FOTBAL  »  LIGA 4  »  CSA STEAUA

CSA Steaua foțează promovarea în Liga 3! A depus din nou cerere către FRF, dar Ulmu le dă peste nas „militarilor”

CSA Steaua
CSA Steaua

Articol de - Publicat luni, 01 iulie 2019 15:28

CSA Steaua a ratat pentru a doua oară consecutiv promovarea în Liga 3, dar a depus încă o cerere către FRF pentru a obține urcarea în eșalonul superior.

Steliștii au pierdut meciul decisiv din play-off-ul Ligii 4 în fața celor de la Carmen București, dar nici aceștia nu au reușit să promoveze, fiind învinși la baraj de către călărașenii de la Mostiştea Ulmu.

STELIȘTII SPERĂ, Mostiștea Ulmu VREA SĂ PROMOVEZE

CSA poate intra, totuși, în Liga 3 doar dacă va fi un loc liber lăsat de una dintre echipele care au promovat pe teren, dar n-are bani de înscrierea în campionat, sau de o echipă aflată deja în al treilea eșalon care decide să se retragă. Steliștii își pun speranța că în această situație s-ar putea găsi Mostiștea Ulmu, cu probleme financiare. Așa că au depus o cerere către Federația Română de Fotbal, pentru a fi primii la rând.

Totuși, oficialii clubului Mostiștea Ulmu spun că dispun de o situație financiară foarte bună și se gândesc chiar la promovarea în Liga 2.

„Nu vă mai luați după gurile rele. Probleme financiare la noi la club nu sunt. Suntem o echipă susținută de către doi investitori și sunt destui bani să formăm o echipă pentru primele locuri. Băieții au avut o primă foarte frumoasă, pentru că au luptat pe viață și pe moarte pentru această promovare. Toți ne-au privit de sus, din «țărani» nu ne scoteau și uite că «țăranii» i-au scos. Ne gândim la promovarea în Liga 2 încă din primul sezon”, a spus George Alexandru, președintele echipei Mostiștea Ulmu, pentru GSP.ro.

„Conducerea CSA Steaua discută, în aceste zile, cu viitorul antrenor. În perioada următoarea, se va anunţa cine va conduce STEAUA, în sezonul următor. Strategia de transferuri va fi stabilită de noul antrenor.

Tot în următoarea perioadă, vom afla dacă STEAUA va juca în Liga a III-a, în sezonul 2019/2020, o cerere în acest sens fiind făcută către FRF. La insistenţele AS47, va fi construită o tribună nouă pentru următorul sezon”, se arată pe pagina de Instagram „Asociația Steliștilor 1947”.

În ceea ce privește situația antrenorului, conducerea CSA a avut discuții cu Marius Baciu, acum la Daco-Getica București, și cu Adrian Falub, fostul antrenor al Concordiei Chiajna, dar acestea nu s-au concretizat.

 

VEZI ȘI:

FOTO Ultrașii Stelei, mesaj de o violență extremă la un meci al juniorilor U13: „Plecați cu picioarele înainte!” + Îndemn pentru Pițurcă: „Hai lângă Talpan!”

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

 

 

Citește și:
Lupta anului dintre Oleksandr Usyk și Rico Verhoeven s-a încheiat în runda cu numărul 11, după o decizie contestată a arbitrului
Box
Lupta anului dintre Oleksandr Usyk și Rico Verhoeven s-a încheiat în runda cu numărul 11, după o decizie contestată a arbitrului
Gigantul auto lansează mașina cu 7 locuri care este mai ieftină decât Dacia
Noutati auto
Gigantul auto lansează mașina cu 7 locuri care este mai ieftină decât Dacia
Daniel Pancu anunță venirea iminentă la Rapid » Ieșire dizgrațioasă la miezul nopții: „«Domnul Rahat» m-a sunat. O să am impresia că ajung la Real Madrid”
Superliga
Daniel Pancu anunță venirea iminentă la Rapid » Ieșire dizgrațioasă la miezul nopții: „«Domnul Rahat» m-a sunat. O să am impresia că ajung la Real Madrid”
Cu ce echipă din România ține Cristian Mungiu, proaspăt câștigător al marelui premiu Palme d'Or: „Dintotdeauna! Eu am jucat fotbal ca libero”
Superliga
Cu ce echipă din România ține Cristian Mungiu, proaspăt câștigător al marelui premiu Palme d'Or: „Dintotdeauna! Eu am jucat fotbal ca libero”
FOTO Bolojan a deschis primul complex balnear din România construit de la zero în ultimii 30 ani. Stațiune distrusă în al Doilea Război Mondial. Prețurile pentru primul weekend
Profit.ro
FOTO Bolojan a deschis primul complex balnear din România construit de la zero în ultimii 30 ani. Stațiune distrusă în al Doilea Război Mondial. Prețurile pentru primul weekend
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Copleșit de emoții în sala Rapid, Van der Vaart i-a atribuit lui Chivu un cuvânt imens: „Știam că așa va fi!”

Concertul lui Max Korzh a adus scene ca-n marile peluze europene! Imagini incredibile pe gazonul Arenei Naționale


Comentarii (17)
geogeo
geogeo  •  01 Iulie 2019, 21:45

CSA-ul nu intelege inca ca nu mai e la putere Ana Pauker.

romulus65
romulus65  •  01 Iulie 2019, 21:00

Nu inteleg de ce nu ar promova Carmen Bucuresti in cazul in care cei de la Ulmu ar avea probleme financiare? Pana la urma ei au jucat barajul cu calarasenii. Prin actul acesta de milogeala cei de la CSA dau dovada de lipsa de caracter.

iobag
iobag  •  01 Iulie 2019, 20:02
Postat de Rjka pe 01 Iulie 2019, 19:11

Bai taranete viorel becaliotul cetățeanul lui jiji , nu mai mânca kaki toată ziua ca îți miroase gura , Penibilule , tu ți cu o echipa care sa infintat in 2003 pe numele iei fc fcsb SRL o spun instanțele de judecata , dar atâta timp cât tu ești fan jiji nu poți vedea adevarul niciodată sau să-l accepți .! Fc becali SRL nu a cumpărat niciodată Steaua .!

Instantele de judecata te reneaga. Nu e vina lor ca sunteti prea prosti sa intelegeti ce au spus de fapt

Vezi toate comentariile (17)
Comentează