FOTBAL  »  LIGA 4  »  STEAUA

Măsuri drastice la Steaua! 11 jucători au fost dați afară, printre care și vedeta Alin Predescu

FOTO: csasteaua.ro
FOTO: csasteaua.ro

Articol de - Publicat luni, 15 iulie 2019 15:53

Daniel Oprița, noul antrenor de la CSA Steaua, ia măsuri drastice la echipa Armatei în cursa spre promovarea în Liga 3.

Daniel Oprița și secunzii Iulian Miu și Ștefan Nofitovici au condus în weekend o ședință de pregătire, iar la final au decis să renunțe la 11 jucători.

După antrenament, antrenorii au afișat o listă cu 19 jucători care vor evolua la Steaua în sezonul viitor. Astfel, „militarii” au renunțat la 11 jucători: Drăgușin, Predescu, Iordache, Nițu, Stoica, Sitaru, Lucas Caetano, Medeiros, Ghiță, Vâlcea și Butoi.

„Nu ne zis nimeni nimic. După antrenament a venit antrenorul Nofitovici și ne-a pus lista în vestiar. Ne-a zis că se renunță la cei care nu sunt pe listă. Azi am reziliat contractele. Nu puteam avea pretenții pentru că în contract scrie că dacă obiectivul nu este îndeplinit, clubul poate rezilia înțelegerea”, au spus jucătorii pentru GSP.RO.

Steaua, cu Marius Lăcătuș pe bancă, a ratat promovarea în sezonul trecut, fiind învinsă în play-off de Carmen București.

TRANSFERURILE EFECTUATE PÂNĂ ACUM ÎN GHENCEA:

  • Ovidiu Morariu (29 de ani, fundaș) - ultima dată la Metalurgistul Cugir
  • Sergiu Răzvan Bactăr (23 de ani, fundaș) - ultima dată la Școlar Reșița
  • Marian Neagu (27 de ani, mijlocaș) - ultima dată la CS Balotești
  • Rareș Enceanu (24 de ani, mijlocaș) - ultima dată la FC Argeș
  • Liviu Băjenaru (36 de ani, mijlocaș) - ultima dată la Turnu Măgurele
  • Robert Elek (31 de ani, atacant) - ultima dată la Sportul Snagov

Citește și:

Probleme mari pentru Daniel Oprița! Fanii au descoperit un video în care noul antrenor de la CSA spune: „Steaua pentru mine e Steaua care e acum în Liga 1”

Citește și:
Imagini șocante! Jamal Musiala s-a prăbușit din nou pe gazon în timpul meciului, la doar trei zile de la primul incident
Campionate
Imagini șocante! Jamal Musiala s-a prăbușit din nou pe gazon în timpul meciului, la doar trei zile de la primul incident
CFR Cluj, amanetat la propriu » Cine sunt antreprenorii cărora Ioan Varga le predă clubul: acuzații de manipulare a pieței, afaceri cu aur și un puci eșuat
Superliga
CFR Cluj, amanetat la propriu » Cine sunt antreprenorii cărora Ioan Varga le predă clubul: acuzații de manipulare a pieței, afaceri cu aur și un puci eșuat
MM Stoica a anunțat când revine Dan Petrescu pe bancă: „Ca să fie lucrurile clare”
Superliga
MM Stoica a anunțat când revine Dan Petrescu pe bancă: „Ca să fie lucrurile clare”
Femeia cu peste 1 milion de urmăritori intervine în scandalul de la FCSB: „Nu e nici 1% apreciat! A trecut printre atâția fotbaliști și nu i-ai spus un «bravo»”
Superliga
Femeia cu peste 1 milion de urmăritori intervine în scandalul de la FCSB: „Nu e nici 1% apreciat! A trecut printre atâția fotbaliști și nu i-ai spus un «bravo»”
Fostă fabrică demolată. Familia Boștină demolează fosta sa fabrică și face în loc sute de apartamente
Profit.ro
Fostă fabrică demolată. Familia Boștină demolează fosta sa fabrică și face în loc sute de apartamente
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Rusoaica Maria Sharapova, imagini needitate din vacanță! A ales destinația favorită a românilor

David Popovici, intervievat de un mare rival și amic: „Ar fi egoist să încerc să-mi scriu numele în istorie și atât. Vreau să fiu mai mult”


Comentarii (12)
lucghencea
lucghencea  •  16 Iulie 2019, 01:35

Felicitari baieti . Succes si la alte echipe . Noilor antrenori le urez succes si performante bune . Lupta STEAUA .

afaraumdinfotbal
afaraumdinfotbal  •  15 Iulie 2019, 19:17
Postat de rjka pe 15 Iulie 2019, 18:40

Forza Steaua înainte baeti multă bafta , gigisti nu va mai dați cu părerea pe aici frustraților , și așa aveți doua echipe acum ,una fîcîsîb , și fc Clinceni ce vreți mai mult ca va luat jiji și un satelit .!taranetilor becalioti .!

Au intrat pe sectoare plantoanele și ordonanțele toxicei cazarmi sovietice din Ghencea! Rjka, partea47mea și alți grobieni pripășiți pe la porțile UM de trista amintire, care nu mai ard ce cauta intr-o democrație. Sărmanii spera sa ajungă ceva și pe la ei de la ospățul ofiterasilor smenari de la popota, sub forma de fotbal militarizat pomana de la partid și de la stat!

rjka
rjka  •  15 Iulie 2019, 18:40

Forza Steaua înainte baeti multă bafta , gigisti nu va mai dați cu părerea pe aici frustraților , și așa aveți doua echipe acum ,una fîcîsîb , și fc Clinceni ce vreți mai mult ca va luat jiji și un satelit .!taranetilor becalioti .!

Vezi toate comentariile (12)
Comentează