FOTBAL  »  Superliga  »  DISPUTĂ DE LA DISTANȚĂ

Război deschis între LPF și FRF » Un oficial al Ligii a trecut la ironii: "Poate facem un parteneriat cu Zambia, că numai acolo mai e așa"

Articol de GSP - Publicat miercuri, 10 mai 2017 12:50

Secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, Justin Ștefan, a reacționat după ultimele evenimente de la vârful fotbalului românesc. 

Federația își dorește ca Liga 1 să piardă unul dintre cele două locuri din CEx și să pună acolo un reprezentant al cluburilor cu activitate exclusivă de copii și juniori. De asemenea, forul condus de Burleanu propune redirecționarea a 5 la sută din drepturile TV spre ligile inferioare. 

"Am găsit o țară unde Federația națională conduce Liga, prin intermediul unei comisii (vezi în acest sens și modificarea statutară propusă de FRF pentru Adunarea Generală din 27 mai 2017 privind înființarea unei comisii pentru fotbalul profesionist). Este vorba de ZAMBIA. De remarcat că naționala Zambiei nu a obținut până în prezent nicio calificare la Cupa Mondială.

Cu astfel de reforme, făcute pe genunchi, cu scopul de a impresiona electoratul și de a distruge autonomia fotbalului profesionist, riscăm să avem în România, în următorii ani doar fotbal amator. Îi rog, încă o dată, pe cei de la Casa Fotbalului să se trezească și să înțeleagă necesitatea de a începe un dialog real cu cluburile din Liga I pentru a încerca, cu adevărat, rezolvarea problemelor fotbalului profesionist.

În zilele următoare o să vă prezint și o statistică (tot reală, nu de tip glossy) privind rezultatele "marii" reforme a obligativității folosirii unui jucător U21 de către echipele din prima ligă", a scris Justin Ștefan pe Facebook.

"Domnul Burleanu trebuie să înțeleagă că banii din drepturile TV pentru Liga I nu aparțin Federației, astfel încat nu îi poate cheltui după bunul sau plac și, mai ales, printr-un gest calificat corect de media ca fiind vădit electoral"
Justin Ștefan, secretar general LPF

 

Citește și:
Cât vrea Rayo pentru transferul lui Rațiu în Premier League + Cine l-a propus la Fulham
Stranieri
Cât vrea Rayo pentru transferul lui Rațiu în Premier League + Cine l-a propus la Fulham
Craiova Maxima, la căpătâiul lui Nicolae Ungureanu » Ce și-a amintit Sorin Cârțu
Superliga
Craiova Maxima, la căpătâiul lui Nicolae Ungureanu » Ce și-a amintit Sorin Cârțu
Rezultate în etapa #5 din Liga 2 » Mihai Toma de la FCSB și Leo Grozavu, învingători la debut. Chirilă și Oprița, învinșii rundei. Clasamentul
Liga 2
Rezultate în etapa #5 din Liga 2 » Mihai Toma de la FCSB și Leo Grozavu, învingători la debut. Chirilă și Oprița, învinșii rundei. Clasamentul
Zeljko Kopic a spart tăcerea » Primul interviu in extenso, după ce a plecat de la Dinamo: „Nici nu mi-aș putea imagina acest scenariu!”
Campionate
Zeljko Kopic a spart tăcerea » Primul interviu in extenso, după ce a plecat de la Dinamo: „Nici nu mi-aș putea imagina acest scenariu!”
Încă o revoluție la Horse, companie cu fabrică în România: primul motor axial pe un range-extender
Profit.ro
Încă o revoluție la Horse, companie cu fabrică în România: primul motor axial pe un range-extender
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Asta e lipsă de curaj!” » Decizia luată de Mihai Rotaru în cazul lui Filipe Coelho și primul nume mare care „bântuie” banca Craiovei

De la 5 milioane la zero » Precedentul care dă fiori celor de la FCSB în afacerea Bîrligea


Comentarii (3)
884798811636296
Nick Rusu  •  10 Mai 2017, 14:39

ce sa ma spui

romulus65
romulus65  •  10 Mai 2017, 14:13

Preacinstitul Burleanu vrea sa faca jocurile in asa fel incat el si camarila lui sa mai castige un mandat la FRF.

martinpen
martinpen  •  10 Mai 2017, 13:57

Justine, vorbesti de Zambia care a fost campioana continentului in 2012 ? Pai e buna organizarea lor, noi cu organizarea actuala nu am fost campioni continentali niciodata... Iar la Campionatul Mondial nu am ajuns, cu organizarea actuala...

Vezi toate comentariile (3)
Comentează