FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

NU marcă, NU stadion! FCSB nu e Steaua și debutează în noul sezon fără casă: unde va juca pe teren propriu

Suporterii FCSB pe Arena Națională
Suporterii FCSB pe Arena Națională

Articol de - Publicat marti, 09 iulie 2019 09:00

FCSB a pierdut legătura cu istoria Stelei și debutează în noul sezon ca o echipă fără casă: va juca pe teren propriu la Giurgiu și la Pitești.

Cine e suporter al FCSB are probleme în a mai găsi legături între echipa lui Becali și Steaua tradițională. Roș-albaștrii tocmai au pierdut palmaresul ca urmare a unei decizii a Tribunalului București.

Hotărârea nu e definitivă, poate fi atacată la Apel, până atunci instanța a stabilit că Steaua fondată în 1947 a fost desființată în 2003, când a fost creat FCSB, noul club al lui Becali. Roș-albaștrii noi mai au și alte probleme de identitate.

Giurgiu joi, Pitești în continuare

Ei nu mai au un loc în care să-și desfășoare partidele de acasă în mod obișnuit. Vor evolua joi, cu Milsami Orhei, la Giurgiu, de la ora 21:30, în direct pe ProTV.

După partida din Europa League va porni campionatul și echipa pe care o antrenează Bogdan Andone o să se mute „acasă” la Pitești. Ambele, arene închiriate, fără legătură cu istoria clubului.

Jucătorii simt și ei că situația e anormală.

„E dificil să facem naveta pe ruta București-Giurgiu-Pitești până în septembrie, e greu să n-ai un stadion propriu. Asta e situația, trebuie să ne adaptăm”, a comentat Florin Tănase.

Fără nume, fără loc

Vicecampioana are sediul în București, într-o clădire a Arcom, o fostă societate de construcții din perioada comunistă pe care a preluat-o Becali, se antrenează în același loc, de asemenea pe un teren care-i aparține patronului, și joacă acasă la Giurgiu și la Pitești, în funcție de competiție.

A pierdut locul „clasic” din Ghencea, nu mai are voie să folosească numele Steaua, nici marca tradițională și, potrivit Tribunalului, nu este continuatoarea formației care a câștigat Cupa Campionilor Europeni.

Ce mai are FCSB:

  • Locul din Liga 1 preluat în 2003, când Becali a creat clubul direct în prima ligă pe poziția pe care o ocupa Steaua
  • Coeficientul european, cel mai bun al unui club românesc, datorită căruia e singura echipă din Liga 1 cap de serie în ediția aceasta din cupele europene

Ce are CSA Steaua:

  • Dreptul exclusiv asupra numelui Steaua
  • Continuă tradiția roș-albaștrilor, conform justiției
  • Se antrenează și joacă în Ghencea, unde ar trebui să fie inaugurat anul viitor un stadion nou, construit cu ocazia Campionatului European 2020. Fiindcă formația Armatei nu a promovat din „D” în doi ani, „militarii” vor evolua pe noua arenă în cel mai bun caz în Liga a treia, dacă vor izbuti să promoveze la capătul sezonului următor.

 VEZI ȘI:

 Poli Iași vrea să facă un schimb de jucători cu FCSB » Ionuț Panțîru pentru Robert Ion

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Citește și:

Generația de Aur, show și la microfon » Hagi, Petrescu și Lăcătuș s-au întrecut în glume: „Cine a petrecut până la 3:00 nu mai joacă!”. Răducioiu, emoționat până la lacrimi: „Oameni buni...”
Nationala
Generația de Aur, show și la microfon » Hagi, Petrescu și Lăcătuș s-au întrecut în glume: „Cine a petrecut până la 3:00 nu mai joacă!”. Răducioiu, emoționat până la lacrimi: „Oameni buni...”
Licitație la dineu pentru echipamentele Generației de Aur » Cât a plătit Șucu pentru tricoul lui Mourinho + Hagi a stabilit recordul serii
Nationala
Licitație la dineu pentru echipamentele Generației de Aur » Cât a plătit Șucu pentru tricoul lui Mourinho + Hagi a stabilit recordul serii
Șocant! Fotbalistul plătit de Dinamo cu 24.000 de euro pe lună: „O spun din sursă sigură”
Superliga
Șocant! Fotbalistul plătit de Dinamo cu 24.000 de euro pe lună: „O spun din sursă sigură”

Licitație la dineu pentru echipamentele Generației de Aur » Cât a plătit Șucu pentru tricoul lui Mourinho + Hagi a stabilit recordul serii

Cine transmite la TV meciul de adio al Generației de Aur » Ploaie de staruri mondiale pe Arena Națională


Comentarii (205)
110146613198286
Gabi Simon  •  09 Iulie 2019, 01:35

Normal este ca FCSB-ul sa fie retrogradata din prima liga,diresct in liga a 4a,si sa inceapa din nou de acolo,caci procesele cu Ministerul Ap al lui Talpan sunt ca si cistigate de armata toate,iar locul in prima liga ar trebui acordata astora de la armata.

partea47mea
partea47mea  •  08 Iulie 2019, 23:55

Hai gesepe ca alte ziare au facut-o deja, am incredere ca puteti si voi.Intrebarea catre FRF va rog: cu ce drept este in liga 1 FC FCSB?

legendavisinie
legendavisinie  •  08 Iulie 2019, 22:56

FC FCSB nu are nici galerie. Se pot mândri însă cu scenografia pe care au izbutit-o folosind veste roșii și albe.

Vezi toate comentariile (205)
Comentează