SPORTURI  »  TENIS  »  FED CUP

Sorana Cîrstea nu o iartă pe Konta! Acuze după meci: "Au venit aici porniți pe chestia asta, iar noi suntem obișnuiți să fim persecutați"

Articol de , - Publicat sambata, 22 aprilie 2017 17:44

Sorana Cîrstea a reacționat după înfrângerea în fața Johannei Konta, scor 2-6, 3-6. Românca îl apără pe Ilie Năstase și își acuză adversara că a început să plângă pentru a o destabiliza.

"OK, la 2-1 a fost eliminat Ilie, dar Johanna de ce a început să plângă la 3-1. Și de ce a fost oprit meciul? Scrie undeva în regulament așa ceva? Cum că dacă plângi trebuie oprit meciul?

Mie nu mi-a zis nimeni nimic. M-am dus la supervizor și l-am întrebat cât de lungă e pauza, dacă să rămân sau nu pe teren și mi-a zis că el nu știe. În acel moment mai exista doar echipa Marii Britanii, noi nu mai existam. Johanna a venit apoi și mi-a zis că-i pare rău, dar s-a simțit amenințată.

Supervizorul mi-a zis că din cauza celor spuse de Ilie, dar ea a susținut că oamenii din public i-au adresa cuvinte injurioase. Eu am jucat peste tot în lume, am fost făcută țigancă, s-au aruncat cu obiecte în teren, spectatorii mi-au făcut semne că îmi vor tăia gâtul și chiar erau pregătiți să intre pe teren.

Dar niciodată n-am început să plâng. Nu mi se pare normal, mai ales că publicul a fost fair-play. Ce să-i faci, suntem o națiune mică, iar sediul ITF este la Londra. Au venit aici porniți pe chestia asta, iar noi suntem obișnuiți să fim persecutați. Dacă tot voiau să oprească meciul, de ce nu au făcut-o la 2-1 ci la 3-1, când făcusem break?", a zis Sorana la conferința de presă. 

...despre incidentul de ieri, când Năstase i-a cerut numărul camerei căpitanului Marii Britanii: "A fost o glumă, toată lumea a văzut asta. Chiar și Anne a râs ieri. Știa că este o glumă. Au râs împreună în timp ce făceau poza. Ilie vine din alte timpuri, când nu existau atâtea reguli. Din păcate, acum sunt foarte multe". 

Citește și:
Cum arată Donbass Arena, stadionul lui Șahtior, după războiul declanșat de Rusia
Campionate
Cum arată Donbass Arena, stadionul lui Șahtior, după războiul declanșat de Rusia
Tehnologia instalată deja pe stadioanele din Superliga și inovația pusă la cale: „Suntem PRIMII din Europa”
Superliga
Tehnologia instalată deja pe stadioanele din Superliga și inovația pusă la cale: „Suntem PRIMII din Europa”
Cum a reacționat iubita lui Haaland când l-a văzut cu noul look: „Doamneee!”
Campionate
Cum a reacționat iubita lui Haaland când l-a văzut cu noul look: „Doamneee!”
Doar doi jucători de la FCSB invitați la „cina de adio” a lui Bîrligea: „O seară în care emoțiile ne-au cuprins pe toți”
Superliga
Doar doi jucători de la FCSB invitați la „cina de adio” a lui Bîrligea: „O seară în care emoțiile ne-au cuprins pe toți”
ULTIMA ORĂ Restricții și /sau taxe pentru mașinile poluante. De azi începe numărătoarea inversă. Primăriile, obligate ca în maximum 12 luni să stabilească zonele cu emisii zero sau scăzute
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Restricții și /sau taxe pentru mașinile poluante. De azi începe numărătoarea inversă. Primăriile, obligate ca în maximum 12 luni să stabilească zonele cu emisii zero sau scăzute
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Cum arată Donbass Arena, stadionul lui Șahtior, la 4 ani de la războiul declanșat de Rusia

ȘOCANT! Ce s-a ales de vila de 2 milioane de euro a lui Vasile Turcu, în 9 ani de la decesul fostului acționar de la Dinamo


Comentarii (33)
emilou
emilou  •  23 Aprilie 2017, 08:55

Dupa cele intamplate la Mamaia, o privesc altfel pe Konta. La meciul de la US Open, cand Pironkova avea un set in fata, chiar am crezut ca i s-a facut rau. Acum sunt convins ca nu a fost decat o strategie pentru a o scoate din ritm pe adversara. Nu stiu ce va fi astazi dar as vrea sa o bata Simona sa-i scoata toate figurile din cap.

dani12345
dani12345  •  23 Aprilie 2017, 08:34

Bravo Sorana! Astept reactiile presei asa zise romanesti, sa vedem daca le apara pe ale noastre. Dar GSP-ul promoveaza doar gesturile antiromanesti!

10153755897004409
Ilascu Mircea  •  23 Aprilie 2017, 05:41

Nu a-ti văzut cum serveste Konta de te apuca toți nervii , isi permite sa stea 13 secunde la fiecare serviciu de ce i se permite toată scamatorie asta? E o jucatoare care deocamdată câștiga punând nervii adversarelor la grea încercare . Între doua serve ale lui konta poți sa mergi la banca si sa iei o gustare . Asta e voie ? Si apoi sa fim seriosi prin căsătoriile între rude pentru a nu înstrăina averile au ieșit ceea ce vedeți ?

Vezi toate comentariile (33)
Comentează