FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

INTERVIU Salvat de plecarea lui Albin: ”Sper să profit. Când a venit uruguayanul, Contra mi-a zis că sunt alți fotbaliști pe care se bazează”

Bawab a mărturisit că i-ar plăcea să înscrie ca să dedice reușita familiei,
Bawab a mărturisit că i-ar plăcea să înscrie ca să dedice reușita familiei, "care m-a susținut mereu în perioada grea", și fanilor, "minunați, pentru că au fost mereu alături de echipă" Foto: Alex Nicodim

Articol de - Publicat luni, 21 august 2017 09:00

În fața primei apariții în acest sezon, Thaer Bawab, 32 de ani, spune că este mai mult decât pregătit: ”M-am antrenat chiar mai mult decât ceilalți colegi, doar că-mi lipsește fotbalul adevărat”.

- Thaer, ești pregătit să debutezi în acest sezon pentru Dinamo?
- Eu, da. Sper ca după toată munca și toate antrenamentele pe care le-am făcut să primesc o șansă și să profit în minutele pe care le voi avea pe teren. Eu o să fac tot ce știu și vreau să-mi ajut echipa cu tot ce pot.

- Fizic cum te simți?
- Bine. Cred că m-am pregătit la fel, dacă nu chiar mai mult decât ceilalți colegi. Mi-a lipsit fotbalul pe teren, e altceva decât cel de la antrenamente. E greu când te antrenezi, apoi stai în tribună și te uiți la ceilalți cum joacă.

- Cum e acest sentiment, de fapt, să te uiți la ceilalți cum joacă?
- E greu, sincer, nimănui nu-i place o asemenea situație. E o chestie incomodă, neplăcută, dar acesta e fotbalul, se întâmplă apoi, dacă ai noroc, să ajungi iar în teren, trebuie să dovedești ce poți. Important e să am șansa și să profit de ea. Ca să-i demonstrez lui Mister că se poate baza pe mine.

- Cu Cosmin Contra ai vorbit?
- El a fost sincer și corect cu mine de la început. Când a venit Albin, mi-a zis că sunt alți fotbaliști pe care se bazează. Eu îl apreciez că am vorbit sincer, cu toate că nu mă așteptam la o asemenea situație. Acum a venit această oportunitate și fac tot posibilul să-i demonstrez că sunt bun. 

"Cu Sepsi avem nevoie de cele trei puncte, după o perioadă mai puţin bună. Trebuie să le găsim adversarilor punctele slabe și să profităm"
Thaer Bawab, mijlocaș Dinamo

Citește și:
Clubul din Superligă a rupt norma în Deadline Day » La miezul nopții a bătut palma cu Real Madrid!
Superliga
Clubul din Superligă a rupt norma în Deadline Day » La miezul nopții a bătut palma cu Real Madrid!
Specialista pe care Burleanu a vrut s-o angajeze la FRF dezvăluie un episod grav: „Am fost urmărită și hărțuită în mod constant de un cetățean român” » Replică pentru Hagi, după 12 ani
Nationala
Specialista pe care Burleanu a vrut s-o angajeze la FRF dezvăluie un episod grav: „Am fost urmărită și hărțuită în mod constant de un cetățean român” » Replică pentru Hagi, după 12 ani
S-a convins după Universitatea Craiova - U Cluj: „Favorită la titlu!”
Superliga
S-a convins după Universitatea Craiova - U Cluj: „Favorită la titlu!”
Toți ochii pe ea! » Reporterița care a „înnebunit” fanii din Formula 1: „Iată de ce Leclerc a terminat cursa de la Monza atât de repede”
Formula 1
Toți ochii pe ea! » Reporterița care a „înnebunit” fanii din Formula 1: „Iată de ce Leclerc a terminat cursa de la Monza atât de repede”
Schimbare la trotinete electrice. Aviz de la Guvern pentru purtarea obligatorie a căștii de la orice vârstă și pe orice drum public
Profit.ro
Schimbare la trotinete electrice. Aviz de la Guvern pentru purtarea obligatorie a căștii de la orice vârstă și pe orice drum public
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Specialista pe care Burleanu a vrut s-o angajeze la FRF dezvăluie un episod grav: „Am fost urmărită și hărțuită în mod constant de un cetățean român” » Replică pentru Hagi, după 12 ani

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează