INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  MUTARE

Roberto Mancini transferă de la AS Roma » Zenit plătește 65 de milioane de euro pentru doi fotbaliști de la echipa ”giallorossilor”

Foto: Guliver/Getty Images
Foto: Guliver/Getty Images

Articol de George Titus Albulescu - Publicat luni, 26 iunie 2017 15:20

AS Roma îi vinde pe Kostas Manolas și Leandro Paredes la Zenit St. Petersburg cu 65 de milioane de euro, deși ambii mai aveau contract până în 2019. Cei doi jucători vor ajunge la echipa lui Roberto Mancini, antrenorul italian care l-a înlocuit pe Mircea Lucescu.

Deși fundașul grec, în vârstă de 26 de ani, a fost dorit în această vară și de alte cluburi, precum Manchester United și Inter, el a acceptat oferta rușilor, care ar fi plătit 40 de milioane de euro pentru transferul său.

Mutarea argentinianului Leandro Paredes, este oarecum surprinzătoare, în condițiile în care el nu a fost titular în echipa lui Luciano Spalletti, iar achiziționarea sa de la Boca Juniors a costat clubul roman 6 milioane de euro în 2015.

Transferul celor doi fotbaliști de la AS Roma la Zenit vine la doar câteva zile după o altă tranzacție profitabilă făcută de giallorossi, care l-au cedat pe egipteanul Mohamed Salah la Liverpool, contra sumei de 42 de milioane de euro.

Manolas, care este cotat la 30 de milioane de euro de site-ul de specialitate transfermarkt, a venit de la Olympiacos în 2014. În ultimul sezon, el a evoluat 33 de meciuri în Serie A, fără să marcheze niciun gol.

În schimb, Paredes, în vârstă de 22 de ani, are o cota de 13 milioane de euro. El a fost împrumutat inițial de la Boca Juniors în 2014, iar în sezonul următor a fost cumpărat definitiv. El a jucat 27 de partide în campionatul italian recent incheiat, înscriind 3 goluri.

Surse: football-italia.netmundodeportivo.com

Fii parte din redacția noastră! Participă la Jurnalisport – proiect inovativ GSP, susținut de Google. Aici ai toate detaliile!

Citește și:
Mircea Lucescu, dus de urgență la spital: „S-a pus pe un scaun și nu mai reacționa!” » Cât va mai sta la Spitalul Universitar: „Mâine, face o coronografie”
Nationala

Reacția soției lui Mircea Lucescu: „A plecat bine dimineață de acasă, se simțea în regulă. Probabil e și efectul supărării”

Mircea Lucescu, prima reacție din Spitalul Universitar: „Sunt bine”

Galatasaray insistă pentru titularul din Turcia - România: 10 milioane de euro
Campionate
Galatasaray insistă pentru titularul din Turcia - România: 10 milioane de euro
Chef Florin Dumitrescu deschide primele două restaurante proprii
Profit.ro
Chef Florin Dumitrescu deschide primele două restaurante proprii
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Adrian Porumboiu, dezlănțuit după Turcia – România: „Vrem să batem cu ăsta? Nu ți-e rușine, porcovane?”

„Imigranții l-au băgat în comă în 5 minute!” » Neamțul celebru din România critică DRASTIC Germania: „Acesta e adevărul! Sunt creștin, nu vreau să fim țară musulmană”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează