FOTBAL  »  NATIONALA  »  VACANŢĂ

Piţurcă vrea ca tricolorii să se relaxeze în Antalya înainte de EURO

Articol de GSP - Publicat duminica, 03 februarie 2008 00:00

Selecţionerul Victor Piţurcă a declarat duminică, într-o conferinţă de presă desfăşurată la Mogoşoaia, că inteţionează să le ofere tricolorilor o vacanţă în Antalya alături de familii chiar înainte de EURO 2008.

"S-au spus tot felul de fabulaţii, de aberaţii referitoare la un aşa-zis cantonament în străinătate înainte de EURO. Tot ce îmi doresc e ca jucătorii să aibă parte de o vacanţă alături de familii într-o staţiune înaintea Campionatului European. Vreau ca ei să petreacă o săptămână în Antalya. Voi discuta cu ei, iar dacă vor fi de acord, se vor relaxa acolo. Singurul cantonament va avea loc în Elveţia", a declarat Victor Piţurcă.

Selecţionerul României nu a uitat nici de partida amicală contra Israelului: "Acest meci îl consider important pentru a începe cu dreptul un an nou fotbalistic, mai ales că vom merge şi la EURO. Situaţia unui meci amical e mai delicată. Avem puţin timp la dispoziţie pentru a ne pregăti, dar sunt convins că toată lumea ştie ce are de făcut".

La rândul său, Bogdan Lobonţ a spus că este încântat de faptul că Victor Piţurcă şi-a prelungit contractul cu FRF: "Ne dorim foarte mult ca Victor Piţurcă să rămână cât mai mult la naţională. Vrem să avem rezultate mai bune decât până acum".

Cosmin Moţi şi-a exprimat satisfacţia convocării la naţională: "Nu am nicio emoţie. Emoţii am avut când eram la şcoală. Sper să rămân cât mai mult la echipa naţională".

Meciul amical Israel-România se va disputa pe 6 februarie, de la 20:45, pe stadionul Ramat Gan din Tel Aviv.
 

Citește și:
Așa ceva nu s-a mai văzut în fotbal! Portarul a stat cu spatele la penalty în minutul 90+24. Ce a urmat
Campionate
Așa ceva nu s-a mai văzut în fotbal! Portarul a stat cu spatele la penalty în minutul 90+24. Ce a urmat
Mihai Pintilii, întrebat direct dacă a venit pentru a lucra cu Reghecampf la FCSB: „Ca să încheiem discuția”
Superliga
Mihai Pintilii, întrebat direct dacă a venit pentru a lucra cu Reghecampf la FCSB: „Ca să încheiem discuția”
Lăsat acasă de Hagi, titularul din Superliga a plecat în vacanță alături de Alexandra: „Singura țară unde m-aș muta!”
Superliga
Lăsat acasă de Hagi, titularul din Superliga a plecat în vacanță alături de Alexandra: „Singura țară unde m-aș muta!”
Locul din România care l-a impresionat pe David Popovici în vacanță: „Căutați-l, e extraordinar!”
Altele
Locul din România care l-a impresionat pe David Popovici în vacanță: „Căutați-l, e extraordinar!”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Suedezul trecut prin Superliga dezvăluie ce l-a uimit în România și solicită: „UE trebuie să se implice, ceva trebuie făcut la voi”

Am intrat în baza sportivă din România construită cu sprijinul lui Ion Iliescu: „Specialiștii spun că e a treia din lume”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează