Opinie de Cristian Coman » ”Este din nou unul dintre momentele pentru care alegem dacă să stam la televizor cu popcorn sau mergem pe teren, pe stadionul politicului”

Suntem spectatorii unor evenimente care ne privesc. Cei mai mulți dintre noi și pe cei mai mulți dintre noi.

Ne uităm cum sporturile vedetă ale României nu mai reușesc să ajungă pe podiumuri sau să treacă de primele etape ale competițiilor internaționale.

De ani și ani.

La Europenele de Gimnastică din Polonia de luna trecută, după 46 de ani, România a reușit o contraperformanță: nicio medalie. Să nu uităm că în 2016, echipa noastră a privit Olimpiada de la Rio la televizor.

În 2018, nicio echipă de fotbal de club din România nu s-a calificat în faza grupelor Ligii Campionilor sau Ligii Europa.

Echipa Națională de Fotbal nu mai numără anii de ratări, ci deceniile.
Da, poate mai sunt sporturi care țin steagul sus, poate nu constant (canotajul, tenisul individual, tenisul de masă, handbal feminin, haltere). Poate și Naționala de Fotbal Under 21 ne va arăta peste o lună, la turneul final din Italia, cine putem fi.

Însă impresia generației care a trăit din fotbal și gimnastică este de zădărnicie. Starea aceea când microbistului nu îi mai vine nici să se uite la echipele de start. Pentru că „știe” sau „simte” că nu va veni nimic bun. Pentru că a sperat de prea multe ori. Cum se spune, s-a vindecat locul. Și lui i se pare că și speranța se termină.

Acea vorbă „la fotbal și la politică se pricep toți” ar putea fi scoasă de la naftalină. Așa cred eu. Pentru că și în România „fotbalul și politica” sunt legate, direct, printr-un cordon ombilical (a se citi Sportul și Politica).
Politicienii se învârtoșează de câteva săptămâni după voturi. Iar liderii de opinie, adică „influencerii”, se încordează să scoată lumea la vot.

Dar, la fel ca microbistul fără speranțe, românul care nu se vede pe el însuși în postura de alegător îi înjură defetist pe toți. Și preferă să stea acasă, precum echipele lui „favorite”.

Știm că votul nu este acum pentru galeria de aleși naționali sau locali. Dar influența pe care propulsarea unei formațiuni sau a alteia asupra politicului în general pare a fi foarte mare. Din politic decurg deciziile care schimbă vieți, uneori din pix: taxe, impozite, stimularea unor domenii sau existența unor strategii pe domenii – cum ar fi sportul. Sau stimularea celor care au bani să investească în sport.

Unii dintre conducători au strategii, alții le mimează. Nu putem gira pentru ei, chiar dacă mergem la vot. Democrația este însă forma reprezentativă în care oamenii dau puterea unora dintre ei, pe baza unui program (adică promisiuni), iar aleșii decid pentru cei mulți.

Nu e nimic nou, nici măcar decisiv. Nu am descoperit apa caldă. Dar este din nou unul dintre momentele pentru care alegem dacă să stam la televizor cu popcorn - cum zicea un politician bashetbalist - sau mergem pe teren, pe stadionul politicului.

Evident, dacă mergi la vot, FCSB nu va câștiga preliminariile grupelor. Nici echipele naționale nu vor mânca jeratic.

Dar știrile virale ale săptămânii trecute au fost două.

Radu Mazăre va fi extrădat în România ca să nu îi „contamineze pe corupții din Madagascar”, cum spune ministrul lor de justiție.
Iar Gabi Tamaș este protagonistul unui nou scandal legat de băutură.

Hai România!

Acest articol nu este un îndemn la vot. Este o opinie.

Dacă vrei sa taci, e un moment bun. La fel de bun ca și pentru acțiune.