SPORTURI  »  TENIS  »  

Belu a tăiat jumătate din buget!

Articol de - Publicat vineri, 07 martie 2008 00:00

FRT a adus spre decontare 83.000 de euro după România-Franţa, dar Octavian Belu a aprobat doar 41.000

Preşedintele ANS a tăiat drastic sumele aduse spre decontare de Federaţia Română de Tenis, după întîlnirea de Cupa Davis dintre România şi Franţa. Iniţial, oficialii FRT au cerut de la buget o sumă impresionantă, 700.000 RON, echivalentul a aproape 200.000 de euro. La nici o dispută din Cupa Davis organizată la noi nu s-a ajuns la asemenea pretenţie, totalul altor întîlniri oscilînd între 65.000 de euro, contra Elveţiei, şi 95.000, împotriva Coreei de Sud. Solicitarea umflată nu a putut însă să fie justificată, în condiţiile în care lucrările de la sală au fost acoperite din banii Consiliului Local, respectiv Judeţean, iar costurile de cazare şi masă au fost suportate de omul de afaceri Aurel Munteanu.

Dumitru Hărădău, directorul general al federaţiei, a adus spre decontare, în cele din urmă, suma de 313.687,96 RON, în jur de 83.000 de euro. Octavian Belu, şeful ANS, a redus-o însă la mai puţin de jumătate. El nu a aprobat cheltuielile cu suprafaţa de joc (aproximativ 30.000 de euro) şi cele pentru loje (14.000 de euro), deoarece nu s-a respectat legea în cazul folosirii banilor publici, mai exact, nu s-au organizat licitaţii pentru achiziţionarea de servicii. Restul rămas spre decontare este de 41.000 de euro. Diferenţa pînă la 200.000 nu se întoarce la FRT, cum au susţinut oficialii federaţiei, ci la bugetul ANS, de acolo urmînd a fi redistribuită acolo unde va fi nevoie.

200.000 de euro
a cerut FRT de la buget pentru organizarea întîlnirii România-Franţa

83.000 de euro
au fost prezentaţi spre decontare la ANS în urma dezvăluirilor din presă

41.000 de euro
a aprobat Octavian Belu, care a tăiat cheltuielile pentru teren şi loje

Citește și:
Ce poți face în Mexic cu „incredibila” sumă de 1,3 lei? » Surpriză totală la aterizare, după ce am călătorit în avion cu naționala Tunisiei!
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Ce poți face în Mexic cu „incredibila” sumă de 1,3 lei? » Surpriză totală la aterizare, după ce am călătorit în avion cu naționala Tunisiei!
Laurențiu Reghecampf i-a înfuriat și l-au pus în genunchi pe prima pagină: „Antrenor ieftin”
Stranieri
Laurențiu Reghecampf i-a înfuriat și l-au pus în genunchi pe prima pagină: „Antrenor ieftin”
Finanțarea-record de la bugetul local, aprobată în Superliga pentru noul sezon! » Steaua, surclasată
Superliga
Finanțarea-record de la bugetul local, aprobată în Superliga pentru noul sezon! » Steaua, surclasată
Avem LISTA COMPLETĂ de premieri olimpice, ținută doi ani la secret de COSR și de federații! + Suma totală colosală achitată după JO Paris 2024 și cine e contabila care a luat o primă imensă
Special
Avem LISTA COMPLETĂ de premieri olimpice, ținută doi ani la secret de COSR și de federații! + Suma totală colosală achitată după JO Paris 2024 și cine e contabila care a luat o primă imensă
Retailer român, falimentat de tarifele și războiul lui Trump
Profit.ro
Retailer român, falimentat de tarifele și războiul lui Trump
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Avem LISTA COMPLETĂ de premieri olimpice, ținută doi ani la secret de COSR și de federații! + Suma totală colosală achitată după JO Paris 2024 și cine e contabila care a luat o primă imensă

Ce poți face în Mexic cu „incredibila” sumă de 1,3 lei? » Surpriză totală la aterizare, după ce am călătorit în avion cu naționala Tunisiei!


Comentarii (4)
 •  08 Martie 2008, 12:27

DNA sau Curtea de Conturi are alte urgente ? Prea incearca Nastase sa schimbe tema de la Cupa Davis la Academia lui peste.... Despre Haradau numai de bine (Tete-Tete) gigi

 •  07 Martie 2008, 12:31

BRAVO BELU!dar atentie!sa te ti denigrari,injurii,bete in roate,de la acesti domni:nastase,TIRIAC!,sa te astepti sa fi schimbat!caracterul lor este=o,tiriac a mai amenintat inclusiv ziaristi.doar BASE te poate ajuta.informeaza-l.ESTI UN MARE OM SI ROMAN!

 •  07 Martie 2008, 12:18

cred ca astia doi au dat si in trecut tunuri,de ce nu-i verifica cu toata activitatea lor si daca au furat asa cum au incercat acum sa mearga la puscarie ca toti hotii prinsi...

Vezi toate comentariile (4)
Comentează