GSP SPECIAL  »  DIVERSE  »  SUPERKOMBAT

Superkombat a ajuns în China! Săptămâna viitoare va avea loc o gală la Shenzen

Articol de GSP - Publicat vineri, 21 iulie 2017 18:05

Președintele Superkombat, Eduard Irimia, a anunțat că la finalul săptămânii viitoare va avea loc în premieră o gală Superkombat în China, la Shenzen, organizată în parteneriat cu puternica promoție chineză Faith Fight.

Vestea face parte dintr-un plan pe termen lung semnat de cele două promoții pentru promovarea kickboxului la nivel mondial.

„Evenimentul va avea loc pe 29 iulie și se va numi Superkombat World Grand Prix presented by Faith Fight. Va fi primul dintr-un șir mai lung de gale în colaborare. Ne bucurăm să știm că un produs românesc este apreciat peste hotare”, a declarat Irimia.

Din cadrul galei de pe 29 iulie nu vor lipsi sportivii români, Cristian Ristea și Daniel Corbeanu urmând să fie prezenți la Shenzen. Aceștia vor pleca spre Asia la începutul săptămânii pentru a-și continua pregătirea în vedea confruntărilor.

Pe lângă acesta colaborarea la nivel sportiv, galele Superkombat organizate în Europa vor putea fi urmărite pe televiziunile din zona Chinei. „Prima gală din țară organizată în parteneriat cu Faith Fight va fi pe 19 august la Constanța, iar expunerea va fi uriașă deoarece vor fi trei televiziuni din China și Hong Kong unde vor putea fi urmărite meciurile”, a adăugat oficialul român.

Citește și:
Apelul lui Garry Kasparov ar provoca prăpăd în Rusia, inclusiv pentru „păpușa lui Vladimir Putin”: „Așa ar simți serios problemele”
Altele
Apelul lui Garry Kasparov ar provoca prăpăd în Rusia, inclusiv pentru „păpușa lui Vladimir Putin”: „Așa ar simți serios problemele”
Valeriu Iftime, înainte de FCSB – FC Botoșani: „Asta e problema” » Anunță un transfer: „O să vă speriați”
Superliga
Valeriu Iftime, înainte de FCSB – FC Botoșani: „Asta e problema” » Anunță un transfer: „O să vă speriați”
Ioan Varga, mesaj pentru Marius Șumudică, după 0-3 la debut: „Curaj!”
Superliga
Ioan Varga, mesaj pentru Marius Șumudică, după 0-3 la debut: „Curaj!”
Nistor nu-și explică motivul pentru care a căzut transferul: „E un pic dubios, dar în iarnă pleacă sigur”
Superliga
Nistor nu-și explică motivul pentru care a căzut transferul: „E un pic dubios, dar în iarnă pleacă sigur”
Case, garaje, terase, piscine vor fi construite mai simplu, doar cu notificarea autorităților în unele cazuri. Intervenții permise la clădiri prin procedura simplificată - Noul Cod al Urbanismului, explicat
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Primele imagini de la nunta lui Cristiano Ronaldo cu Georgina Rodriguez » De ce au organizat-o în living

David Popovici, intervievat de un mare rival și amic: „Ar fi egoist să încerc să-mi scriu numele în istorie și atât. Vreau să fiu mai mult”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează