SPORTURI  »  TENIS  »  WTA MONTREAL

WTA MONTREAL. Karolina Pliskova vorbește în premieră despre nunta ei: "Aș putea spune că a fost mai degrabă un prânz în familie"

FOTO: Instagram
FOTO: Instagram

Articol de - Publicat marti, 07 august 2018 13:38

Cehoaica Karolina Pliskova, 26 de ani, locul 9 WTA, s-a calificat în turul al doilea al turneului de la Montreal, după ce a trecut luni noapte de Katerina Siniakova, locul 52 WTA, cu 6-4, 6-4.

La conferința de presă de după partida a vorbit despre nunta de la finalul lunii iulie cu Michal Hrdlicka.

"Am început să o planificăm cu două sau trei luni înainte de a se petrece la Monaco, așa că am avut de pus la punct unele detalii. Am așteptat-o cu nerăbdare, dar nu mi-a influențat tenisul. A fost o nuntă mică, cu puțini invitați, i-aș putea spune că a fost mai degrabă un prânz în familie pentru că ne-au fost alături doar câțiva prieteni apropiați. Ne-am bucurat de fiecare clipă și nu a fost deloc stresant", a explicat cehoaica.

Pliskova a adăugat că nu ar fi postat poze de la nuntă dacă unii dintre jurnaliștii cehi nu ar fi aflat despre eveniment. "Viața mea privată e importantă. Eu și Michal suntem împreună de trei ani, iar căsătoria era pasul următor pentru noi", a spus a noua jucătoare a lumii. 

Citește și: Mesaj emoționant al Serenei Williams! Americanca a explicat decizia luată: "Sunt în depresie!"

Citește și:
Ianis Hagi a „rupt moda” la Mogoșoaia » Primii fotbaliști sosiți sub comanda lui Lucescu
Nationala
Ianis Hagi a „rupt moda” la Mogoșoaia » Primii fotbaliști sosiți sub comanda lui Lucescu
Fotografii istorice: Primul meci al României, la Istanbul, acum 112 ani » Victorie cu Imperiul Otoman, la 36 de ani după Războiul de Independență
Nationala
Fotografii istorice: Primul meci al României, la Istanbul, acum 112 ani » Victorie cu Imperiul Otoman, la 36 de ani după Războiul de Independență
Mircea Lucescu a decis cine apără în Turcia - România » Cum va arăta echipa la Istanbul
Nationala
Mircea Lucescu a decis cine apără în Turcia - România » Cum va arăta echipa la Istanbul
Nicolescu atacă legenda lui Dinamo: „Nu este o prezență pozitivă la TV!”
Superliga
Nicolescu atacă legenda lui Dinamo: „Nu este o prezență pozitivă la TV!”
Două mari lanțuri de fast-food intră în România
Profit.ro
Două mari lanțuri de fast-food intră în România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Cine a fost, cu adevărat, Chuck Norris? 5 centuri negre, 35 de Dani: „A numărat până la infinit. De două ori”

Alertă: s-a accidentat înainte de Turcia - România! Pe cine a chemat Mircea Lucescu


Comentarii (1)
merace
merace  •  07 August 2018, 19:21

Bravo ei! Pliskova a castigat peste 12 milioane de dolari numai din tenis, deci cu siguranta ar fi avut bani sa faca o sindrofie de spart gura targului! Dar pesemne a avut bunul simt sa nu ia ochii nimanui cu bani si lux, ci doar sa se bucure de eveniment cu familia si apropiatii.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează
Close