INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ITALIA / FIORENTINA - AC MILAN 0-1

Patologic

Articol de - Publicat marti, 05 februarie 2008 00:00

Brazilianul Pato, care a decis victoria de duminică a Milanului, şi-a sucit glezna şi va lipsi cel puţin două săptămîni. Panică la AC Milan: s-a rupt Pato! Puştiul cumpărat cu 22 de milioane de euro a rezistat doar o lună ritmului din Serie A. Forţat să joace în acest interval 6 meciuri, dintre care în cinci "rossonerii" au şi învins, atacantul brazilian s-a lovit duminică seară, împotriva Fiorentinei (1-0). Destul de grav. A suferit o entorsă la glezna stîngă pe final de meci, ieşind din teren în lacrimi.

Intrat abia în minutul 65, în locul lui Seedorf, "Răţoiul" a semnat unicul gol. După o pasă a lui Kaka, şeptarul milanez a făcut instrucţie cu fundaşii adverşi şi l-a bătut pe Frey. Din păcate pentru el, n-a apucat să se bucure prea mult. La o fază în care era talonat de Pasqual, a călcat greşit în urma duelului şi s-a prăbuşit pe gazon, urlînd de durere. Antrenorul Carlo Ancelotti s-a albit pe margine. "Este o entorsă serioasă", a declarat după meci. Examenele medicale de ieri trebuiau să dea verdictul. Cum glezna nu i s-a dezumflat, analizele s-au amînat. Brazilianul va lipsi de la Milan în cel mai bun caz două-trei săptămîni, iar în cel mai pesimist cel puţin o lună.

4 goluri a marcat Alexander Pato în cele 445 de minute în care a jucat în campionat pentru Milan

15 zile este perioada minimă de pauză pe care atacantul brazilian trebuie s-o ia pentru refacerea gleznei

Gladiatorul Mutu
Decepţie pentru Mutu. Golgeterul Fiorentinei n-a marcat şi în returul cu Milan, deşi a avut destule ocazii, între care şi o bară. Totuşi, atacantul român a fost cel mai bun om al Violei şi a luat nota 7 în Gazzetta dello Sport: "În absenţa lui Bobo Vieri, Gladiatorul Mutu a luat jocul pe cont propriu. A încercat să înscrie din toate poziţiile, dar Kalac a scos tot, chiar şi un voleu de «fuoriclasse» de la numai doi paşi. S-a luptat eroic, precum un soldat în prima linie a frontului".

Citește și:
FCSB - Rapid, derby-ul toamnei pe Arena Națională » Update important al organizatorilor, cu câteva ore înaintea derby-ului!
Superliga
FCSB - Rapid, derby-ul toamnei pe Arena Națională » Update important al organizatorilor, cu câteva ore înaintea derby-ului!
I-a cedat echipamentul în timpul luptei și s-a ales cu 500.000 de dolari: „Vă mulțumesc pentru bonus!”
Altele
I-a cedat echipamentul în timpul luptei și s-a ales cu 500.000 de dolari: „Vă mulțumesc pentru bonus!”
Stadionul-emblemă a rămas doar o „fantomă” în județul unde fotbalul a murit: ZERO echipe profesioniste!
Liga 3
Stadionul-emblemă a rămas doar o „fantomă” în județul unde fotbalul a murit: ZERO echipe profesioniste!
Cum au apărut Lionel Messi și soția Antonela la întâlnirea cu Prințesa Leonor » Sunt imaginile momentului
Campionate
Cum au apărut Lionel Messi și soția Antonela la întâlnirea cu Prințesa Leonor » Sunt imaginile momentului
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Părinții mei câștigau în trei ani salariul meu pe o lună!” » Regretul jucătorului căruia Gigi Becali i-a pus clauză de 20 de milioane de euro

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează