SPORTURI  »  TENIS  »  LAVER CUP

Fanii tenisului sunt din nou cu sufletul la gură » Federer și Djokovici vor juca la dublu într-un supereveniment + motivul pentru care Nadal ar putea să nu fie prezent

FOTO: Guliver/ Getty Images
FOTO: Guliver/ Getty Images

Articol de GSP - Publicat duminica, 01 iulie 2018 15:53

Chicago va găzdui în perioada 21-23 septembrie a doua ediție a "Laver Cup", competiție care a debutat în 2017 și care îi pune față în față pe cei mai buni jucători din Europa împotriva celor mai buni din restul lumii. 

Europa, echipa condusă toamna trecută de Rafael Nadal și Roger Federer, va avea din nou în componență nume uriașe pentru ediția din acest an. Roger Federer a confirmat că va fi din nou prezent. Elvețianului i s-a alăturat Novak Djokovici, sârbul confirmând zilele trecute că va juca la competiția găzduită în acest de Chicago, SUA.

De altfel, Roger Federer și Novak Djokovici, doi mari rivali în circuit, vor face pereche la dublu, într-un moment asemănător celui de anul trecut, când Federer a concurat în aceeași echipă cu Rafael Nadal.

Ediția din 2017 a consemnat un moment extrem de aşteptat de fanii tenisului: Rafael Nadal şi Roger Federer au făcut pentru prima oară în carieră echipă la dublu (detalii, aici). 

Totuși, sunt șanse extrem de mici ca Nadal să-și mai facă apariția la ediția din acest an. În conferința de presă susținută sâmbătă la Wimbledon, ibericul și-a manifestat reticența cu privire la participarea sa la competiția de la Chicago.

"Greu pentru mine să spun ce voi face în acest moment. Să fiu sincer, m-am distrat pe cinste anul trecut. E un eveniment grozav, la care am jucat cu foarte multă pasiune.

Dar în acest an am de jucat o semifinală importantă în Cupa Davis împotriva Franței, care e doar cu două săptămâni înainte de Laver Cup. Greu de spus pentru mine dacă voi fi prezent la Chicago. Mai sunt destule luni, vom vedea, mai e destul timp să mă gândesc", a spus Nadal.

ECHIPELE din 2017

  • Echipa Europei: Bjorn Borg (căpitan - Suedia), Rafael Nadal (Spania), Roger Federer (Elveția), Marin Cilici (Croația), Dominic Thiem (Austria), Alexander Zverev (Germania), Tomas Berdych (Cehia)
  • Echipa Lumii: John McEnroe (căpitan - SUA), Jack Sock (SUA), Nick Kyrgios (Australia), John Isner (SUA), Sam Querrey (SUA), Denis Shapovalov (Canada), Fraces Tiafoe (SUA)

Cine a confirmat pentru 2018

  • Echipa Europei: Roger Federer, Novak Djokovici
  • Echipa Lumii: Nick Kyrgios, Juan Martin del Potro

Citește și:
Iată DOSARUL COMPLET de la Securitate al lui Dan Șucu, informatorul „Mircea Crișan”: „Voi respecta toate indicațiile” + „Timid, greoi în gândire, bâlbâit. Un mediocru necesar!”
Superliga
Iată DOSARUL COMPLET de la Securitate al lui Dan Șucu, informatorul „Mircea Crișan”: „Voi respecta toate indicațiile” + „Timid, greoi în gândire, bâlbâit. Un mediocru necesar!”
Auda - FCSB, meci de milioane! Suma minimă pierdută de roș-albaștri dacă nu se califică
Conference League
Auda - FCSB, meci de milioane! Suma minimă pierdută de roș-albaștri dacă nu se califică
60.000 de oameni au umplut Arena Națională! Imaginile de la București s-au viralizat abia acum
Stiri extrasport
60.000 de oameni au umplut Arena Națională! Imaginile de la București s-au viralizat abia acum
Ce sumă trebuie să achite Ioan Varga pentru a calma spiritele la CFR Cluj
Superliga
Ce sumă trebuie să achite Ioan Varga pentru a calma spiritele la CFR Cluj
ANAF lansează controale la persoanele care au încasat bani din drepturi de autor și au depășit plafonul de TVA. Ce trebuie să știe cei vizați
Profit.ro
ANAF lansează controale la persoanele care au încasat bani din drepturi de autor și au depășit plafonul de TVA. Ce trebuie să știe cei vizați
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fosta mare jucătoare de tenis, de nerecunoscut la evenimentul organizat la Moscova

Noua sală ultramodernă a României va fi inaugurată săptămâna viitoare » Nimeni nu va ghici primul meci care va fi găzduit acolo


Comentarii (1)
10210683961003053
Dan-Cristian Lucaciu  •  01 Iulie 2018, 21:27

In momentul in care gsp.ro scrie ca fanii sunt cu sufletul la gura, poti sa pui pariu ca nimanui nu-i pasa si sa ignori cu desavarsire stirea. Vezi aia cu Mbappe mai rapid decat Bolt.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează