Articol de Cătălin Oprişan - Publicat marti, 07 mai 2019 09:00
REMEMBER STEAUA '86 - CAMPIOANA EUROPEI / 33 DE ANI DE LA FINALA CU BARCELONA. Din 2.000 de meciuri all-time, Emeric Ienei a bifat 254, peste zece la sută ca jucător. Alte 311 ca antrenor! A fost coechipier, frate, tată, bunic. Şi Lord, cu cravata asortată la batista reverului
Pe la 7 ani...
fugărea mingea încropită din ciorapii de mătase ai mamei pe tăpşanu’ de lîngă biserica catolică din Arad. Nişte vulpoi l-au ochit şi l-au dus la "Flamura". Unu’ vorbea româneşte, doi, ungureşte. S-a speriat. Seniorul l-a luat de după umeri şi i-a zis aşa: "Imi, ţine minte vorbele astea - Ubi bene, ibi Patria. Ţara e acolo unde ţi-e bine!". A jurat să nu le uite!
17 ani
l-au prins la UTA. Nu-i tremurau "beţele", dar se dezbrăca alături de Farmati, de Serfözö, de Birău, de "Coco" Dumitrescu. După un joc pierdut acasă, plîngea de umfla Mureşul. Cibi-baci, tehnicianul, l-a luat de după umeri şi l-a dus în faţa unui tablou al baronului Francisc von Neumann, tatăl echipei. Sub el, ceva din Goethe: "Opreşte-te, clipă, căci eşti aşa de frumoasă"... A reţinut!
27 de ani
îl găsiră la Steaua. Prinsese şi CCA-ul cu "Monumentele". "Totoşu" Onisie, Bone, "Ţopică" Voinescu, alde fraţii Zavoda. Eşec cu Petrolul, la Ploieşti. Apolzan, "Piţi", Everestul, i-a pus pe toţi în genunchi. "Băăă, echipa asta e simbolul României şi voi vă bateţi joc? Juraţi că doi ani luaţi campionatul!". L-au luat! Doi ani! Se legase cu Vasilica Tastaman. Ca să ai texte cu o actriţă de la Teatrul de Comedie trebuie să treci pe la Teatrul de Comedie...
Imagini de atunci și de acum cu jucătorii Stelei care au învins-o pe Barcelona
La 37 de ani
preluase, ca antrenor, Steaua. Titlul, primul după opt ani. Eventul, neatins din 1952. A tras lîngă el un "terist", pletos, cum se purta atunci. "Nea Titi Teaşcă nu te halea, dar eu, copile, cred în tine! Sînt sigur că vei face istorie!". Azi, la patru decenii, neînţărcatul de atunci se fereşte să spună "Nea Imi". Preferă "Domnul Ienei". Aaa, scuze, pe pletos îl chema Stoica! Tudorel Stoica!
47 de ani
se făcură cînd porni la construcţia Stelei Mari. Da, Halagian şi Dinuţ purceseră la drum, el preluase, totul, din etapa a 8-a. Helmi - Moţăţei, Colonelu’, Căprioara, Balamuc - Pele, Duzinarul, Nutria, Loti baci - Lăcă şi Piţi. Aşa i-a desenat. Unii mai jucau şi noaptea. Îi trimitea la sauna şi masaj, nu la carceră. Era bun, era om, era tată, era pîine caldă. Nu ridica glasul. Zicea doar atît: "Să trecem peste ei ca tancurile sovietice!". Da, extrem de motivant, veţi spune, dar Steaua avea 2-0 din tunel.
57 de ani
I-a făcut după ce a calificat România la primul Campionat Mondial în ultimii 20 de ani. A revenit la Steaua. Urma primei iubiri nu se uită niciodată. Vremurile se schimbaseră. Şi oamenii. Nu-i plăcea să fie Cerber, să verifice. Mergea pe tact, pe bun simţ. Îi zicea "secundului": "Tudorele, vezi ca totul să fie ok!". Atît! Nu număra spriţurile. Nici mucurile de ţigară. Calma, din vorbe, liderii de galerie, cei cu nasurile pierdute printre săbiile din Tineretului.
La 67 de ani
respirase, din nou, aerul Andaluciei. Steaua ţinea meci la Sevilla, de istă dată cu Betis. Olăroiu, uns cu toate alifiile, avea nevoie de un discurs motivaţional. L-a rugat pe el. Şi-a odihnit raglanul pe un scaun, şi-a dres nodul de la cravată, s-a uitat la batista parcată la rever, şi-a trecut mîna prin păr şi-a coborît în vestiarul Villamarinului. "Toţi antrenorii de pe acestă lume vă cer să muriţi pe teren. Vă zic doar atît. Trăiţi acest joc! Succes, domnilor!". Mulţi pot paria, pe o carafă de săngrie, că Ogăraru, băiat cu ştaif, citit, "Jair", cel cu capu-n crampoanele vrăjmaşe, Dică cel fără de frică ori Bănel the Man au ieşit cu nişte lacrimi în ochi. 3-0. Sec!
77 de ani
îl găsesc retras, departe de mocirlă. Tipul pe care nimeni, niciodată, nu l-a văzut iritat, omul ce pentru două zile de deplasare plecă pe umeraşe cu patru costume, a jucat peste zece la sută dintre cele 2.000 de partide ale Stelei! Lui Imi nu i-a păsat dacă în caseta tehnică a apărut Emerich Jenei sau Emeric Ienei.
82 de ani
Acum, nea Imi își amintește cu plăcere de cel mai important eveniment din istoria fostbalului românesc. Fără el și generația aceea fantastică nu mai aveam ce scrie. Nea Imi... El a fost fotbalist. Şi, înainte de toate, OM!
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
