INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  LYON

VIDEO Ciprian Tătărușanu a fost prezentat la Lyon! Anunță foarte clar: „Dacă mi s-ar fi spus că voi fi portarul numărul 2, n-aș fi venit”

Ciprian Tătărușanu
Ciprian Tătărușanu

Articol de - Publicat duminica, 14 iulie 2019 15:34

Ciprian Tătărușanu, de 33 de ani, a fost prezentat la Lyon, noua echipă și afirmă: „Am fost numărul 1 întreaga carierea mea. Am semnat cu OL ca să joc”, a declarat portarul.

La o lună după ce Olympique Lyon a anunțat pe site-ul său că Tătărușanu a semnat pe trei sezoane, Ciprian a fost prezentat într-o conferință de presă la care au mai participat trei dintre cei mai importanți oficiali ai clubului francez: patronul-președinte Jean-Michel Aulas, noul director sportiv Juninho Pernambucano, MVP all-time al lui OL, și directorul de scouting Florian Maurice. Doar antrenorul Sylvinho (ex-Barcelona) a lipsit. Era cu echipa în cantonament.

 

„M-am întrebat de ce mă vrea Lyon”

Încă de la început, portarul în vârstă de 33 ani a fost foarte clar, când un ziarist i-a zis că va fi al doilea goalkeeper, după Anthony Lopes: „În cazul în care mi s-ar fi spus la negocieri că voi fi portarul numărul 2, n-aș fi venit la Lyon. Am fost numărul 1 întreaga mea carieră. Am acceptat OL ca să joc”.

Tătă a mărturisit că „atunci când Lyon s-a interesat de mine, m-am întrebat de ce. Florian Maurice mi-a dat un răspuns simplu. O formație puternică are nevoie de doi portari valoroși. Anthony e bun, așa că antrenorul va hotărî cine apără”.

La rândul său, Jean-Michel Aulas a dezvăluit că „Florian l-a urmărit de mai multe ori pe Ciprian. A disputat peste 500 de meciuri, dintre care 62 în cupele europene. La acest nivel, stă cel mai bine dintre jucătorii noștri”.

3 ani este durata contractului semnat de Tătărușanu cu Lyon

1.200.000 € va fi salariul anual net al goalkeeperului

„Ciprian se va bate pentru locul său în echipă. Antrenorul va decide cine va juca între el și Anthony Lopes” Juninho, director sportiv Lyon

„Suntem foarte fericiți că l-am luat pe Tătărușanu. Pentru că îl voiam neapărat și pentru că el ne-a demonstrat că vrea să vină la noi” Jean-Michel Aulas, președinte Lyon

„Alegerea lui Tătărușanu s-a făcut foarte repede. Vorbește franceza, cunoaște Ligue 1 și e un jucător de clasă internațională” Florian Maurice, director de scouting Lyon

Citește și:

Genk îl vinde pe Ruslan Malinovski, cel mai bun jucător, ca să-i facă loc lui Ianis! „Cu Hagi, câștigăm imagine internațională! E un decar pur”

Citește și:
Zi neagră în fotbalul românesc! Mijlocașul cu 190 de meciuri în prima ligă, mistuit în incendiu: „Ce dramă, ce destin, ce nenorocire”
Superliga
Zi neagră în fotbalul românesc! Mijlocașul cu 190 de meciuri în prima ligă, mistuit în incendiu: „Ce dramă, ce destin, ce nenorocire”
Fotbalistul ofertat de Gigi Becali, omul zilei în Superliga! Mihai Stoica recunoaște: „Aș vrea să-l văd la altă echipă”
Superliga
Fotbalistul ofertat de Gigi Becali, omul zilei în Superliga! Mihai Stoica recunoaște: „Aș vrea să-l văd la altă echipă”
Situație bizară: fostul câștigător al Europa League s-a retras la 32 de ani, după ce clubul nu i-a mai putut plăti salariul!
Campionate
Situație bizară: fostul câștigător al Europa League s-a retras la 32 de ani, după ce clubul nu i-a mai putut plăti salariul!
Au plecat de la FCSB și au semnat cu Dinamo, pentru 300.000 de euro: „Profesionalism și calitate”
Superliga
Au plecat de la FCSB și au semnat cu Dinamo, pentru 300.000 de euro: „Profesionalism și calitate”
Wizz Air lansează noi curse din România
Profit.ro
Wizz Air lansează noi curse din România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Asta e lipsă de curaj!” » Decizia luată de Mihai Rotaru în cazul lui Filipe Coelho și primul nume mare care „bântuie” banca Craiovei

De la 5 milioane la zero » Precedentul care dă fiori celor de la FCSB în afacerea Bîrligea


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează