FOTBAL  »  LIGA 4  »  CSA STEAUA - ACADEMIA RAPID, 14 APRILIE, 19:45, DIGI, GSP.RO

EXCLUSIV Golgeterul Stelei, Alin Predescu, declarație de război pentru Rapid: "Fanii lor vor fi depășiți! Suntem și mai buni ca joc"

Articol de - Publicat sambata, 14 aprilie 2018 09:29

La 22 de ani, Alin Andrei Predescu este deja considerat unul dintre jucătorii exponenţiali ai Stelei şi un idol al suporterilor. Este golgeterul roş-albaştrilor, cu 39 de reuşite, dar şi marcatorul echipei din Ghencea în remiza din tur, 1-1 cu Academia Rapid, pe Giuleşti.

- Alin, ai amintiri amestecate de la ultimul meci cu Academia Rapid, nu?
- Eu zic că sunt mai mult plăcute. Am marcat, am făcut un joc bun, am fost aproape de o victorie, în condiţiile în care am jucat în deplasare, într-o atmosferă ostilă. Îmi pare rău că am fost eliminat, am greşit atunci. M-a luat valul, recunosc.

"Jucăm și pentru fani"

- Acum e returul, pe Arena Naţională, o altă premieră pentru tine, pentru colegi, cu zeci de mii de fani în tribune, împotriva rivalilor de la Academia Rapid.
- Faţă de meciul din Giuleşti, sunt convins că, de data asta, suporterii noştri vor fi mai mulţi decât ai lor. În tur, adversarii au fost avantajaţi, steliştii nu au avut decât 1.000 de bilete. Acum se va schimba situaţia. Avantajul va fi de partea noastră. Totul e să facem față presiunii şi să jucăm dezinvolt. Dacă reuşim asta, niciun adversar nu ne poate sta în faţă.

- Sunteţi în pierdere de turaţie, după 2-2 cu Dinamo şi un 1-0 dificil, cu AS Tricolor?
- Nu aş spune asta. Cu Dinamo am avut 2-0, dar apoi au venit două greşeli şi n-am mai reuşit să revenim. Am disputat partida pe un teren foarte îngust, unde nu ne-am putut face jocul. Nici nu am avut galerie. Cu Tricolor, eu sunt mulţumit că am ieşit toţi teferi de pe gazon. Gazon e un fel de-a spune! Am jucat pe Rocar, pe un teren incredibil, plin de gropi.

- Cât crezi tu că va conta faptul că ei au mai mulţi jucători cu experienţă, în condiţiile unui asemenea meci, pe Arena Naţională?
- E un aspect care le poate oferi un avantaj, teoretic. Dar nu cred că pe teren va mai conta aşa de mult. Eu ştiu că le suntem superiori ca joc. Sunt fotbalişti foarte buni şi experimentați la ei, dar energia şi tinereţea noastră poate face diferenţa.

"La mine în familie e mobilizare generală, mama a luat 60 de bilete pentru rude și pentru prieteni" Alin Predescu, jucător Steaua

35.425 de bilete se vânduseră până ieri, conform anunțului oficial al celor de la CSA Steaua

Citește și:
Cea mai sexy hocheistă din lume, deconspirată de fani » Noul iubit este tot un sportiv
Stiri extrasport
Cea mai sexy hocheistă din lume, deconspirată de fani » Noul iubit este tot un sportiv
Grupele și programul Cupei României Betano! Dinamo și Craiova în aceeași grupă, FCSB a avut mare noroc!
Cupa Romaniei
Grupele și programul Cupei României Betano! Dinamo și Craiova în aceeași grupă, FCSB a avut mare noroc!
A semnat cu Dinamo! Nicolescu a anunțat transferul » E pariul lui Nuno Campos
Superliga
A semnat cu Dinamo! Nicolescu a anunțat transferul » E pariul lui Nuno Campos
Titularul de la Universitatea Craiova va fi coleg cu Robert Lewandowski » Câți bani primesc oltenii
Superliga
Titularul de la Universitatea Craiova va fi coleg cu Robert Lewandowski » Câți bani primesc oltenii
Gigant german cu zeci de hipermarketuri pregătește intrarea în România. A venit deja la București
Profit.ro
Gigant german cu zeci de hipermarketuri pregătește intrarea în România. A venit deja la București
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Portarul devenit celebru la Campionatul Mondial se românește cu românca Dana » Surprinși pe aeroportul Otopeni

David Popovici, intervievat de un mare rival și amic: „Ar fi egoist să încerc să-mi scriu numele în istorie și atât. Vreau să fiu mai mult”


Comentarii (8)
ucluj2011
ucluj2011  •  14 Aprilie 2018, 14:01
Postat de hiuman pe 14 Aprilie 2018, 10:12

mai interesant e bayern -gladbach decat un meci intre 2 nou infiintate

Blaaa.... blaaaa..... blaaaaa..... Nou înfiinațat ești TU meștere.

ucluj2011
ucluj2011  •  14 Aprilie 2018, 13:59

Hooooo cu tata că spargi poarta....!!! spune o vorbă veche românească. Ușurel Aline. Ia-o ușor că amețești.

1888199541434740
Pancone Ion  •  14 Aprilie 2018, 13:27

baiatu asta e comic rau de tot, face si stand-up ?

Vezi toate comentariile (8)
Comentează