GSP SPECIAL  »  TRAGEDIE  »  MOARTEA REGELUI MIHAI

Reacție sentimentală a unui campion, la moartea Regelui: “Sunt emoționat. Mama mea cânta pe ascuns imnul regal în casă. Era idealul tinereții ei”

Articol de GSP - Publicat marti, 05 decembrie 2017 15:34

Remus Vlad - căpitanul lui FC Argeș în 1972, anul în care echipa a câștigat campionatul și a învins Real Madrid în Cupa Campionilor - a avut o reacție sentimentală la moartea regelui.

Născut în ianuarie 1946, în luna în care regele Mihai a ieșit din “greva regală”, acceptând să semneze legile propuse de comuniști, fostul fotbalist și-a amintit vizibil emoționat de vremurile din comunism în care mama sa cânta în casă, pe ascuns, imnul regal, interzis:

“Când am văzut la televizor, m-a încercat un sentiment de tristețe, de pierdere. Am fost foarte trist pentru faptul că după 1990 a fost destul de neglijat, chiar hulit, de majoritatea populației învolburate de așa zisă Revoluție. Sunt convins că România a avut de câștigat de pe urma recunoașterii Majestății Sale Regele Mihai de către casele regale din Europa, a fost mai respectată de aceste țări. E o mare pierdere.

Era născut în același an cu mama mea care nu mai este, Dumnezeu s-o odihnească. De aceea, sentimental, sunt destul de emoționat de dispariția lui. Îmi aduc aminte că mama mea cânta mereu imnul regal. Îl cânta în casă, dar o făcea pe ascuns. Era un cântec interzis. Când am crescut și am început să pricep de ce cântă mama mea, mi-a povestit că era născută în același an cu regele. Era probabil idealul tinereții ei.

Orice discuție despre rege era interzisă în perioada aia. Țin minte că la 13 sau 14 ani, am plâns la școală când a murit Stalin. Nu înțelegeam multe, dar undeva ascunsă a rămas această problemă a regelui. M-am bucurat enorm când a apărut în țară, în ciuda tuturor opreliștilor, la aeroport, și a lipsei oricărei ospitalități, deși românii sunt cunoscuți pentru ospitalitatea lor. Erau vremuri foarte înghesuite.

Prin prezența Majestății Sale în România și prin anumite momente, printre care cuvântarea din Parlament, am fost cucerit total de rege”.

remus vlad
Remus Vlad, cu capul bandajat, îi strânge triumfător mâna căpitanului lui Real Madrid, Zoco, la finalul meciului câștigat de FC Argeș cu 2-1. Sursă: GSP

Citește și:
Coșmar pentru starul lui Real Madrid » După ce s-a despărțit de iubită, poate rata și Mondialul
Campionate
Coșmar pentru starul lui Real Madrid » După ce s-a despărțit de iubită, poate rata și Mondialul
Noul model Dacia 2027 a fost lansat, iar americanii sunt uimiți: „Cu asta se diferențiază”
Noutati auto
Noul model Dacia 2027 a fost lansat, iar americanii sunt uimiți: „Cu asta se diferențiază”
Cine l-a nemulțumit pe Gigi Becali în FCSB - UTA: „Știi de ce?”
Superliga
Cine l-a nemulțumit pe Gigi Becali în FCSB - UTA: „Știi de ce?”
Fostul număr 5 WTA a lăsat tenisul și a acceptat o nouă provocare! O mai recunoști?
Tenis
Fostul număr 5 WTA a lăsat tenisul și a acceptat o nouă provocare! O mai recunoști?
Două mari lanțuri de fast-food intră în România
Profit.ro
Două mari lanțuri de fast-food intră în România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

O mai recunoști? La 41 de ani, fostul sex-simbol din tenisul feminin e mai în formă ca niciodată: „Abia aștept să revin!”

Verdict înainte de play-off: „La ce calitate avem, nu avem voie să pierdem vreun meci!”


Comentarii (1)
10206088110775210
Enver Hoxha  •  06 Decembrie 2017, 00:19

Complice cu Antonescu, Mihai a fost ostracizat de Vest până în 1989, obligat să trăiască în anonimat în Elveția și să se abțină de la orice activitate publică. Abia în 1989 a ieșit din hibernare... ca să semneze rușinoasa Declarație de la Budapesta, pe care familia regală se străduiește de aproape 30 de ani s-o îngroape sub tăcere.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează