FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

Copos: "Szekely, nu Matos!"

Articol de , - Publicat miercuri, 05 martie 2008 00:00

Copos spune că s-a păcălit luîndu-l pe portughez în locul gălăţeanului

"Mă oftic, mare greşeală am făcut că m-am luat după alţii şi n-am procedat cum credeam eu că e mai bine. Ne-am ales cu portughezul ăsta de un metru şi-un pic, în loc să-l fi luat pe Szekely", i-a zis Copos lui Marius Stan imediat după meciul Oţelul-Rapid (0-1), aşa cum a dezvăluit o sursă a Gazetei. Impresionat de prestaţia lui Janos, Copos l-a sunat pe preşedintele gălăţenilor şi i-a transmis că după finalul campionatului e dispus la orice efort financiar pentru ca transferul să se realizeze: "Îl vreau cu orice preţ! Mi-a demonstrat încă o dată că are valoare!". Patronul din Giuleşti a fost convins de colaboratorii săi, în iarnă, că Szekely nu merită o investiţie de un milion de euro, cît solicita gruparea de la Dunăre.

Reacţia lui Copos a venit şi ca urmare a prestaţiei slabe a lui Vasco Matos. Mijlocaşul dreapta lusitan a fost transferat acum două săptămîni de la Beira Mar, grupare din liga a doua portugheză, şi a costat doar 90.000 de euro, asta şi pentru că era în ultimele şase luni de contract cu clubul. Matos a debutat în finalul meciului cu Unirea Urziceni, în Cupă, iar la Galaţi a început ca titular, dar i-a lăsat la pauză locul lui Herea. Pentru cele 45 de minute în care a fost pe teren, portughezul a primit nota 5 în Gazetă.

Al doilea transfer desfiinţat
Copos e dezamăgit de achiziţiile din iarnă. Dovada? Matos e al doilea jucător criticat de patron, după Ranko Despotovici. Sîrbul transferat de la Vojvodina pe 1,25 milioane de euro l-a dezamăgit crunt pe patron, care se simte înşelat, din cauza preţului mare pe care l-a achitat pe atacant. Despotovici a jucat în primele 45 de minute la Galaţi şi luat nota 4 în Gazetă!

Glume cu Coman
Dani Coman şi Janos Szekely sînt prieteni buni în afara terenului. Înaintea partidei de la Galaţi, portarul Rapidului a vorbit preţ de cîteva secunde cu Szekely. Janos a povestit conversaţia: "Ne-am urat succes şi Dani mi-a zis că nu l-ar deranja dacă aş marca, atît timp cît ei ne vor bate cu 2-1. I-am replicat că prefer să cîştigăm noi, fără să înscriu eu. Am avut ocazii bune, dar Dani a fost extraordinar! Îmi pare rău că nu am ajuns la Rapid în iarnă, dar acum sînt la Oţelul şi voi da totul pentru echipa mea".

"Nu sînt lacăt!"
CFR Cluj a anunţat în iarnă că are prima opţiune de cumpărare a lui Janos Szekely. "Clujenii au prioritate. L-au blocat pe Szekely pentru un transfer în ţară, după ce ni l-au împrumutat de Deac. Dacă o echipă din România face o ofertă egală cu a CFR-ului jucătorul se va transfera la Cluj", a spus atunci Marius Stan. Szekely nu e însă încîntat de o plecare la liderul Ligii I: "Ce sînt eu, lacăt, să fiu blocat?! Eu voi decide unde plec!".

Citește și:
Florin Maxim e antrenorul dorit la FCSB: „Suntem la ultimele discuții” » Comunicat de ultimă oră
Superliga
Florin Maxim e antrenorul dorit la FCSB: „Suntem la ultimele discuții” » Comunicat de ultimă oră
Renaște fotbalul pe un stadion uitat din România, lăsat de izbeliște în ultimii ani » GSP a intrat în bază și are detalii despre noul proiect
Superliga
Renaște fotbalul pe un stadion uitat din România, lăsat de izbeliște în ultimii ani » GSP a intrat în bază și are detalii despre noul proiect
Toți ochii pe ea! » Reporterița care a „înnebunit” fanii din Formula 1: „Iată de ce Leclerc a terminat cursa de la Monza atât de repede”
Formula 1
Toți ochii pe ea! » Reporterița care a „înnebunit” fanii din Formula 1: „Iată de ce Leclerc a terminat cursa de la Monza atât de repede”
Răzvan Lucescu, cerere de protecție pentru numele tatălui său: sunt 1.027 de puncte nominalizate de fiul lui Mircea Lucescu
Special
Răzvan Lucescu, cerere de protecție pentru numele tatălui său: sunt 1.027 de puncte nominalizate de fiul lui Mircea Lucescu
ULTIMA ORĂ Revoluție la cel mai mare constructor auto din Europa. Volkswagen vinde prima fabrică din pachetul de patru uzine din Germania condamnate la închidere
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Revoluție la cel mai mare constructor auto din Europa. Volkswagen vinde prima fabrică din pachetul de patru uzine din Germania condamnate la închidere
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mărturie tulburătoare » Fostul golgeter brazilian a ajuns pe străzi: „Mai bine ca lumea să știe că am murit!”

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA


Comentarii (16)
 •  05 Martie 2008, 15:46

Inca o data se vede... bunul simt ardelenesc. Sa fie unguresc?

 •  05 Martie 2008, 14:13

De fiecare data cand face o prostie Copos se oftica de parca ar fi altcineva de vina. Sa nu se mai bage si sa-i lase pe altii care se pricep. Daca in 15 ani n-a invatat nimic, crede ca o sa invete in urmatorii 15? Cand l-a luat pe Despotovici pleznea de mandrie, tampitul.

 •  05 Martie 2008, 13:03

Respecta pasii de mai jos si o sa ai parte de c^astiguri free: 1. Mai intai intra pe b* u* x *.to. (fara stelute si legat) in dreapta sus da click pe register. 2 Completeaza casutele de acolo. Unde scrie referer SCRIE okyy (eu fiind un Premium Member pe site si tu primind invitatia de la mine o sa primesti un bonus la inscriere) . 3. Apesi pe citeşte zilnic Gazeta Sporturilor si dai click pe link-urile care iti apar acolo. Pe fiecare site pe care intri trebuie sa astepti 30 de secunde. Pentru fiecare site pe care intri vei primi 0.01$ . De asemenea pe link-urile care ti le da acolo poti sa intri doar odata pe zi. 4. Facand doar ce scrie la pasul 3 poti castiga aproximativ 100$ pe an. Totusi, pentru fiecare persoana inscrisa de tine o sa primesti inca pe atat. De exemplu daca mai inscri pe mama si pe tatal tau in total o sa ai 2 invitati si in loc de 100$ primesti 300 $ pe an. Daca ai 9 invitati atunci primesti 1000$ pe an si tot asa mai departe. 5. Asta e pasul cel mai important si anume luarea banilor. In momentul in care ai ajuns la 10$ poti sa scoti banii. Tot ce trebuie sa faci e sa apesi pe "Payments" si alegi suma care vrei sa o scoti. Banii ii vei primi in 30 de zile lucratoare fie pe card Visa fie prin depozit bancar, in functie de cum vrei tu. Daca nu ai incredere ca o sa primesti banii la timp poti sa intri pe forumul site-ului si sa vezi ca acolo toti zic ca nu e nici o problema cu retragerea banilor. Cam astia ar fi pasii. Daca ii respecti poti sa ai un venit destul de frumusel din asta. Site-urile pe care o sa intri platesc bani foarte multi ca sa primeasca vizitatori si merita sa profiti de asta

Vezi toate comentariile (16)
Comentează