FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

VIDEO Surpriză pentru steliști în cantonamentul din Brașov » Teixeira, cel mai iubit jucător din lot: cererea specială a unui copil

FOTO: Eduard Apostol / Gazeta Sporturilor +6   FOTO
FOTO: Eduard Apostol / Gazeta Sporturilor

Articol de - Publicat luni, 18 iunie 2018 17:45

Lotul celor de la FCSB se află la Brașov, acolo unde efectuează primul stagiu de pregătire al verii, care se va încheia pe 28 iunie.

Astăzi, fotbaliștii lui Dică au avut un nou antrenament, însă au avut parte de o surpriză mare înainte de startul acestuia. Pe teren se aflau mai mulți juniori de la o echipă locală, care au avut privilegiul de a se fotografia cu fotbaliștii celei mai titrate echipe din România.

Aceștia și-au învins timiditatea și le-au solicitat idolilor să le acorde autografe și să facă poze cu ei. Puștii s-au fotografiat cu Olimpiu Moruțan, Florin Tănase sau Andrei Vlad, dar de departe cel mai solicitat a fost portughezul Filipe Teixeira.

Acesta a fost încojurat de copii, iar unul dintre aceștia a avut o cerere specială: i-a solicitat "veteranului" stelist să-i facă "un tatuaj" direct pe mână. Un alt stelist solicitat de juniorii aflați în Poiana Brașov a fost nou-venitul Olimpiu Moruțan.

Vezi și: VIDEO FCSB, primul antrenament în cantonamentul de la Brașov » Mai mulți absenți la ședința de pregătire a lui Dică

Teixeira, cel mai iubit jucător din lotul lui Dică

Surpriză pentru steliști în cantonamentul din Poiana Brașov Teixeira, cel mai iubit jucător din lotul lui Dică: https://www.gsp.ro/?section=article&screen=index&id=542130

Publicată de Gazeta Sporturilor pe 18 Iunie 2018

Citește și:
A anunțat prima plecare de la FCSB: „E istorie!”
Superliga
A anunțat prima plecare de la FCSB: „E istorie!”
Fiul lui Michael Schumacher și-a făcut oficial apariția cu frumoasa Clara » Noua iubită este violonistă
Stiri extrasport
Fiul lui Michael Schumacher și-a făcut oficial apariția cu frumoasa Clara » Noua iubită este violonistă
Scene dramatice la Roland Garros! A câștigat meciul turneului, dar nu s-a mai putut ridica de pe zgură
Tenis
Scene dramatice la Roland Garros! A câștigat meciul turneului, dar nu s-a mai putut ridica de pe zgură
Ferrari, epic FAIL după lansarea primului supercar 100% electric: „Arată ca un telefon! Rămâneți la făcut pizza!” » Prăbușire brutală la Bursă
Noutati auto
Ferrari, epic FAIL după lansarea primului supercar 100% electric: „Arată ca un telefon! Rămâneți la făcut pizza!” » Prăbușire brutală la Bursă
ULTIMA ORĂ DECIZIE PSD și AUR s-au impus din nou în Parlament. Vânzarea de acțiuni la companiile de stat, interzisă până la finalul anului 2027. Puține excepții
Profit.ro
ULTIMA ORĂ DECIZIE PSD și AUR s-au impus din nou în Parlament. Vânzarea de acțiuni la companiile de stat, interzisă până la finalul anului 2027. Puține excepții
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Copleșit de emoții în sala Rapid, Van der Vaart i-a atribuit lui Chivu un cuvânt imens: „Știam că așa va fi!”

Concertul lui Max Korzh a adus scene ca-n marile peluze europene! Imagini incredibile pe gazonul Arenei Naționale


Comentarii (9)
10202925648180625
Eugen Qy  •  19 Iunie 2018, 00:22
Postat de Andrei Dumitrescu pe 18 Iunie 2018, 19:58

Poate Fcsb-isti pt ca Stelisti in niciun caz nu sunt, respectati legea si institutiile tarii.

Intr-un subtitlu, "... Surpriză pentru steliști..."denumirea de stelisti te duce cu gandul la Echipa CSA STEAUA ! In articol insa e vorba de fc fcsb . Pe undeva e de inteles jurnalistul respectiv...e foarte greu intr-un articol sa scrii in subtitlu fecefecesebisti. DAR din punct de vedere LEGAL ai perfecta dreptate si pana in momentul in care DNA nu se va sesiza si sa AMENDEZE DRASTIC , conform legii Gazeta, vor mai exista astfel de DERAPAJE jurnalistice ! Greseala mare este a CORECTORILOR Gazetei Sporturilor intrucat nici un articol scris nu ar putea aparea fara o corectura de rigoare ! Apoi Redactorul Sef e VINOVAT pentru NERESPECTAREA LEGII !!! Un redactor SEF CORECT, penaliza de mult timp pe cei care au gresit si ars la buzunar jurnalistul, sunt convins ca nu mai recidiva si nici colegii lui !!!

sasha8777
sasha8777  •  18 Iunie 2018, 23:43
Postat de Andrei Dumitrescu pe 18 Iunie 2018, 19:58

Poate Fcsb-isti pt ca Stelisti in niciun caz nu sunt, respectati legea si institutiile tarii.

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

sooos1ck
sooos1ck  •  18 Iunie 2018, 20:43
Postat de Andrei Dumitrescu pe 18 Iunie 2018, 19:58

Poate Fcsb-isti pt ca Stelisti in niciun caz nu sunt, respectati legea si institutiile tarii.

Care lege si care institutii, astea de te fura ca in codru si tu zambesti ***?

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (9)
Comentează