Articol de GSP - Publicat duminica, 26 martie 2017 23:38
Deși nu știu care e degeaba mai mare: egalul de aseară sau o opinie scrisă după el.
Pentru cineva crescut cu fotbalul anilor 2000, Danemarca e fix vecinul care te trage de obraz și-ți cere, în gluma aia care te face să bâzâi, buletinul când tu ai doar șase ani.
N-ai cum s-o vezi altfel. De la 2-5-ul de faleză, de la egalarea lui Laursen, de la amintirile cu Kim Milton Nielsen.
Universul danez văzut dinspre noi e pâclos peste măsură. Și cuprinde arbitri, fotbaliști, meciuri și calificări pierdute.
Până și când reușești să-i bați cu 6-0, vezi Steaua cu Aalborg, ei revin cumva și-ți iau fața în clasamentul final.
Poate e prea mult spus univers. Însă e o gaură neagră care te soarbe în momentele decisive.
Ca aseară.
Degeaba face cinste Benzar cu centrări bune de ziua lui. Degeaba reușește Săpunaru o diagonală de caiet studențesc de la Politehnică dacă mai apoi uită că e stoper și-l lasă singur pe Eriksen.
Degeaba începe Toșca în același sistem defensiv ca la echipa de club, Betis.
Degeaba joacă danezii fad dacă noi o facem cu farfuria goală.
Și alte multe de degeaba.
Imaginea cu Latovlevici aruncând greșit de la margine, iritându-l până și pe arbitrul englez Atkinson, e o pecete pentru egalul atât de alb de ieri.
Un meci care n-are cum să ajungă o legendă. Nici măcar din greșeală.
O legendă, de exemplu, spune că Gorbaciov ține cu Wigan.
De ce Wigan, un club de vagonul 5 în Anglia?
Fostul lider sovietic îi văzuse live pe englezi la Moscova într-o perioadă în care orice echipă occidentală ajungea în Est atât de greu.
După egalul de aseară, deși vremurile s-au schimbat, scena nu se va mai repeta.
Și nu pentru că șansele să fim văzuți live în același loc n-ar mai exista, trăiască Polonia!, însă cele de a stârni pasiuni surpriză sunt nule.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
