SPORTURI  »  HANDBAL  »  CUPA EHF

Prima înfrângere, dar calificare! » SCM Râmnicu Vâlcea a pierdut azi returul cu Kastamonu din Cupa EHF, dar merge mai departe » Când își află următoarea adversară

FOTO: MARIUS IONESCU
FOTO: MARIUS IONESCU

Articol de - Publicat duminica, 21 octombrie 2018 19:11

SCM Râmnicu Vâlcea a pierdut azi primul meci în acest sezon, în fața semifinalistei ediției trecute, Kastamonu, 20-21. Dumanska și compania se califică însă fără emoții în turul 3. 

SCM Rm. Vâlcea nu a bifat al 9-lea meci consecutiv fără înfrângere, echipa pregătită de Florin Pera împiedicându-se azi, în Turcia, în manșa secundă din turul 2 al Cupei EHF. În fața semifinalistei competiției, din ediția trecută, Kastamonu Belediyesi, oltencele porneau cu un avantaj de 9 goluri luat în primul meci, la Rm. Vâlcea.

Prima repriză a fost una foarte echilibrată. Gazdele au reușit să se desprindă la trei lungimi, 8-5, dar după time-out-ul cerut de Pera, Vâlcea a egalat imediat. S-a mers cap la cap până la pauză, cu Kastamonu având avantaj de un singur gol, 12-11. Pentru calificare era vorba de o minune a gazdelor, dar aceasta nu a venit. Kastamonu a reușit, totuși, pe final, o victorie de palmares 21-20, vâlcencele ratând două situații de a egala.

Iulia Dumanska a fost din nou incredibilă între buturi, o evoluție foarte bună având și brazilianca Samara da Silva, care a reușit 6 goluri.

La jumătatea reprizei secunde, Vâlcea a avut un moment mai dificil, când a trebuit să joace aproape patru minute în dublă înferoritate. Dumanska și-a intrat însă în rol și nu a primit gol!

Vâlcencele au intrerupt însă seria de 19 meciuri, amicale și oficiale, fără pas greșit, suferind prima înfrângere a sezonului.

Marți, oltencele își vor afla adversara din turul 3 al Cupei EHF, fază a competiției unde mai sunt calificate alte două echipe din România: SCM Craiova și Măgura Cisnădie. 

Au ratat calificarea

HC Zalău nu a reușit să se impună în Germania, în fața Borussiei Dortmund în manșa secundă din turul 2 pentru a reuși calificarea mai departe.

După rezultatul de egalitate, 25-25 din primul meci, echipa lui Gheorghe Tadici a cedat ieri, 20-24. Gazdele au condus în permanență, s-au desprins la 5 goluri diferență și apoi a părut că au jucat la obținerea calificării.

Probleme mari pentru HC Zalău, pe extreme, româncele ratând exasperant, atât de pe stânga, cât și de pe dreapta. Roxana Rob-Szollosi cu 8 reușite, a fost cea mai bună marcatoare a oaspetelor, care părăsește astfel competiția devreme.

Vezi și:  Handbalistă jefuită la un meci de fotbal din România: "I-au fost furate două genți în care avea echipamentul, bani și acte"

Citește și:
În timp ce „U” Cluj câștiga în Giulești, peste 500 de fani ai alb-negrilor erau într-o altă capitală europeană
Baschet
În timp ce „U” Cluj câștiga în Giulești, peste 500 de fani ai alb-negrilor erau într-o altă capitală europeană
Scandal! La 36 de ani, fosta campioană din tenis e într-o relație cu soțul celei mai bune prietene: „Trădare! Sunt un cuplu acum”
Tenis
Scandal! La 36 de ani, fosta campioană din tenis e într-o relație cu soțul celei mai bune prietene: „Trădare! Sunt un cuplu acum”
Dan Nistor a înscris din nou pe Giulești și a dat declarația serii: „Chiar dacă m-au înjurat, îmi plac”
Superliga
Dan Nistor a înscris din nou pe Giulești și a dat declarația serii: „Chiar dacă m-au înjurat, îmi plac”
Fanii Universității, scandalizați de condițiile din București: „Când veniți la Cluj, vă descălțați!”
Superliga
Fanii Universității, scandalizați de condițiile din București: „Când veniți la Cluj, vă descălțați!”
Carburanții se pot scumpi considerabil în România. Motorina poate ajunge chiar la 12 lei/l
Profit.ro
Carburanții se pot scumpi considerabil în România. Motorina poate ajunge chiar la 12 lei/l
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Decizie ȘOC: Ana Maria Bărbosu a rămas fără medalia olimpică de la Paris! Informația care ZGUDUIE sportul românesc

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (3)
1738024749640583
Doru Stoian  •  22 Octombrie 2018, 11:19

19 meciuri nu 19 goluri dinamovistule.

dinamo_fan
dinamo_fan  •  21 Octombrie 2018, 20:44

"Vâlcencele au intrerupt însă seria de 19 goluri, amicale și oficiale, fără pas greșit, suferind prima înfrângere a sezonului". jurnalism de 2 bani.

bazinga
bazinga  •  21 Octombrie 2018, 19:52

Geniala poza cu strangularea jucatoarei!Tare fizic si brutal a mai ajuns si sportul acesta!

Vezi toate comentariile (3)
Comentează