INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  INEDIT

VIDEO Caz ciudat în Danemarca » A fluierat până i-au sărit dinții din gură!

Articol de Florin Matei - Publicat miercuri, 09 august 2017 19:32

Multe decizii ale arbitrilor au fost contestate de-a lungul anilor, unii oficiali fiind acuzați de rea-credință, alții de incompetență.

Suporterii lui Dinamo București au suferit și ei mult timp după meciul din ultima etapă a grupelor Cupei UEFA 2005-2006, atunci când golul egalizator și cel al calificării în primăvara europeană, marcat de Octavian Chihaia a fost anulat pentru că arbitrul fluierase finalul partidei fix în intervalul de timp dintre lovirea mingii și intrarea în poartă. Faza respectivă este una destul de rar întâlnită pe terenul de fotbal, dar nu este fără precedent.

În 1960, într-un meci din prima ligă daneză, Norager primea vizita echipei Ebeltoft. Cu câteva secunde înainte de finalul partidei, gazdele conduceau cu scorul de 4-3, dar oaspeții atacau în valuri, pentru evita înfrângerea. În timp ce aceștia se apropiau de poarta adversă, arbitrul partidei, Henning Erikstrup, a dus fluierul la gură pentru a pune capăt întâlnirii. Nu a apucat să o facă, pentru că în momentul în care a suflat în el, a fost trădat de proteza sa dentară, care a sărit pe gazon, făcând ca sunetul de final al partidei să nu se mai audă. Până când danezul și-a recuperat dantura, Ebeltoft a marcat golul al patrulea, cel egalizator.

Bucuria oaspeților a fost însă imediat întreruptă de Erikstrup, care a anulat reușita, pe motiv că aceasta a venit în afara timpului regulamentar de joc, toate cele 3 puncte revenind echipei gazdă.

În ciuda protestelor celor de la Ebeltoft, care au făcut un demers chiar și la Federația Daneză de Fotbal, rezultatul final a rămas 4-3, Norager rămânând victorioasă în urma partidei.

Fii parte din redacția noastră! Participă la Jurnalisport – proiect inovativ GSP, susținut de Google. Aici ai toate detaliile!

Citește și:
Imagini istorice la Milano! Cristi Chivu a purtat torța olimpică
Campionate
Imagini istorice la Milano! Cristi Chivu a purtat torța olimpică
Atenție, vine „crocodilul” » FCSB câștigă cu FC Botoșani și se apropie la două puncte de play-off
Superliga
Atenție, vine „crocodilul” » FCSB câștigă cu FC Botoșani și se apropie la două puncte de play-off
Corpul de Control, investigație de amploare la CSA Steaua » Ministrul apărării, intervenție în forță: „În fiecare zi se descoperă altceva”
Liga 2
Corpul de Control, investigație de amploare la CSA Steaua » Ministrul apărării, intervenție în forță: „În fiecare zi se descoperă altceva”
Partenera lui Vinicius junior vine cu detalii din viața intimă: „Când merg la ginecolog, trebuie să mă consult cu medicul lui Real Madrid. Pentru orice unguent!”
Campionate
Partenera lui Vinicius junior vine cu detalii din viața intimă: „Când merg la ginecolog, trebuie să mă consult cu medicul lui Real Madrid. Pentru orice unguent!”
PREMIERĂ Hidroelectrica nu mai este cel mai ieftin furnizor de electricitate
Profit.ro
PREMIERĂ Hidroelectrica nu mai este cel mai ieftin furnizor de electricitate
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Thierry Henry, apariție rară alături de misterioasa lui iubită!

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”


Comentarii (1)
karnivol
karnivol  •  09 August 2017, 21:11

Serios? Meciul sa disputat in '60 si tu spui ca au luat 3 puncte? Domnu ziarist...cand sa trecut la sistemul cu 3 puncte pt victorie?

Vezi toate comentariile (1)
Comentează
Close