SPORTURI  »  TENIS  »  ROLAND GARROS

ROLAND GARROS // Final de drum pentru Marius Copil la Roland Garros! Înfrângere dramatică după ce a condus cu 2-0 la seturi

FOTO: Guliver/ Getty Images
FOTO: Guliver/ Getty Images

Articol de GSP - Publicat luni, 28 mai 2018 16:06

Marius Copil (94 ATP), singurul reprezentant al României de pe tabloul masculin de la Roland Garros, a fost eliminat azi în primul tur după un meci dramatic pierdut în fața lui Marco Cecchinato (25 de ani, 72 ATP).

Italianul s-a impus în 5 seturi, scor 2-6, 6-7 (4), 7-5, 6-2, 10-8, la capătul unui meci care a durat trei ore și 44 de minute!

Copil a început excelent meciul, etalând un joc foarte solid împotriva campionului de la Budapesta din acest an. Românul și-a adjudecat categoric primul set, 6-2, iar în setul secund a fost extrem de inspirat, impunându-se la tie-break.

Românul a condus cu 5-4 și în setul trei, dar a început să dea semne de oboseală și nu a mai putut ține pasul cu Cecchinato, care a început să joace mult mai agresiv decât în primele două seturi. Italianul s-a impus în cele din urmă cu 7-5, setul 4 fiind tot la discreția jucătorului sicilian, care s-a impus cu 6-2. 

Decisivul a fost mult mai echilibrat, cei doi jucători mergând cap la cap până la 8-8. Copil a cedat însă, și-a pierdut serviciul, iar Cecchinato a închis meciul fără emoții.

Pentru prezența în primul tur, Copil și-a asigurat un cec în valoare de 40.000 de euro și 10 puncte ATP.

Citește și:
„Tigroaica” Zoe a plecat în vacanță fără starul de la Mondial și a atras toate privirile: și-a etalat toate tatuajele
Stiri extrasport
„Tigroaica” Zoe a plecat în vacanță fără starul de la Mondial și a atras toate privirile: și-a etalat toate tatuajele
Cristiano Bergodi, un nou scandal-monstru în Superliga » Scăpat de sub control după Dinamo - U Cluj
Superliga
Cristiano Bergodi, un nou scandal-monstru în Superliga » Scăpat de sub control după Dinamo - U Cluj
Golul sezonului a fost marcat sub ochii lui Lisav Eissat: „Să-i dea Premiul Puskas deja”
Campionate
Golul sezonului a fost marcat sub ochii lui Lisav Eissat: „Să-i dea Premiul Puskas deja”
ȘOCANT! Ce s-a ales de vila de 2 milioane de euro a lui Vasile Turcu, în 9 ani de la decesul fostului acționar de la Dinamo
Superliga
ȘOCANT! Ce s-a ales de vila de 2 milioane de euro a lui Vasile Turcu, în 9 ani de la decesul fostului acționar de la Dinamo
FOTO SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, amână din nou redeschiderea marelui complex hotelier din Elveția
Profit.ro
FOTO SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, amână din nou redeschiderea marelui complex hotelier din Elveția
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

ȘOCANT! Ce s-a ales de vila de 2 milioane de euro a lui Vasile Turcu, în 9 ani de la decesul fostului acționar de la Dinamo

Chivu a debutat perfect, dar a ocolit o întrebare din conferință: „Eu la asta nu răspund”


Comentarii (4)
maxp
maxp  •  28 Mai 2018, 17:58

Nu vreau sa ma leg de carentele din joc (nu poti castiga pe zgura nefiind in stare sa stai in schimburi), nu vreau sa ma leg de faptul ca a avut 2-0 la seturi, se intampla, nu vreau sa ma leg ca nu rezista fizic (nu stiu daca a mai jucat vreodata un meci de 5 seturi). Dar in schimb, ce a facut la ultimul punct... e o lipsa enorma de respect, nu neaparat fata de spectatori, sau de suporterii romani, vorba aia, e un sport individual ce il priveste pe el, dar e lipsa de respect fata de sine insusi si de statutul sau de jucator de tenis.

whiteredarad
whiteredarad  •  28 Mai 2018, 17:45

Fiind aradean am tinut cu Marius, dar am avut deceptie. El a luptat, " a vrut", fizic, nu a fost perfect,dar fara lovitura de retur, si joc de regularitate , e mai greu pe zgura. Pacat, dar sper cind va incepe sezonul de iarba sa fie mai bine. Capul sus , Marius 1

831959706877275
Cristian Baltaru  •  28 Mai 2018, 17:25

Marius Copil este un tenismen rudimentar,n-am nici o pretenție de la el să facă vreo performanță mai acătării în tenis.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează