FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA U19

Screciu vrea să ducă naționala U19 la Europene: "Acesta e obiectivul nostru"

Articol de GSP - Publicat vineri, 07 septembrie 2018 14:07

Vladimir Screciu, mijlocașul de 18 ani ajuns de la CSU Craiova la Genk în schimbul a două milioane de euro, are mare încredere în naționala U19 a României unde a fost convocat de selecționerul Daniel Oprescu pentru amicalele cu Cipru de pe 8 și 10 septembrie.

"Suntem conștienți că ne așteaptă meciuri grele și le luăm pas cu pas. Cipru nu mai este echipa de acum mulți ani, au avansat foarte mult. Pornim la drum cu gândul să ne calificăm la turneul final european, acesta este obiectivul nostru. Suntem încrezători, grupa este accesibilă", a declarat Vladimir Screciu.

"Mi se potrivește mult noua echipă... am fost accidentat 3 săptămâni, dar acum sunt bine, am făcut recuperare bună, abia aștept să joc. M-am adaptat foarte bine, am fost primit excelent de colegi, de staff, chiar mi-am făcut prieteni și petrec toată ziua cu ei. E puțin mai greu de unul singur printre străini, dar m-am acomodat. Familia îmi lipsește cel mai mult acolo, abia aștept să-i iau în brațe când vin acasă" Vladimir Screciu

Pentru puștii din naționala U19 urmează o perioadă încărcată de meciuri. Primele sunt amicale, contra Ciprului, apoi vine Suedia, iar la mijlocul lui noiembrie încep jocurile oficiale. România va face parte din Grupa 13 alături de Bulgaria, Grecia și Gibraltar, la turneul de calificare găzduit de Bulgaria.

Citește și: Scandal la nivel înalt! Moldovenii spun că puștiul-minune de la PSG nu poate juca pentru România: "Nicio șansă!"

Citește și:
Cine este Raluca, fosta sportivă care a întors două scaune la Vocea României » Nepoata unui fost mare antrenor
Stiri extrasport
Cine este Raluca, fosta sportivă care a întors două scaune la Vocea României » Nepoata unui fost mare antrenor
Ce s-a întâmplat după Sepsi - Dinamo, meci întrerupt două minute din cauza scadărilor xenofobe
Superliga
Ce s-a întâmplat după Sepsi - Dinamo, meci întrerupt două minute din cauza scadărilor xenofobe
O nouă mașină își face debutul în România » Costă sub 30.000 de euro și a fost prezentată la Salonul Auto București
Noutati auto
O nouă mașină își face debutul în România » Costă sub 30.000 de euro și a fost prezentată la Salonul Auto București
„Am toate motivele să ciocnesc un pahar” » S-a finalizat divorțul anului în fotbalul mondial: decizia în privința pensiei de 250.000 de euro
Campionate
„Am toate motivele să ciocnesc un pahar” » S-a finalizat divorțul anului în fotbalul mondial: decizia în privința pensiei de 250.000 de euro
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Cine este Raluca, fosta sportivă care a întors două scaune la Vocea României » Nepoata unui fost mare antrenor

Fosta Miss debutează în boxul profesionist » Visează la titlul mondial: „Tocurile înalte și mănușile se potrivesc”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează