GSP SPECIAL  »  DIVERSE  »  STADION

FOTO CNI a dat avizul! Cum arată macheta ultimului superstadion care se va ridica în România

FOTO: Gazeta Dâmboviței
FOTO: Gazeta Dâmboviței

Articol de GSP - Publicat marti, 29 august 2017 13:42

Compania Națională De Investiții a anunțat luni că a dat aviz favorabil construirii unui nou stadion în România.

Acesta urmează să se construiască la Târgoviște, în județul Dâmbovița, iar lucrările ar putea începe în cel mai scurt timp. 

Proiectul va costa 29,3 milioane de euro. Arena va avea o capacitate de 15.000 locuri şi va fi dotată cu pistă de atletism, existând şi posibilitatea organizării de jocuri de rugby.

FOTO: Gazeta Dâmboviței

"În prezent, investiţia aflată în faza de studiu de prefezabilitate a primit avizul favorabil din partea Companiei Naţionale de Investiţii SA (CNI), urmare a şedinţei Consiliului Tehnico – Economic (CTE) din data de 28 iulie 2017 şi, totodată, a fost analizată în şedinţa pregătitoare a CTE din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene din data de 25.08.2017.

În perioada următoare, investiţia urmează a fi actualizată şi într-o şedinţă interministerială, cu participarea Ministerului Finanţelor Publice, sub coordonarea CNI SA, iar după avizarea interministerială, CNI va iniţia procedurile de achiziţie a realizării studiului de fezabilitate.

Valoarea estimată a obiectivului de investiţii este de 133.693.874 lei (29,3 milioane Euro). El are o capacitate de 15.000 locuri şi este dotat cu stadion pentru fotbal, pistă de atletism, existând şi posibilitatea organizării de jocuri de rugby", se arată în comunicatul emis de CJ Dâmbovița, Gazeta Dâmboviței.

Citește și:
Cauza accidentului rutier în care au murit fanii lui PAOK » Mărturia șocantă a unui supraviețuitor
Campionate
Cauza accidentului rutier în care au murit fanii lui PAOK » Mărturia șocantă a unui supraviețuitor
Americanii au reacționat după lansarea noului Duster: „Arată ca o Dacia pentru oamenii bogați”
Noutati auto
Americanii au reacționat după lansarea noului Duster: „Arată ca o Dacia pentru oamenii bogați”
Real Madrid a sunat pentru Chivu!
Stranieri
Real Madrid a sunat pentru Chivu!
Fotomodelul a reapărut la meciul lui Zverev, la 3 săptămâni de când germanul nega vehement acuzațiile de infidelitate
Tenis
Fotomodelul a reapărut la meciul lui Zverev, la 3 săptămâni de când germanul nega vehement acuzațiile de infidelitate
EXCLUSIV FOTO Sora mai mare a lui George Becali, Domnica Geambazi, intră pe piața imobiliară
Profit.ro
EXCLUSIV FOTO Sora mai mare a lui George Becali, Domnica Geambazi, intră pe piața imobiliară
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Miza programului n-a fost ascensiunea, ci moartea” » De ce escaladarea live a unui zgârie-nori de către Alex Honnold a fost greșită: „Clădirea nu e munte, e o vânătoare de clickuri vopsită drept căutare interioară”

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (21)
1849968508354169
 •  30 August 2017, 05:59

cind o sa aiba matasau copilul tau nevoie de ingrijiri medicalesi mai are un pic sa moara sa te duci la stadion sa o vezi cum moare pe gazon. . Spitale de ce nu se fac de la zero

106452019897999
Eduard Girnita  •  29 August 2017, 18:09

Acum 10-15 ani tipau toti ca nu au stadioane noi unde sa joace! Acu' cand se fac nu este bine, ba ca se sifoneaza bani publici,ba orasul nu e potrivit, ba una ba alta.Ba sa faca cu pista si pt. rugby sau alte sporturi pt. viitorul copiilor nostrii. A! Sa le aduc aminte unora ca la Targoviste in liga 2 sunt ,acasa pe actualul stadion, peste1000-1500 spectatori mai mult decat la Chiajna, Voluntari si Colentina la un loc.

risc_mix
risc_mix  •  29 August 2017, 17:48

Metoda pur romaneasca.Se ia un stadion comunist,se acopera tribunele(nu si peluzele ca aia nu merita ca acolo sunt bilete ieftine) se sifoneaza 30 mil.euro si gata SUPERSTADIONU'.Ba nu va e rusine sa numiti ,,ligheanu' ala superstadion?Sa mai vorbim si de ,,bijuteria'' de la Tg.Jiu?

Vezi toate comentariile (21)
Comentează