GSP SPECIAL  »  PUBLICITATE  »  

Schioarea unicat 

Mikaela Shiffrin
(foto: Guliver/Getty Images)
Mikaela Shiffrin (foto: Guliver/Getty Images)

Articol de GSP - Publicat miercuri, 05 decembrie 2018 09:00

Americanca Mikaela Shiffrin a devenit duminică prima schioare care reușește să se impună în toate cele șase probe ale schiului alpin. Niciun bărbat sau femeie nu reușise până acum să facă acest lucru.

Americanca în vârstă de 23 de ani s-a impus în proba de Super-G desfășurată la Lake Louise în Canada. Mikaela are în palmares 46 de victorii în etapele de Cupă Mondială, dintre care 34 sunt la slalom, șase la slalom uriaș, trei la slalom în paralel și câte una la coborâre, Super-G și combinată. "Unul dintre obiectivele mele când m-am apucat de schi a fost să mă impun în toate probele. Părea de neatins, dar iată că am reușit", a spus Shiffrin.

Până în 2015, când a fost introdus slalomul paralel, au existat șase sportive care au reușit să se impună în cele cinci discipline ale schiului alpin de până atunci. Ele sunt americanca Lindsey Vonn, slovena Tina Maze, croata Janica Kostelici, suedeza Anja Parson și austriaca Petra Kronberger. 

Top 5 câștigătoare de etape de Cupă Mondială

1. Lindsey Vonn 86
2. Annemarie Moser-Pröll 62
3. Vreni Schneider 55
4-5 Renate Götschl 46
Mikaela Shiffrin 46

Citește și:
„Eu am dat mesaj să vin la FCSB” » Garita explică revenirea în România: „Dacă nu joc, iau banii și plec”
Superliga
„Eu am dat mesaj să vin la FCSB” » Garita explică revenirea în România: „Dacă nu joc, iau banii și plec”
Gheorghe Hagi, la superlativ despre un jucător din Superligă: „Fără minge, aleargă și noaptea în somn”
Nationala
Gheorghe Hagi, la superlativ despre un jucător din Superligă: „Fără minge, aleargă și noaptea în somn”
Primele imagini de la nunta lui Cristiano Ronaldo cu Georgina Rodriguez » De ce au organizat-o în living
Campionate
Primele imagini de la nunta lui Cristiano Ronaldo cu Georgina Rodriguez » De ce au organizat-o în living
Apelul lui Garry Kasparov ar provoca prăpăd în Rusia, inclusiv pentru „păpușa lui Vladimir Putin”: „Așa ar simți serios problemele”
Altele
Apelul lui Garry Kasparov ar provoca prăpăd în Rusia, inclusiv pentru „păpușa lui Vladimir Putin”: „Așa ar simți serios problemele”
Case, garaje, terase, piscine vor fi construite mai simplu, doar cu notificarea autorităților în unele cazuri. Intervenții permise la clădiri prin procedura simplificată - Noul Cod al Urbanismului, explicat
Profit.ro

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Primele imagini de la nunta lui Cristiano Ronaldo cu Georgina Rodriguez » De ce au organizat-o în living

David Popovici, intervievat de un mare rival și amic: „Ar fi egoist să încerc să-mi scriu numele în istorie și atât. Vreau să fiu mai mult”

Comentarii (1)
adrian_riga
adrian_riga  •  05 Decembrie 2018, 12:06

e clar ca e un articol facut pt publicitate. slalomul paralel nu e o proba separata. nu exista clasament sau glob de cristal pt slalom paralel. asa cum la combinata sunt mai multe variante, asa si la slalom poate fi slalom clasic sau slalom paralel. rezultatele de la slalom paralel se regasesc in clasamentul de la slalom. clar?

Vezi toate comentariile (1)
Comentează