FOTBAL  »  Superliga  »  POLI IAȘI

POLI IAȘI // Platini nu s-a prezentat luni la reunire și i-a anunțat pe ieșeni că nici nu mai vine! Dă cu piciorul la 7.000 €?!

Platini (stânga) este unul dintre puținii jucători care au convins sezonul trecut la ieșeni 
Platini (stânga) este unul dintre puținii jucători care au convins sezonul trecut la ieșeni 

Articol de - Publicat vineri, 21 iunie 2019 17:43

Fiecare zi până la finele lunii îl costă pe Platini câte 500 €!

Luis Carlos Almada Soares, zis Platini, este unul dintre jucătorii cu care Politehnica voia să prelungească în această vară. Îi propuseseră un nou contract, însă mijlocașul de 33 de ani din Insulele Capului Verde n-a apărut la reunirea lotului.

Deși președintele executiv Adrian Ambrosie l-a avertizat că amenda este de 500 de euro pe zi, în condițiile în care actualul acord îi expiră pe 30 iunie, Platini i-a anunțat pe ieșeni că nu mai vine. Ceea ce înseamnă că, până la sfârșitul lunii, se adună nu mai puțin de 7.000 de euro la care el renunță din comoditate!

"L-am sunat azi și i-am dat un ultimatum la ultimatum. Când a auzit câți bani e pe cale să piardă, mi-a zis că duminică se urcă-n avion și luni e la antrenament. Să-l vedem!", a povestit, amuzat, oficialul ieșean. Platini ar salva astfel 3.500 de euro. 

4.000 €lunar net câștigă Platini la Poli Iași, conform contractului semnat în septembrie trecut

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Citește și:
Remarcatul lui Prunea în Corvinul - Dinamo: „E de mare viitor!”
Superliga
Remarcatul lui Prunea în Corvinul - Dinamo: „E de mare viitor!”
Fiorentina - Frosinone » Bîrligea a debutat în Serie A, într-un meci de coșmar pentru Drăgușin! Rezultat neverosimil
Stranieri
Fiorentina - Frosinone » Bîrligea a debutat în Serie A, într-un meci de coșmar pentru Drăgușin! Rezultat neverosimil
Cele mai ciudate stadioane din lume » Recunoști vreunul?
Campionate
Cele mai ciudate stadioane din lume » Recunoști vreunul?
Transferul lui Vladislav Blănuță a fost oficializat
Campionate
Transferul lui Vladislav Blănuță a fost oficializat
Noul Făt Frumos al industriei auto din Europa: în șapte luni, chinezii au depășit deja vânzările pe tot anul 2025
Profit.ro
Noul Făt Frumos al industriei auto din Europa: în șapte luni, chinezii au depășit deja vânzările pe tot anul 2025
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Asta e lipsă de curaj!” » Decizia luată de Mihai Rotaru în cazul lui Filipe Coelho și primul nume mare care „bântuie” banca Craiovei

Milioane de oameni au văzut imaginile live și nu au crezut că sunt reale » Cât de aproape au trecut două avioane de un stadion plin


Comentarii (2)
capca1
capca1  •  21 Iunie 2019, 18:43

“Totul pentru fotbal “

capca1
capca1  •  21 Iunie 2019, 18:36

Fotbal de România :conducători de club care nu pot plăti, la zi, contractele jucătorilor dar care pun amenzi uluitoare, jucători de 2 lei , care nu-nțeleg ce-nseamnă un contract . “Poli” Iași, echipă plătită din banii Primăriei , să nu aibă nicio performanță, clasări sub-mediocre, vai, mama lor ! E ca-n filmul românesc, cu celebra replică “ Nouă ne trebuie fotbal ?!”

Vezi toate comentariile (2)
Comentează