răzbunat că nu i-au ieșit pariurile! Știe toată țara că pariază!” » Retrasă definitiv la doar 25 de ani: „Era terminată psihic de Tadici, plângea non-stop!”

Scor aiuritor la baschet: 207 puncte diferență! » Scandal după meci: „E nevoie de bun-simț în astfel de situații” vs „Să ne oprim și să nu mai jucăm?”


Comentarii (2)
christiano0
christiano0  •  28 Februarie 2017, 15:46

Felicitari dl Burleanu! Am crezut mereu in dvs si va urez mult succes pe aceasta cale. Speram sa continuati cu proiectele bune incepute in tara. Hai Romania!!

blatistu49
blatistu49  •  28 Februarie 2017, 14:39

mi scirba

Vezi toate comentariile (2)
Comentează